Traficul din jurul Școlii „Episcop Antonovici” Bârlad va fi descongestionat

3
2749

Din această lună, străzile din preajma Școlii Gimnaziale „Episcop Iacov Antonovici” Bârlad vor scăpa de aglomerația infernală cu care s-a obișnuit toată lumea. În acest sens, pe direcția Nord, echipele de muncitori din cadrul SC Lucrări de Drumuri și Poduri (LDP) „Reiser” SA, acționariată de Consiliul Local Bârlad, au demarat ample lucrări de instituire a unui sens unic pentru fluidizarea traficului din zona unității de învățământ.

Conform proiectului conceput încă de anul trecut și care va fi realizat cu bani de la bugetul local, lucrările presupun supralărgirea arterei din apropierea parcului de joacă și realizarea unei străpungeri spre parcarea unui supermarket din zonă. În acest fel, de la intersecția aleei respective cu strada Nicolae Tonitza și până la intersecția cu strada Emil Gârleanu, circulația va fi dirijată doar pe un singur sens, spre Nord. În același proiect mai este prevăzută și supralărgirea străzii Emil Gârleanu, dar și înființarea unor noi trotuare pe această arteră, întrucât, în prezent, circulația pietonală se desfășoară pe carosabil.

„Lucrările sunt destul de complexe, însă, în felul acesta, traficul din zona școlii va fi fluidizat considerabil. Actualmente, după cum se poate constata, staționarea autovehiculelor în această zonă este un calvar, atât pentru riverani, cât și pentru părinții care își aduc și își iau zilnic copiii la școală. Prin urmare, facem apel la înțelegere și răbdare, preț de câteva săptămâni, cât vor dura lucrările”, a spus primarul Dumitru Boroș.

3 COMENTARII

  1. Se gandesc doar la traficul de la scoala 8,dar la parintii care își vor aduce copii in parcul de langa scoala,nu!
    Gândiți-va putin dacă este normal ceea ce faceți !Solutia nu era sa faceți sau sa lărgită strazi,soluția era ca poliția sa vina in orele de vârf,când este cea mai mare aglomerație ,și parintii doresc sa și lase copii fix in fata scolii,sa coboare din mașina și sa urce in scoala, sa dirijeze traficul,ca in străinătate.
    Viața multor copii va fi pusă in primejdie ,dat fiind faptul ca unii au ochelari de cal,și vad doar avantaje,fără dezavantaje …

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.