Solidaritate cu ambulanțierii vasluieni

0
931

• În plină criză Covid-19, solidaritatea este cea care le dă oamenilor speranță. Medicii, asistentele și, în cazul de față, ambulanțierii acceptă orice mana întinsă și înțeleg să le mulțumească public celor care îi ajută.

Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui mulțumește celor care în aceste momente dificile le oferă sprijin pentru desfășurarea intervențiilor în deplină siguranță atât pentru angajați, cât și pentru pacienți. „Am primit în aceste zile măști, mănuși, combinezoane, dezinfectanți și alte materiale atât de necesare în activitatea noastră”, aflăm dintr-o postare pe pagina de Facebook a Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui.

Pe aceeași cale, ambulanțierii le-au mulțumit celor care au înțeles că orice donație este binevenită. Printre aceștia se numără deputatul PSD de Vaslui Irinel Stativă, care a cumpărat 50 de combinezoane de protecție, în valoare de aproape 5.000 de lei, Primăria Negrești, reprezentată de primarul Vasile Voicu, Casa Share, reprezentată de Bogdan Tănasă, Parohia „Sf. Gheorghe”, din Huși, reprezentată de părintele Radu, JYSSK Huși , L. D. Expert Huși, Nafintrans Fălciu, reprezentată de Nelu Plop, primarul comunei Șuletea, Ciprian Robert Tamaș, primarul comunei Banca, Vasile Vânătoru, doamnele Crina Georgiana Barnoschi, Oana Ignat și Alina Donose, Aerobic Laura Hitt, Restaurant Andora Bârlad, SC Rela Julian, SC Autobuzul SA, Invest Cad SRL, Media Invest SRL consilierul județean Cătălin Dogaru, din Huși.
„Orice ajutor constând în materiale de protecție (măști chirurgicale, măști FP2, măști FP3, mănuși, combinezoane, botoșei etc.) este în continuare binevenit”, subliniază ambulanțierii.
De menționat că sponsorizări de orice natură se pot face și catre ASOCIAȚIA CURSA VIEȚII VASLUI (CUI: 23590245, IBAN RO96BTRL03801205D94876XX, deschis la Banca Transilvania Vaslui) sau direct la sediul Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui (str. Tipografiei nr. 1, Vaslui).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.