„# TOTUL VA FI BINE”, concurs județean de pictură, online

0
463

• Încurajarea exprimării artistice și stimularea creativității tinerilor din județul Vaslui rămâne o prioritate chiar și în aceste vremuri, putând fi găsite soluții în acest sens chiar respectând măsurile de distanțare socială necesare evitării răspândirii îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus. O demonstrează o inițiativă a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui, instituție din subordinea Consiliului Județean, care, având ca partener Inspectoratul Școlar Județean, a demarat un concurs online de pictură, „# TOTUL VA FI BINE”, desfășurat sub auspiciile Zilei Internaționale a Copilului – 1 Iunie, în cadrul Târgului de Jucării. La propriu, toți elevii participanți vor fi răsplătiți pentru efortul lor!

Concursul care va avea ca temă latimotivul acestor vremuri, „# TOTUL VA FI BINE”, se adresează tinerilor talentați din municipiile Vaslui, Bârlad, Huși și orașul Negrești, cu vârsta între 15 – 18 ani, cu rezultate deosebite în acest domeniu, recunoscute prin rezultatele obținute la concursurile la care au participat. Fiecare liceu din județul Vaslui, prin intermediul profesorilor de arte plastice, poate înscrie în concurs 1-2 elevi talentați, care, purtând elemente de costum și accesorii specifice personajului – pictor, vor trebui să realizeze o lucrare în cadrul concursului. Elementul de noutate constă în faptul că lucrările vor fi realizate la domiciliul concurentului, acesta având obligativitatea înregistrării etapizate, 3 minute/moment, incluzând aici creionarea pânzei, adaugarea culorii etc., până la finalizarea lucrării, pentru a face dovada clară că lucrarea le aparține. Vor fi folosite tehnci specifice picturii, acril, tempera, tehnică mixtă etc., lucrările urmând a fi realizate pe foaie bloc de desen format A3. Intervalul alocat realizării lucrării va fi 25 – 29 mai, ora 10.00, jurizarea urmând a fi făcută pe 1 Iunie, de Ziua Copilului, eveniment sub auspiciile căruia se și desfășoară concursul. Jurizarea se va face de către un juriu format din persoane cu activitate în domeniu, care nu au elevi înscriși în concurs, juriu care va și desemna cîștigătorii. Ierarhia cîștigătoare să fie făcută cunoscută pe pagina www.facebook.com/centrulculturiitraditionale.vaslui a instituției organizatoare, în data de 2 iunie 2020.

Toți participanții la concurs vor primi din partea organizatorului, la finele concursului, diplome în format digital și premii în valoare de 250 de lei constând în obiecte necesare unui artist plastic, set acrilice, pânză pe șasiu format 40 x 60 cm, set 3 pensule, set creioane colorate, mapă portdesen etc. Distincția privitoare la ierarhia cîștigătoare va fi realizată prin intermediul diplomelor.

Termenul limită până la care profesorii își pot înscrie elevii în concurs este 24 mai 2020, prin încărcarea formularului de înscriere completat pe adresa pe adresa de e-mail: cultura@cjcpctvs.ro.

„Lucrările realizate intră în patrimoniul CJCPCT Vaslui și vor putea fi utilizate în scopul promovării sau prezentării lor în cadrul unor expoziții. Se vor acorda adeverințe pentru profesorii de arte plastice implicați în organizarea evenimentului, avizate de organizatori și I.S.J. Vaslui, în calitate de partener. Vă urăm succes, și până atunci, vă îndemnăm să respectați toate măsurile impuse de Ministerul Sănătății. Sperăm să ne revedem sănătoși după această perioadă grea”, a declarat Anca Isabela Iacob, responsabilul evenimentului, consultant artistic în cadrul CJCPCT Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.