APIA a suspendat primirea cererilor unice de plată

0
524

• Apreciind cu maximă responsabilitate evoluția COVID-19, conducerea APIA a luat decizia de a suspenda primirea cererilor unice de plată începând cu data de 16 martie până la data de 6 aprilie, iar în funcție de evoluția virusului vor fi luate măsurile care se impun. Menționăm faptul că activitatea agenției se va desfășura normal, evitând contactul cu publicul.

„Convinși de faptul că fiecare dintre noi, angajat APIA sau fermier, ar putea fi expus contaminării cu acest virus, în ciuda tuturor măsurilor de precauție impunse în această situație, considerăm că cel mai important este să ne gândim la sănătatea fiecăruia. De aceea, conducerea APIA susține inițiativa de a reduce riscul infestării în cazul oricărui angajat al Agenției. Cu toții știm că munca în echipă, făcută cu seriozitate și cu conștiinciozitate de fiecare dintre noi, a dus la atingerea nivelului maxim de performanță în acest domeniu. Dar, dincolo de rezultatele care ne onorează și ne obligă să fim întotdeauna cei mai buni, apreciem faptul că sănătatea fiecăruia trebuie să reprezinte în această situație nemaiântâlnită, prioritatea acestei Agenții. Măsura luată reprezintă o dovadă a respectului pe care trebuie să îl manifestăm înainte de toate față de noi înșine.

Fermierilor noștri, beneficiari direcți ai tuturor formelor de sprijin acordate prin APIA, le transmitem rugămintea de a se solidariza cu efortul nostru de a reduce expunerea în fața acestui virus și îi asigurăm de faptul că le vor fi respectate toate drepturile. Totodată, transmitem angajaților și fermierilor să respecte cu strictețe toate normele impuse în aceste momente și le dorește tuturor multă sănătate”, se arată în comunicatul transmis de conducerea APIA.

Până acum, în cele două săptămâni scurse de la debutul Campaniei de depunere a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2020, la nivelul județului Vaslui s-au depus 3.290 de cereri, pentru o suprafață de circa 16 mii de hectare, din totalul de 19.500 de cereri aferente unei suprafețe de circa 245 mii hetare teren agricol, cât se preconizează a fi depuse în acest an. Deocamdată, nu se știe încă dacă termenul limită de depunere a cererilor, 15 mai, va fi prelungit sau nu, conducerea APIA urmând să anunțe în timp util acest lucru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.