Spitalul Județean va avea propriul aparat de testare a Covid-19!

0
609

• Vasluieni cu inimă mare au făcut importante donații către Spitalul Județean de Urgență, bani cu care va fi achiziționat un aparat Real Time PCR de diagnosticare moleculară a infecției cu Coronavirus, precum și alte materiale sanitare, echipamente de protecție și dezinfectanți. Donațiile au fost completate de către Primăria și Consiliul Local al municipiului Vaslui, care a alocat unității spitalicești suma de 200.000 lei în vederea achiziționării unor containere speciale, în care va fi amplasat noul echipament și unde vor fi făcute testele. Ca un amănunt, ședința extraordinară a CL Vaslui prin care a fost aprobat ajutorul financiar către spital a fost prima fără prezența fizică a consilierilor, votarea fiind făcută on-line.

Situația specială prin care trece țara a sensibilizat mulți vasluieni, oameni de afaceri sau simpli cetățeni, care au făcut donații importante către SJU, prin intermediul Asociației „Spitalul Județean de Urgență”. Astfel, după ce drumul a fost deschis de către Gaz Est SA care, prin intermediul managerului general, ing. Adrian Tighici, a făcut prima donație importantă, de 15.000 de euro, și alte societăți și chiar simpli cetățeni au înțeles să contribuie la lupta împotriva pandemiei. Între cei care s-au gândit la aproapele lor se numără Grupul de Firme Plantagro Com, reprezentant de Daniel Șerban și de Constantin Nechifor, suma de 100.000 lei, Kazan – Depozit de instalații, reprezentat de Bogdan Ilisei, suma de 100.000 lei, SC Adrian Trans SRL – 15.000 lei, SC Mistique Agro Invest SRL – 10.000 lei, chiar și Colegiul Medicilor Vaslui, care a contribuit cu suma de 10.000 lei. Alți vasluieni cu suflet mare au fost menționați în ediția de luni a ziarului. Reamintim că în această campanie s-a implicat și Episcopia Hușilor, care, prin intermediul Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, a donat suma de 20.000 de euro, în vederea achiziționării unui aparat de diagnosticare rapidă.

La acest efort s-a alăturat și Primăria și Consiliul local al municipiului Vaslui. Reuniți luni într-o ședință extraordinară, consilierii municipali au aprobat cu unanimitatea celor prezenți la vot, propunerea municipalității de alocare a sumei de 200.000 lei din bugetul local către SJU Vaslui, în vederea achiziționării de către spital a două containere speciale, în care va fi instalat noul echipament. Cele două containere vor forma un spațiu securizat cu nivel de biosecuritate 3, urmând a deveni noul centru de diagnosticare a Covid 19.Trebuie spus că ședința extraordinară de luni a CL Vaslui a reprezentat o premieră pentru această instituție, fiind ținută on-line, consilierii votând prin intermediul mail-ului!

Cât privește noul echipament, aparatul Real Time PCR de diagnosticare moleculară a infecției cu Coronavirus poate face câte 12 teste în același timp, circa 9.000 de teste pe an, timpul de analiză fiind de 2 ore și jumătate. „Faptul că testele vor putea fi făcute la Vaslui, cu atât mai mult cu cât deja dispunem de specialiștii necesari, înseamnă că vom putea astfel ști mult mai repede cine este infectat cu acest coronavirus, iar persoanele care au intrat în contact vor putea fi depistate și izolate mult mai din timp, ceea ce înseamnă că lanțul de transmitere a acestui coronavirus va fi întrerupt mult mai devreme. Doresc să le mulțumesc tuturor celor care au făcut donații, mai mult decât binevenite în lupta împotriva acestui flagel”, a declarat Ana Smaranda Rinder, managerul SJU Vaslui, care a anunțat că deja au fost demarate procedurile de achiziție publică în vederea achiziționării aparaturii și a containerelor speciale. „Sper să dispunem cât mai repede de respectivele echipamente, cu atât mai mult cu cât procedurile de achiziție au fost mult simplificate, și să le punem în funcțiune, cu atât mai mult cu cât centrele de analiză sunt deja supraaglomerate”, a adăugat Ana Smaranda Rinder.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.