Zilele libere ale părinților, pentru supravegherea copiilor – cine, când, cum?

0
674

• Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui aduce la cunoștința angajatorilor prevederile Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ.

Astfel, părinții pot beneficia de zile libere plătite în situația suspendării cursurilor sau închiderii temporare a unităților de învățământ, în temeiul Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, și al Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, zilele lucrătoare până la încetarea situației de urgență decretată.

Zilele libere se acordă la cererea unuia dintre părinți, depusă la angajatorul persoanei care va supraveghea copilul, însoțită de o declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte, din care să rezulte că acesta nu a solicitat la locul său de muncă zile libere ce i s-ar cuveni potrivit Legii nr. 19/2020, respectiv că nu se află în concediu de odihnă sau concediu fără plată, precum și de copia certificatului/certificatelor de naștere al/ale copilului/copiilor.

Pentru fiecare zi liberă, angajatorul acordă o indemnizație care se plătește din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri și cheltuieli al angajatorului și al cărei cuantum este de 75% din salariul de bază, dar nu mai mult de 75% din cîștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Pentru decontarea sumelor pentru plata indemnizației, angajatorul va depune cerere la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București în a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea angajatorul sau sucursala/punctul de lucru al acestuia, după caz. Cererea va fi însoțită de următoarele documente:

a) lista angajaților care au beneficiat de zilele libere, precum și indemnizația acordată pe această perioadă;

b) copii de pe statele de plată din care să reiasă acordarea indemnizației;

c) declarația pe propria răspundere a reprezentantului legal al angajatorului prin care se atestă că lista prevăzută la lit. a) conține persoanele care îndeplinesc condițiile reglementate la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 19/2020;

d) dovada plății contribuțiilor și impozitelor aferente lunii în care s-a plătit indemnizația.

Documentele se transmit prin poșta electronică la adresa electronică comunicată de agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, în cel mult 30 zile de la data efectuării plății contribuțiilor și impozitelor aferente indemnizației.

Cererea va fi datată și semnată de reprezentantul legal și va conține obligatoriu următoarele elemente:

a) datele de identificare ale angajatorului, inclusiv adresa de e-mail;

b) contul bancar;

c) numele reprezentantului legal al angajatorului;

d) suma totală solicitată;

e) numărul angajaților pentru care s-a solicitat suma.

Decontarea sumelor plătite cu titlu de indemnizație se face în termen de 60 de zile calendaristice de la data înregistrării documentelor.

Modelul de declarație pe proprie răspundere a parintelui poate fi descărcată de pe site-ul AJOFM Vaslui: https://www.anofm.ro/?agentie=Vaslui&page=0

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.