Foametea din 1946-1947 în comuna Arsura: „Nu ne lăsați copiii să moară de foame!”

2
3172

După încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, oamenii din satele județului Fălciu (astăzi parte din județul Vaslui) au sperat că vor avea o viață mai bună. Reforma agrară inițiată de guvernul procomunist al dr. Petru Groza la 23 martie 1945 părea să îndreptățească aceste așteptări. Numai că demararea procesului de expropriere al marilor proprietăți agricole a declanșat un val de conflicte între proprietari și țărani, săvârșirea de numeroase abuzuri și nedreptăți din partea comisiilor locale de expropriere, astfel că în lumea satelor domnea o stare de haos și incertitudine. Ca și exproprierea, nici împroprietărirea țăranilor cu pământ nu a fost lipsită de incidente, ilegalități comise de Comitetele locale de împroprietărire sau nemulțumiri din partea celor îndreptățiți la împroprietărire, care au degenerat în scandaluri și bătăi. În ziua de 24 martie 1946, în vreme ce împroprietăriții din comuna Arsura arau și semănau orz pe loturile cu care fuseseră împroprietăriți din moșia expropriată Șopârleni, peste ei a au năvălit circa 70-80 de locuitori furioși și nemulțumiți din Ghermănești, care și-au clamat dreptul de proprietate în baza promisiunii făcute de secretarul Frontului Plugarilor din județul Fălciu, Bădineanu. Conflictul a fost aplanat abia în ziua de 27 martie, în prezența ing. Simionescu, care a împărțit în mod egal moșia Șopârleni locuitorilor din Arsura și Ghermănești. Loturile agricole s-au dovedit a fi o piatră de moară legată de gâtul unora dintre cei împroprietăriți, în special al celor mai săraci locuitori și a văduvelor, în condițiile în care lipseau forța de muncă (numeroși bărbați din sate murind pe front sau aflându-se în prizonieratul sovietic), uneltele agricole, animalele de muncă, sămânța necesară. În baza loturilor primite, țăranii au fost supuși la plata unor dări aberante, exagerate către statul român, prin care se urmărea achitarea datoriilor de război către Uniunea Sovietică. Peste toate, seceta, tot mai vizibilă începând cu luna aprilie a anului 1946, a condus la o recoltă slabă, insuficientă pentru familiile numeroase, cu mulți copii minori.

Guvernul nu a intervenit la timp pentru a limita proporțiile catastrofei ce se profila, iar când a luat măsuri, acestea au fost haotice, insuficiente, și chiar ineficiente. Cerealele sosite ca ajutoare din partea guvernului erau distribuite preferențial de către administrația locală. Un astfel de abuz în distribuirea porumbului era constatat la 12 mai 1946 de plutonierul major Ștefan Constandaki, căruia cetățenii satului Pâhnești îi înaintau o plângere în care reclamau faptul că primarul Neculai Stratulat distribuia porumbul doar către locuitorii satului său de origine, Arsura, neglijând pe ceilalți nevoiași din comună. Dacă până la sosirea iernii oamenii s-au mai hrănit cu ceea ce recoltaseră din culturile compromise, buruienile câmpului și cereale cumpărate cu banița și sacul din satele Olteniei, odată cu zăpezile și viscolul, au început să se înregistreze cazuri de moarte prin înfometare, pe care autoritățile sanitare județene le-au mascat sub pretinse boli de sezon (pneumonii, bronșite), cronice etc.

La începutul anului 1947, satul Arsura avea o populație de 1.100 locuitori, care se aflau „într-o lipsă cumplită” de alimente. Cantina Comitetului pentru Ajutorarea Regiunilor Secetoase (CARS) Fălciu a fost înființată la data de 20 februarie 1947, pentru a asigura hrana zilnică a 50 de persoane, număr de porții cu totul insuficient față de numărul total al celor lipsiți de alimente. Cererea de ajutor adresată prefectului județului, Ștefan Uțan, și semnată de 39 de locuitori ai satului Arsura, prin care se solicita creșterea numărului de asistați ai cantinei la cifra de cel puțin 150 persoane este una sfîșietoare, cutremurătoare. În ea, sătenii arătau că „Ați înființat în satul nostru o cantină, bun lucru pentru vremurile actuale, dar cu cele 50 porții ce ați acordat nu se pot hrăni cei peste 150 de bătrâni, neputincioși și copii de școală care n-au nimic de mâncare. În zeci de cazuri ia copilașul porțioara lui și o duce acasă ca s-o împartă cu ceilalți frățiori… dar ce ajunge? … rămân toți flămânzi”, încheind cu un strigăt al disperării: „Nu ne lăsați să murim de foame! Nu noi, ci copiii noștrii! Ajutați-i! Ia gândiți-vă ce nenorocire e să n-ai ce mânca într-o zi! Nu cerem să li se dea ca să se sature, ci ca să nu moară de foame!” Urmare a acestui apel zguduitor, CARS Fălciu a decis ca, din 23 februarie 1947, numărul asistaților să fie majorat la 100 persoane, număr mic față de cifra reală a înfometaților. Această cantină a fost aprovizionată de CARS până la 11 aprilie, dată după care i-au fost livrate alimente din Darul Guvernului Britanic, ce a constat în carne și cartofi conservați, și cutii cu alimente conservate din SUA. Cantine s-au înființat și în celelalte sate ale comunei. În Pâhnești, o cantină socială cu 50 asistați a funcționat din data de 8 ianuarie 1947 într-o cameră din dispensarul vechi, în vreme ce în sat se găseau 900 de guri de hrănit zilnic! Comitetul de conducere era compus din: învățătorii Maria Șt. Petrea, Ioan Albescu, preotul C. Sofroni, Alecu Munteanu (președintele organizației Frontul Plugarilor), Aneta C. Sofroni, invalidul de război C. Grigoraș, Maria I. Carp (văduvă de război), Gheorghe Dumitru (funcționar P.T.T.), N. Ulian și dr. Tențer, medicul circumscripției sanitare Arsura. În 19 mai 1947, prin voința obștii și motive care nu sunt indicate, a fost ales un nou comitet de conducere, compus din Vasile Teclici – președinte activ și magazioner, Neculai Stratulat, Grigore Bozoman, Toader Gh. Voloacă, Petrache Dima, Mardare Roman, Pavel Oțet, Costache Voloacă, Ion Alex. Ciobanu (gestionar), Marcel Grigoraș, Dumitru Săvescu, Alexandru Popa, Dumitru Blănaru, Dumitru Mistreanu, și Th. I. Munteanu ca președinte de onoare (sic!). În satul Mihail Kogălniceanu (Râpi), după ce CARS Fălciu a aprobat la 17 februarie 1947 înființarea unei cantine cu 50 persoane asistate, sătenii au ales în ședință publică prin aclamații (sic!) un comitet de conducere format din Mihai Glodeanu (președinte), Dumitru Popa (responsabil), Al. Enache, Iancu Munteanu, Petrea Eșanu, Vasile Cristea, Gheorghe Roman, Dumitru Cristea, Enăcache Maftei, Gheorghe Darie, Enăcache Meleghi și Petru Blănariu (membrii). La Fundătura, în satul cu 73 locuitori la aceea vreme, cantina a fost înființată în ziua de 19 ianuarie 1947, la inițiativa învățătorului Ion Busuioc, directorul școlii primare. În comitetul de conducere al cantinei cu 50 de asistați, dovadă a sărăciei lucie în care trăiau majoritatea locuitorilor așezării, au fost aleși: învățătorul menționat mai sus (președinte), Vasile Vasilache (zis Bloc), Maria V. Ganea, Anica Ganea, Elena Enea (văduve de război), Vasile Zota, invalid de război, și învățătoarea Aspasia Busuioc. Personalul cantinei era alcătuit din Anica Bârcă, Ghiță Ganea, Ion Bârcă, Adam Roman, Vasile Aciobăniței. Transportul alimentelor de la CARS-ul din Huși era făcut cu săniile și căruțele de cei asistați, prin rotație. Localul cantinei a fost stabilit în casa Anicăi Bârcă, și ea văduvă de război.

Din ianuarie 1947, copiii orfani și săraci au fost evacuați în județele unde recolta de cereale și starea materială a locuitorilor le puteau asigura hrana zilnică și o îngrijire corespunzătoare. Astfel, copilul Gheorghe Ciorchină era încredințat unei familii tocmai din satul Gurba, plasa Ineu, județul Arad, în vreme ce alții au ajuns să fie crescuți de familii din orașele și satele județelor Bistrița-Năsăud, Someș, Mureș. În 10 septembrie 1947, Petrache Crețu, de 9 ani, se întorcea ACAS~, la Arsura, din orașul Dumbrăveni, județul Târnava Mică, având o înălțime de 1,15 m și 21 kg, fiind restabilit din punct de vedere fizic, după cum notau medicii orașului, care primiseseră la venire niște copii ce abia se puteau ține pe picioare din cauza debilității fizice cauzate de înfometare!

În sprijinul locuitorilor din comună a venit și profesor dr. în medicină Nicolae Gh. Lupu, membru titular al Academiei Române, originar din satul Arsura, care la 31 ianuarie 1947 dona CARS-ului Central București suma de 1.000.000 lei, cu rugămintea de a se procura alimente pentru consătenii săi. În aceeași zi, acesta mai făcea o donație de 1.500.000 lei către locuitorii din Pâhnești, Fundătura și Mihail Kogălniceanu (fost Râpi), sumă care trebuia împărțită în mod egal între cele trei sate pentru a se cumpăra alimente. La sugestia CARS-ului Central, Comitetul Județean Fălciu trebuia să folosească sumele în scopul destinat de donator, aducându-se la cunoștință locuitorilor din aceste așezări proveniența sumei prin viu grai și afișaj. Notorietatea gestului nobil săvârșit nu a fost exploatată de profesorul Lupu în maniera politicienilor de ieri, dar mai ales de astăzi, care caută să își facă publicitate pe orice cale, chiar și seama suferinței oamenilor!

Profesor Ștefan Plugaru

2 COMENTARII

  1. Persoanele enumerate ca făcând parte din Comitetul Comunal Arsura,sunt toate din Pâhnești,pe marea lor majoritate le-am cunoscut.Neculai Stratulat și Vasile Teclici au fost primarii com Arsura(Pâhnești),amândoi fiind din satul Pâhnești.Curios este faptul că nu se amintește de niciun nume din satul propriu zis, Arsura…

    • Domnule Vasilachi, faptele prezentate în material sunt întemeiate pe documentele despre comună pe care le-am aflat în dosarele de arhivă cercetate. Dacă nu ați avut satisfacția de a găsi nume din satul Arsura, mai exact membrii comitetului de conducere al cantinei din această așezare și activitatea desfășurată de aceștia, nu e vina mea, asta înseamnă că procesele verbale ce privesc satul s-au pierdut, au fost distruse, sunt depozitate aiurea prin podul primăriei locale. Și…am considerat că nu este moral să prezint tabelele cu sutele de înfometați din satul Arsura, mai ales că și spațiul oferit cu multă amabilitate de către redacția ziarului nu poate fi nelimitat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.