Tudor Polak dă garanții: „Niciun angajat nu va rămâne fără venituri!”

0
1097

Persoanele cărora le-au fost suspendate contractele de muncă vor beneficia de tot sprijinul Guvernului, care le va oferi suportul financiar de care este nevoie pentru a trece cu bine prin situația fără precedent cu care ne confruntăm”, spune Tudor Polak, secretat de stat în cadrul Ministerul Muncii.

Liderul liberalilor din municipiul Vaslui, Tudor Polak, secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale a anunțat că ieri, prin Ordonanță de Urgență, Guvernul României a simplificat procedura prin care se pot obține indemnizațiile pentru angajații cu contractele de muncă suspendate din cauza epidemiei de Covid-19.

„Această măsură vine atât în sprijinul angajatorilor, cât mai ales al angajaților nevoiți să intre, în perioada stării de urgență, în șomaj tehnic. Statul român va contribui la cheltuielile aferente indemnizațiilor pentru angajați, scutind angajatorii de un efort financiar care ar provoca un dezechilibru economic greu de stabilizat ulterior”, a declarat Polak, care a explicat că măsura Executivului are în vedere ca niciun angajat care și-a pierdut locul de muncă în această prioadă să nu rămână fără venituri.

„Din data de 10 martie și până în prezent, 2700 de contracte de muncă au fost suspendate în județul Vaslui! Aceste 2700 de persoane vor beneficia de tot sprijinul Guvernului, care le va oferi suportul financiar de care este nevoie pentru a trece cu bine prin situația fără precedent cu care ne confruntăm”, a mai spus liderul liberal, care a promis că Guvernul își va asuma nevoile oamenilor.

„Vă încurajez, încă o dată, să mă contactați pentru orice informație. Vă stau la dispoziție și vă ofer întregul meu sprijin pentru a putea beneficia de șomajul tehnic, pentru ca fiecare român să poată rămâne, în siguranță, acasă. Sănătatea și siguranța cetățenilor este tot ce contează în această criză, pe care sperăm să o depășim cât mai curând, prin responsabilitate, competență și implicare!”, le-a mai transmis Tudor Polak cetățenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.