Scrisoare deschisă – Timpuri grele, decizii îndrăznețe!

0
859

Domnule Ministru al Sănătății Nelu Tătaru, mă bucur enorm că ați fost desemnat să ocupați cea mai înaltă poziție din Ministerul Sănătății, pentru că, măcar acum, județul Vaslui va fi pe lista scurtă de priorități din punctul de vedere al Sănătății.

Ne aflăm într-o criză fără precedent; fără a fi măcar aproape de punctul ei culminant, avem o creștere a numărului de pacienți depistați „pozitiv” în medie cu peste 200 de cazuri zilnice.

Din cele aproape 1.300 de cazuri raportate vineri dup-amiază, 200 sunt cadre medicale. Procentul este înspăimântător de mare și demonstrează fără echivoc un fapt: cadrele medicale sunt cele mai expuse la contactarea virusului și la distribuirea lui ulterioară, ele neștiind dacă sunt sau nu infectate atunci când termină serviciul și merg acasă.

Vă rog pe această cale să luați măsuri urgente pentru protejarea celor care trebuie să aibă grijă de cei bolnavi! Ei sunt în prima linie a războiului, au nevoie de sprijin nu doar material, ci și de suport psihologic!

În acest context, vă sugerez – pentru că nu îmi pot permite altceva – să luați următoarele măsuri în regim de maximă urgență:

1. Concentrați toate eforturile și resursele pentru a trimite echipamente de protecție pentru personalul spitalelor. Probabil ați fost informat că, în aceste zile, majoritatea, medici, asistenți, brancardieri, personal auxiliar, își achiziționează cum pot, de unde pot o parte a echipamentelor necesare.

2. Activați o celulă de criză care să discute în fiecare zi, ori de câte ori se impune, cu directorii de spitale din toată țară pentru a afla de la sursă stadiul implementării măsurilor dispuse. Directorii trebuie să se apuce serios de treabă și să înființeze în cel mai scurt timp camere de control și sterilizare pentru personalul propriu, la intrarea și la ieșirea din ture. Acest lucru, vă spun din propria experiență, se poate realiza în cel mult două zile. Totul este să se vrea cu adevărat.

3. Dați dispoziție personalului medical să nu iasă din case în perioadele în care au libere. Asigurați transportul lor, de la domiciliu la locurile de muncă și invers, cu mașini dezinfectate.

4. O ultimă măsură, pe care, dacă nu am trăi vremuri disperate, eu aș numi-o îndrăzneață, iar alții, dură, dar care indiscutabil ar avea efecte pozitive, este împărțirea personalului sanitar în 3 schimburi, care să lucreze, prin rotație, o săptămână în unitățile medicale, perioadă urmată de două săptămâni de carantină, acasă.

Sunt, cu siguranță, și alte măsuri care pot fi luate, multe izvorâte din mintea și experiența specialiștilor în domeniu. Le așteptăm și le vom respecta, la fel ca marea masă a cetățenilor responsabili ai acestei țări, cu speranța că vor da roade și acest blestem va trece fără a amplifica tragedia pe care deja o trăim. Până atunci, vă cer să vă aplecați asupra celor patru măsuri anterior expuse; cred că pot contribui la reducerea riscurilor de îmbolnăvire a celei mai expuse categorii profesionale, a familiilor lor și, prin extensie, a tuturor celor cu care sunt siliți să intre în contact.

În speranța că veți culege și veți pune în aplicare toate sugestiile constructive, vă doresc succes în greaua misiune pe care ați acceptat-o.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

• Romulus Doru Buhăescu, Prim-vicepreședinte PMP Vaslui

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.