Pedeapsă redusă pentru „Rambo în mizerie”

0
683

• Curtea de Apel Iași a redus cu mai bine de un an de închisoare cuantumul pedepsei aplicate de judecătorii vasluieni lui Răzvan Marius Răducanu, bârlădeanul care, dorind să jefuiască sub amenințarea unui pistol alți doi tineri, s-a trezit dezarmat și bătut de victimele sale. Chiar și așa, „Rambo în mizerie”, cum a fost poreclit tâlharul, tot va petrece următorii 3 ani, 4 luni și 20 de zile în închisoare. Individul a fost ridicat de pe stradă de către polițiștii bârlădeni, care au pus în aplicare sentința magistraților.

La jumătatea lunii august a anului trecut, gara CFR Bârlad a fost fost scena unor imagini parcă desprinse din filmele americane cu gangsteri. În jurul orelor 22.00, doi tineri care stăteau de vorba în stația de autobuz din imediata apropiere a gării s-au pomenit lângă ei cu un al treilea, Răzvan Marius Răducanu, în vârstă de 22 de ani. Acesta a scos un pistol, sub amenințarea căruia le-a cerut celor doi telefoanele mobile. Victimele nu s-au pierdut cu firea, iar unul dintre tineri, în vârstă de 20 de ani, l-a derutat pe atacator, iar al doilea, în vârstă de 18 ani, i-a smuls pistolul din mână, pe care i l-a aruncat, după care i-a aplicat o corecție, cu pumnii. Tâlharul a rupt-o la fugă, însă a fost repede identificat de polițiști, care i-au întocmit dosar penal pentru tentativă de tâlhărie calificată, două acte materiale. Individul a fost arestat preventiv, însă după câteva luni, la începutul acestui an, a fost pus în libertate, fiind judecat sub control judiciar.

În luna februarie, judecătorii bârlădeni au pronunțat o primă sentință în acest dosar, Răzvan Marius Răducanu primind 4 ani, respectiv 2 ani de închisoare, pentru fiecare capăt de acuzare privind tentativele de tâlhărie calificată, precum și un spor de pedeapsă de 8 luni de închisoare, pentru folosirea unei arme în scopul producerii infracțiunii.

Prin contopirea acestor pedepse, „Rambo”, ar fi urmat să stea după gratii nu mai puțin de 4 ani și 8 luni! Nu de aceeași părere au fost însă judecătorii Curții de Apel Iași, care au avut de soluționat apelul declarat de inculpatul Răducanu. Respectivii magistrați au desființat în parte sentința judecătorilor bârlădeni, în sensul reducerii cuantumului pedepselor cu închisoarea aplicate inculpatului pentru fiecare dintre cele două infracțiuni concurente de tentativă de tâlhărie, pedepse care au fost reduse cu 1 an, respectiv 8 luni de închisoare. În plus, a fost anulat și sporul de pedeapsă de 8 luni, decis inițial. În aceste condiții, pedeapsa aplicată lui „Rambo în mizerie” a fost redusă la doar 3 ani, 4 luni și 20 de zile de închisoare, cu executare.

Trebuie spus că Răzvan Marius Răducanu nu a fost prezent la pronunțarea sentinței definitive, de care nici măcar nu avea cunoștiință până să fie ridicat de pe stradă, în aceeași zi, de către polițiștii bârlădeni, care au pus în aplicare mandatul de executare emis de către judecătorii ieșeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.