Concluzie unanimă: vin vremuri grele!

0
1050

• Politicienii vasluieni și reprezentanții mediului de afaceri sunt acum de acord asupra unui singur punct: indiferent de durata și consecințele manifestării în țara noastră și în județ a pandemiei de Coronavirus, nu ne așteaptă vremuri bune. Economic, în primul rând, dar și social, după trecerea stării de urgență instituite, nimic nu va mai fi la fel, ci mult mai rău.

“Influențele negative se vor maximiza odată cu trecerea timpului”, spune Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean. “Vom avea o lipsă acută de bani, o creștere a ratei șomajului, o scădere a gradului de colectare a taxelor și impozitelor și o creștere a numărului de falimente”, enumeră liderul social-democrat câteva dintre consecințele cele mai directe și importante ale instituirii stării de urgență, cu toate restricțiile acesteia.

“Situația de urgență a mușcat deja din economia românească; foarte curând, așa cum e lesne de înțeles, vom simți cu toții colții ascuțiți ai crizei, la nivel de societate, iar gândurile și faptele trebuie să ni se concentreze pe cei mai vulnerabili români”, spune deputatul Daniel Olteanu, președintele ALDE Vaslui. “Suntem într-o etapă în care ne aflăm în plină derivă economică, iar revenirea va fi foarte grea”, este de părere Maricel Gangu, secretarul general al Organizației Județene PMP Vaslui.

Fie că sunt “de dreapta” sau “de stânga”, politicienii vasluieni sunt de acord acum asupra unui singur “punct”: indiferent de durata actualei crize, după ridicarea stării de urgență, lucrurile, din punct de vedere economic și social, vor sta mult mai prost pentru toți vasluienii.

“Dacă restricțiile se vor înăspri și mai mult, pe măsură ce situația va deveni și mai complicată din punct de vedere al incidenței virusului, situația economică se va deteriora și mai mult”, spune Buzatu. “Îngrijorările legate de cum vom putea, ca țară, să reducem la minimum pagubele colaterale și să ne protejăm cât mai mult în fața declinului socio-economic sunt întemeiate. Cu atât mai mult, dacă ne gândim la scenariul în care fiecare dintre noi va avea, în familie sau printre cunoscuți, exemple de pierdere a locului de muncă sau de șomaj tehnic”, spune deputatul Daniel Olteanu. În aceeași idee, Maricel Gangu este preocupat de deteriorarea relațiilor interumane: “Va dura mult timp până vom reveni la normal. Ce au cel mai mult de suferit sunt relațiile interumane, ca efect al izolării. Oamenii trebuie să rămână oameni, dacă vor să depășească cu bine această criză”.

Ce trebuie făcut?!

Nici asupra măsurilor viitoare care trebuie luate pentru atenuarea efectelor economice și sociale părerile liderilor politici vasluieni nu diferă prea mult.

“În fața acestor amenințări, care dublează pericolul actual asupra sănătății, cred că ne rămân la îndemână două opțiuni pe care trebuie să le valorificăm din plin, dacă vrem să limităm pe cât posibil efectele Coronavirusului în viața noastră cea de toate zilele. Este vorba despre responsabilitate și despre solidaritate. Avem nevoie de dovezi clare de responsabilitate față de micii producători și micii întreprinzători locali. Aceștia vor supraviețui numai dacă le susținem activitatea de producție și comerț, care e greu încercată acum, dar va fi și mai mult în perioada de vârf a infecțiilor cu Coronavirus, care se anunță a fi în luna aprilie. Îi putem susține cumpărându-le produsele, pentru că în acest mod salvăm de la dezastru una sau mai multe familii – patron, angajat, furnizor de materie primă, transportator. În egală măsură, avem nevoie să fim solidari în aceste momente, în care panica și îngrijorarea duc la decizii greșite. Mă aștept la solidaritate atât din partea noastră, a consumatorilor, cât și din partea comercianților, care trebuie să înțeleagă că, în vreme de criză, a mări prețurile la bunurile de larg consum nu le aduce profit, ci dispreț. Nu doar producătorii și întreprinzătorii locali trebuie susținuți mai mult în perioada următoare, ci toți producătorii și întreprinzătorii români de bună-credință! Dincolo de măsurile statului, fiecare dintre noi putem ajuta economia românească să rămână în picioare, în momente în care epidemia de COVID-19 clatină periculos economia mondială”, spune Daniel Olteanu.

“Trebuie acordate compensații financiare tuturor firmelor, pentru a le menține în viață pe cele funcționale și luate măsuri stimulative care să repună în funcțiune moatoarele economiei”, spune Dumitru Buzatu.

“IMM-urile reprezintă veriga cea mai importantă pentru depășirea cu succes a acestei perioade de dificultate economică și socială. Guvernul trebuie să intervină din bugetul țării cu investiții imediate în economie, pentru a dinamiza zona IMM-urilor”, susține Ovidiu Copacinschi, președintele Asociație Patronale a Întreprinderilor Mici și Mijlocii Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.