Din vremea foametei (1946-1947): Căminul de copii orfani și săraci din Huși

0
781

În vremea celui de al Doilea Război Mondial, zeci de mii de soldați români și-au pierdut viața pe front, lăsând în urma lor văduve și numeroși copii orfani, mulți dintre ei născuți în perioada celor 4 ani de conflict militar prin care a trecut România. Statisticile vremii au înregistrat aproape 2.000 de familii îndoliate în fostul județ Fălciu, și mai bine de o sută în orașul Huși. Problema asigurării subzistenței membrilor acestor familii greu încercate de soartă devenea acută în vara anului 1946, când zona Hușilor îndura al doilea an de secetă consecutivă, cu recolte agricole compromise și o lipsă de alimente cum nu mai fusese întâlnită până atunci. Într-un raport de activitate pe lunile iunie-iulie 1946, doctorul Alexandru Catanchin, președinte pe atunci al Apărării Patriotice din județul Fălciu, ne oferă peste timp o imagine asupra situației economice dezastruoase din aceea vreme: „Județul Fălciu, cu excepția a 5-6 comune, este complet înfometat. Grâul, secara, orzul, ovăzul, complet distruse de secetă, n-au produs decât maximum o medie de 200 kg la hectar. Porumbul, floarea soarelui, cartofii, fasolea, legumele și zarzavaturile la care se spera în luna trecută, acum iarăși din cauza secetei s-au distrus complet. În vii au început să se usuce strugurii, deci nici de aici nu ne putem aștepta decât la o producție de 25% față de anul trecut. Oamenii din sate au început să-și vândă vitele la prețuri derizorii, de exemplu 5-600.000 (lei( o vacă și 2.000.000 (lei) o pereche de boi, pentru că pășunile se usucă și n-au nici nutreț pentru iarnă. Populația de la oraș, cât și cea de la sate, strigă mereu după mâncare și autoritățile se zbat pe cât posibil să le satisfacă cererile, aprovizionând pe cei de la orașe pe bază de cartelă, iar la sate trimițînd zilnic cantități de porumb și orz, care se distribuie în prezența delegaților F.N.D.-lui. Este absolută nevoie ca populația acestui județ să fie aprovizionată din vreme cu alimente și nutreț pentru vite, deoarece toate rezervele au fost epuizate, fiind al doilea an consecutiv de secetă.”. Dacă adulții mai puteau îndura lipsurile alimentare, mâncând o dată pe zi, sau la două zile, situația era cumplită pentru copii, tot mai afectați de malnutriția care genera diferite boli, alterând starea de sănătate a acestora și punându-le viața în pericol de moarte.

Starea de nenorocire în care se găseau acești copii a determinat Secția Asistență din cadrul Apărării Patriotice Huși – județul Fălciu, organizație satelit a Partidului Comunist din România (PCR), să înființeze mai multe cămine de zi pentru orfanii săraci din județ, inclusiv în orașul Huși. La această acțiune de suflet s-au alăturat și membrele Uniunii Femeilor Antifasciste din România (UFAR) Huși, multe dintre ele intelectuale, care au străbătut la pas cartierele orașului (Corni, Răiești, Plopeni), identificând familiile cu copii orfani ce se zbăteau să supraviețuiască de pe o zi pe alta, au discutat cu mamele micuților, pe care le-au convins despre importanța și necesitatea căminului pentru ele și copiii lor, loc unde acestora li se putea asigura hrana zilnică, îngriji sănătatea și supraveghea educația.

Căminul de zi, cu un efectiv de 45 copii, a fost deschis în data de 7 iulie 1946, în incinta Școlii Elementare nr. 1 „Elena Doamna” din Huși, aflată pe locul unde se găsește astăzi Hotelul Cantemir. În luna august, avea în îngrijire un număr de 52 copii. Era condus de învățătoarea Eva Poroșnicu, care se ocupa de educația minorilor, susținută de doamne din comitetul de conducere și eleve de la liceele din oraș (teoretic și industrial). În fiecare zi, patru dintre membrele UFAR făceau de serviciu la cămin. Localul de școală era menținut într-o bună stare de curățenie, avea amenajată o sală pentru servirea mesei, cu mese și scaune specifice vârstei celor adăpostiți, preluate de la grădina de copii din Huși. Copiii primeau hrană de trei ori pe zi. Dormitorul avea paturi comune, improvizate din piedestaluri de catedre școlare, care fuseseră acoperite cu pături. Cazarmamentul provenea de la Școala de Viticultură locală. Deoarece unii dintre copii erau îmbrăcați în zdrențe, s-au cumpărat 5 metri de americă, pânză din bumbac de calitate inferioară, și cîțiva metri de ață pentru a li se confecționa acestora lenjerie intimă (chiloți), suma de 83.600 lei fiind suportată din fondurile proprii de către Apărarea Patriotică. Pentru întreținerea căminului se obțineau bani din vânzarea de bonuri de masă – lucru realizat prin intermediul preoților din parohii și a directorilor de școli primare din oraș, timbre, bilete de cinematograf, diferite donații. Episcopia Hușilor prin P.S. episcop Grigorie Leu a donat 50.000 lei, în vreme ce Biserica Catolică din cartierul Corni – Huși a contribuit cu suma de 100.000 lei. Pentru mărirea fondurilor, echipe de femei „au făcut ocoale prin oraș„, în urma cărora s-au strâns 329.140 lei, iar din cotizații s-au mai colectat 20.000 lei. În ziua de 15 septembrie 1946, s-a organizat un bal, în urma căruia s-a încasat suma de 218.765 lei.

În ciuda opțiunilor politice și ideologice, blamate astăzi de o parte a societății civile, numele membrilor Apărării Patriotice din Huși care s-au ocupat de ajutorarea copiilor orfani trebuie amintite peste timp. Astfel, Secția de asistență și colectivul de muncă era alcătuit în vara anului 1946 din medicii Zaharia Zambilovici (responsabil) și Toma Florea, învățătoarele Ruxandra Jelescu și Eva Poroșnicu, sora de ocrotire A. Chiper, moașele M. Munteanu și M. Alistar, agentul sanitar N. Ciomaga. Ce nu li se poate ierta acestora este faptul că acei copii aflați în nenorocire au fost folosiți în activitățile de propagandă duse în favoarea Blocului Partidelor Democratice (B.P.D), dar, mai ales, a Partidului Comunist, pregătind subtil ascensiunea acestuia către ocuparea puterii politice în România. Cu ocazia zilei de 23 august 1946, prilej de aniversare a doi ani de la revoluția antifascistă și antiimperialistă (sic!) din 1944, s-a organizat un Te-Deum oficiat de Episcopul Grigorie Leu, la care alături de invalizi și văduve de război au fost aduși să defileze și copiii de la căminul de zi, într-un camion ornat și pus la dispoziție de filiala hușeană a Partidului Comunist Român. Prin căminele de zi și propaganda făcută de activiștii Apărării Patriotice în județ, liderii organizației sperau să cîștige întrecerea în care se aflau cu Apărarea Patriotică Vaslui, învingător care trebuia decis de Regionala A.P. Iași, în urma analizei realizărilor (sic!) celor două organizații.

Cu data de 15 septembrie 1946, odată cu începerea anului școlar 1946/1947, căminul de zi pentru copiii orfani și săraci din Huși s-a desființat. În locul său a fost înființat un cămin permanent pentru 100 copii în căminul Steriu de la Schit, unde a fost instalat mai apoi și Centrul de Triere al copiilor ce urmau să fie evacuați în regiunile excedentare. Pentru acest cămin, locotenent colonel Nicorescu, președintele CARS – județul Fălciu, înainta la data de 15 noiembrie 1946 o adresă către Primăria Huși, prin care solicita închirierea unui car cu boi pentru transportul a 1.000 kg lemne necesare pregătirii hranei și încălzirii camerelor în care dormeau copiii. Însă activitatea acestui centru o vom prezenta detaliat într-un material viitor.

Notă: La întocmirea acestui articol au fost folosite documente din fondul Comitetul Județean al Apărării Patriotice Fălciu, aflate la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Vaslui.

• Profesor Ștefan Plugaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.