Toate școlile din județ vor fi închise începând de miercuri până pe 22 martie, cu posibilitatea de prelungire a măsurii

0
663

Toate școlile din județul Vaslui și întreaga țară vor fi închise începând de miercuri, 11 martie, până în 22 martie, a anunțat Guvernul României. Măsura ar putea fi prelungită, dacă situația o impune.

Premierul interimar Ludovic Orban a anunțat decizia de suspendare a cursurilor din învățământul preuniversitare în perioada 11 martie-22 martie inclusiv, cu posibilitatea de prelungire.

„Avem informații că mulți cetățeni români care au aflat de posibilitatea închiderii Lombardiei și-au făcut bagajele și au pornit spre România. Grija noastră este de a-i feri pe copii de orice risc de contaminare care ar putea apărea în cadrul cursurilor care se organizează la școală”, a spus Orban.

Ministrul interimar al Educației, Monica Anisie, a explicat că școlile vor fi închise de mâine, miercuri, 11 martie 2020, pentru a lăsa părinților timp să caute soluții pentru a găsi pe cineva să stea cu copiii.

De asemenea, vor fi sistate stagiile în spitale pentru cursanții școlilor postliceale.

Premierul a mai spus că firmelor și instituțiilor li se va solicita să permită angajaților să lucreze de acasă, în măsura în care acest lucru este posibil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.