Tablete conectate la internet pentru 15 elevi de la liceul din Negrești, din partea senatorului Ion Hadârcă

0
1023

Un număr de 15 elevi merituoși, dar fără posibilități materiale, de la Liceul „Nicolae Iorga” din Negrești, mulți dintre ei aflați în fața bacalaureatului, au acum tablete conectate la internet, pentru a participa la cursurile online în cele mai bune condiții, așa cum nu au putut până acum. Acest gest frumos vine din partea senatorului ALDE de Vaslui Ion Hadârcă, parlamentarul alocând în acest sens suma de 6.500 de lei. Nu este nicidecum un gest singular: luna trecută, în plină pandemie, Ion Hadârcă a sprijinit financiar, cu suma de 5.000 de lei, Spitalul Județean de Urgență Vaslui.

Bucurie mare, marți dimineață, pentru 15 elevi ai Liceului „Nicolae Iorga”, din Negrești, atunci când, din mâinile consilierului județean ALDE Sorin Braniște, șeful de cabinet al senatorului Ion Hadârcă, au primit câte o tabletă conectată la internet pentru a participa, astfel, în cele mai bune condiții, la cursurile care, în această perioadă, se desfășoară online. Până acum, elevii făceau acest lucru greu, de pe telefoane, laptopurile părinților sau ale prietenilor. De fapt, peste 100 de elevi dintre cei 1.300 ai liceului se află în prezent în această situație grea. Senatorul vasluian Ion Hadârcă, care a făcut această donație, a invitat și alți oameni cu dare de mână, dar mai ales cu inimă, din județ și nu numai, să vină în sprijinul elevilor care nu au posibilități materiale în această perioadă dificilă. Mai ales că mulți dintre aceștia au cel mai important examen al vieții chiar în față: bacalaureatul.
Acum, a fost vorba despre 15 elevi merituoși, cu rezultate deosebite pe primul semestru, participanți la olimpiade școlare, județene și naționale, fapt care conferă gestului făcut de senator o nouă dimensiune, aceea a recompensei meritate.
Cu doar o lună în urmă, același senator vasluian a venit în ajutorul Spitalului Județean de Urgență când avea mai multă nevoie, donând suma de 5.000 de lei pentru a achiziționa materiale și aparatura medicală necesară pentru tratarea în condiții cât mai bune a pacienților și a trece cu bine peste perioada extrem de dificilă a epidemiei de COVID-19.

„Cu regret că întâlnirea noastră se întâmplă a fi, din motive obiective, una imaginară, sunt convins și am speranța că ne vom revedea cât mai curând și că această oră este de bun augur pentru noi toți. Suntem acum în ajunul sărbătorii creștine – Înălțarea Domnului – evidentă fiind semnificația spirituală a tuturor acțiunilor noastre în acest context. Tocmai fondul spiritual al credinței este, de fapt, plasma care alege virtuțile unui om și încheagă dezvoltarea sănătoasă a unei societăți. Firește, acestea – pe lângă celelalte componente – educaționale, morale, profesionale și de justiție socială – care, în mod tradițional, au lucrat la definirea oricărei comunități moderne. Din păcate, actualul seism planetar – pandemia – ne pune la grea încercare obișnuințele și ne obligă să reevaluăm totul, să ne schimbăm și să ne adaptăm din mers la noile provocări. Ceea ce ieri părea a fi de domeniul fantasticului, astăzi s-a instalat, brutal și categoric, în imediata noastră realitate. Sate, orașe, regiuni și chiar țări întregi au înghețat, la propriu și la figurat, devenind semipustii ori amenințate de pustiire. Suntem obligați să acceptăm condițiile remodelării, ale restructurării valorilor, dar și ale vechilor tare economice, astăzi împinse în pragul falimentului. În pofida faptului că suntem implicați într-o criză mondială izolaționistă, munca de acasă devenind firească, totuși motorul economiei se vrea repornit cât mai repede”, le-a transmis senatorul Ion Hadârcă fericiților elevi beneficiari ai donației sale.
„Dragi liceeni, studiați cât mai mult și mai temeinic. Sperăm foarte mult ca gestul simbolic la care am recurs să fie de bun augur în procesul vostru de studiu. Încerc să vă îndemn a nu vă limita doar la programul școlar – dacă doriți cu adevărat să performați – insistați pe autoinstruire, în afara oricăror programe. Studiul din aviditate și munca din plăcere sunt principalele ingrediente ale pâinii albe pe care mâine o veți cîștiga. Și încă ceva… Pe umerii fragili ai urmașilor noștri, azi se așază încercări pe care nu le-am bănuit niciodată, și mă simt dator, în numele generației mele, să vă cer iertare pentru puținul ce-l depunem în mâinile voastre tinere. Totodată, vă rugăm și vă conjurăm să înțelegeți, să vă asumați și să duceți cu grijă mai departe marea și neprețuita comoară prin care viețuim cu toții, cu un nume atât de simplu și de sfânt – România! Tuturor vă doresc sănătate și spor în toate!”, le-a transmis din suflet senatorul Ion Hadârcă elevilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.