Alexandru Ioan Cuza și Unirea de la 1859

0
887

S-au împlinit recent 161 de ani de când ziua de 24 ianuarie este sărbătorită de români ca un reper în istoria neamului. O perioadă, a fost și zi națională, până la venirea pe tron a regelui Carol I. Se realiza, la 24 ianuarie 1859, un vis secular, pentru îndeplinirea căruia și-au dat obolul de suferință și sânge multe generații. Unirea avea la bază originea, istoria, limba, obiceiurile, idealurile și aspirațiile românilor de pretutindeni. La 1600, Mihai Viteazul o înfăptuia pentru scurt timp și râmâne ca un ideal care se va împlini peste trei veacuri.

Unirea românilor s-a realizat în epoca modernă, pe etape, în cadrul unui proces îndelungat, început la 1859 cu dubla alegere ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, fiu al meleagurilor vasluiene. A continuat, desigur, prin proclamarea Independenței de stat a României, la 1877, și unirea Dobrogei cu Țara, în 1878, pentru a se încheia la sfârșitul Primului Război Mondial.

Generația Unirii e unică în istoria noastră. Este generația pașoptistă, care a participat la marile momente de la 1848, 1859 și 1877. În fruntea ei s-au aflat mari personalități: Mihail Kogălniceanu, Al. I. Cuza, Ion C. Brătianu, Vasile Alecsandri, Costache Negri ș.a.. Unioniștii au depus jurământul pe Biblie și pe icoana Sfintei Treimi, pentru că se avea în vedere unirea celor trei Țări Românești. Din șirul personalităților de pe meleagurile vasluiene care au participat la mărețele evenimente se numărau Manolache Costache Epureanu, Alecu Cuza, Anastasie Panu, Lupu Costache, Mihail Jora, Petrache Mavrogheni, Andrei V. Ionescu etc.

Discursul lui Mihail Kogălniceanu la alegerea lui Al. I. Cuza ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, sublinia importanța momentului de început al unei etape de modernizare a statului: „Fii dar omul epocii… La legi noi, oameni noi… Urechea ta să fie pururea deschisă la adevăr și închisă la minciuni și lingușire…”.

La 24 ianuarie 1859, Vaslie Boierescu, unul dintre fruntașii politici din Țara Românească, sublinia că “Europa ne-a ajutat. Trebuie să ne ajutăm singuri”, și muntenii l-au ales tot pe Cuza domn, punându-se areopagul Marilor Puteri în fața faptului împlinit. Acest act politic a fost considerat de Poarta Otomană și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul acelei înțelegeri nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane diferite. A urmat o stăruitoare luptă diplomatică dusă de Cuza cu Marile Puteri, pentru recunoașterea unirii Moldovei cu Țara Românească. A fost în mod clar un proiect comun între moldoveni, care au dat domnul, și munteni, care au dat capitala.

Domnia scurtă a lui Cuza a reprezentat un exemplu de urmat în politică: identificarea cu interesele neamului. A fost plină de reforme în toate segmentele societății, aducându-i sintagma de ctitor al României moderne. Atunci când situația economică și internațională devine nefavorabilă, Al. I. Cuza, cu dezinvoltură, renunță la putere, considerând că i s-a încheiat mandatul, spunând la abdicarea sa, la 11 februarie 1866: „Să-i fie țării mele mai bine fără mine, decât cu mine”. Ultimii ani de viață i-a petrecut în exil, murind la Heidelberg, în Germania. La înmormântarea sa, în 1873, la Ruginoasa, Mihail Kogălniceanu evidenția faptul că domnia sa a fost una luminoasă în istoria neamului: „Cât va avea țara aceasta o istorie, cea mai frumoasă pagină va fi a lui Alexandru Ioan Cuza”.

Să nu uităm că în acest an pe 20 martie se împlinesc 200 de ani de la nașterea sa, personalitate de pe meleagurile vasluiene foarte iubită de români. A fost ultimul voievod român uns cu taina domniei și sfințeniei. Lui Alexandru Ioan Cuza nu i s-a acordat atenția cuvenită multă vreme, chiar Academia Română, pe care practic o întemeiase, i-a conferit titlul de membru post-mortem abia în 2018, întrucât a avut merite deosebite în gestionarea procesului Unirii, îndeplinind cu multă ardoare și devoțiune misiunea. Domnitorul a fost și este o figură extrem de populară a românilor, fiind prezent inclusiv în folclor, iar azi numele lui îl poartă numeroase străzi și instituții din mai toate marile orașe românești.

Astăzi, într-o lume agitată, dezbinată, în schimbare, nu neapărat în bine, când în România patriotismul este în declin iar în Europa se vorbește tot mai mai mult de inutilitatea unității naționale, e necesar ca marile momente din istoria neamului să fie pilde de urmat pentru tineri, să ne dea încredere în viitor, iar spiritul unirii de la 1859 să nu fie înstrăinat.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

• Prof. Nicolae Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.