S-a înregistrat primul deces de COVID-19 din județ!

0
1962

Din nefericire, inevitabilul s-a produs! Duminică, 5 aprilie, a fost înregistrat primul deces al unui pacient din județ confirmat cu COVID-19, însă informația a fost dată publicității abia în această după-amiază. Așa cum se arată în comunicatul transmis de Grupul de Comunicare Strategică, este vorba despre decesul cu nr. 161 la nivel național.

Persoana care a murit în urma infecției cu noul coronavirus este un bărbat în vârstă de 71 de ani, din municipiul Vaslui, care a fost internat la Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad, Secția Boli Infecțioase, pe data de 28 martie, după ce a început să aibă febră mare, o tuse persistentă și dificultăți în respirație. Probele recoltate în vederea efectuării testului au confirmat prezența virusului ucigaș în data de 30 martie.

Bărbatul venise din Turcia. Decesul a survenit ca urmare a faptului că vârsta și starea de sănătate (suferea și de alte afecțiuni medicale) i-au slăbit sistemul imunitar, care nu a putut lupta cu noul coronavirus.

„Deces 161: bărbat, 71 ani, județul Vaslui. Pacient internat în 28.03.2020 în Spitalul Municipal Bârlad – Boli Infecțioase, cu istoric de călătorie Antalya (Turcia), recoltat pentru COVID-19 în 28.03.2020. Confirmat în 30.03.2020. Decedat în 5.04.2020. Comorbidități: infarct miocardic în antecedente, CIC-protezată două stenturi”, se arată în comunicatul transmis de Grupul de Comunicare Strategică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.