Albia pârâului Valea Seacă, igienizată și decolmatată

0
1374

În urmă cu câteva zile a fost finalizată a doua etapă de igienizare și decolmatare a albiei pârâului Valea Seacă, ce traversează centrul Bârladului. Lucrările au presupus curățarea pârâului pe sectorul Podul de Fier – Podul Pescăriei – Podul Ion Luca Caragiale.

Reprezentanții Primăriei Bârlad au anunțat, ieri, că, recent, a fost finalizată cea de-a doua etapă și cea mai importantă a lucrărilor de decolmatare și igienizare a albiei pârâului Valea Seacă. Asta după ce, în primă fază, în cursul anului trecut, personalul Administrației Bazinale de Apă (ABA) Prut – Bârlad – Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Vaslui, care are în administrare sectorul albiei cursului de apă Valea Seacă ce treversează Bârladul, a lucrat de la confluența acestui pârâu cu râul Bârlad, spre amonte. Lucrările au fost realizate ca urmare a demersurilor inițiate de autoritățile locale în urmă cu trei ani.

După prima etapă, lucrările s-au oprit în zonele locuite, respectiv în zona Podul de Fier, operațiunile de decolmatare și igienizare (care nu s-au mai efectuat pe albia pârâului din anul 1973) reluându-se în primăvara acestui an. Acestea au presupus lucrări pe sectorul Podul de Fier – Podul Pescăriei – Podul Ion Luca Caragiale.

„Lucrarea era așteptată de foarte mulți ani, în special în zona centrală, pentru protejarea de inundații. S-a lucrat manual și mecanic, în condiții deosebit de grele, pe albia pârâului Valea Seacă nemaifăcându-se intervenții de acest gen de zeci de ani. Pentru toate eforturile depuse, vreau să le mulțumesc public, în primul rând, domnului ministru al Mediului, Costel Alexe, și domnului Petru Avram, directorul ABA Prut – Bârlad, precum și tuturor celor care ne-au ajutat la realizarea acestei lucrări”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

În perspectivă, se mai are în vedere și decolmatarea și igienizarea sectorului Podul Ion Luca Caragiale – Podul Verde, însă cum lucrările sunt foarte dificil de realizat din cauza albiei mai înguste și a locuințelor din zonă, încă se caută soluții pentru accesul utilajelor și transportul materialului aluvionar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.