Bine că virusul COVID-19 nu are nevoie de permis!

1
1286

• Aceeași aglomerație la Servicul de Permise Auto din municipiul Vaslui, ieri dimineață, ca în “vremurile bune”. În ciuda indicațiilor repetate obsesiv și afișate pe toate “gardurile”, care le cer să se protejeze în fața epidemiei de coronavirus și să evite spațiile aglomerate, mulți vasluieni ignoră aceste recomandări. Față de această situație, prefectul Mircea Gologan face apel la vasluieni să se informeze și să respecte regulile.

Unii lângă alții, la coadă, într-o învălmășeală deplină, așa cum nu a mai fost din vara anului trecut, înainte ca Prefectura Vaslui să ia măsuri pentru rezolvarea problemei cozilor care se formau la Serviciu de Permise și Înmatriculări Autovehicule. Cozile au revenit tocmai acum, iar vasluienii se comportă de parcă nu s-a întâmplat nimic. Ba chiar se înghesuie unii în alții, pentru a nu-și pierde locul la coadă, în ciuda sfaturilor transmise pe toate canalele de a evita aglomerările și contactele fizice, pentru a preveni contaminarea cu virusul despre care se vorbește peste tot.

Pus în fața acestei situații, prefectul Mircea Gologan spune că vasluienii trebuie să se informeze și să respecte regulile, stabilite pentru binele tuturor.

“Acest lucru denotă că cetățenii nu sunt informați și nu respectă regulile. Este un lucru regretabil, întrucât ar trebui să înțelegem că interesul general primează asupra interesului particular. S-a tot spus în presă că trebuie să fie evitate aglomerările și cozile, că trebuie să se păstreze o distanță relativ sigură, astfel încât să se evite transmiterea unor boli contagioase. Dar, cu toate acestea, dorința de a rezolva problemele personale, atunci când apelăm la serviciile publice comunitare, întrece ideea de siguranță și protecție personală. Acest lucru nu poate decât să ne îngrijoreze”, a declarat Mircea Gologan.

Prefectul și-a invitat concetățenii să se comporte în mod responsabil, pentru a nu se pune nici pe ei în pericol, dar nici pe ceilalți. “La solicitarea Guvernului României, se dorește popularizarea prin presă a faptului că limitarea accesului, prin diverse metode, la serviciile publice comunitare, de eliberare a pașapoartelor, a carnetelor de conducători auto, a cărților de identitate, pentru achitarea taxelor și impozitelor, nu este decât o măsură de protecție a noastră, a tuturor, în vederea limitării unei eventuale epidemii cu consecințe grave pentru toți”, a mai spus prefectul Mircea Gologan.

1 COMENTARIU

  1. Ar fii bine suplimentar numărul angajaților pentru ca aglomerația asta este in fiecare zi de examinare . Iar pentru a susține proba practică trebuie sa asteptam cate 3-4 luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.