TRADIȚIA LUI VALENTIN

0
723

Sărbătorile tradiționale sunt surâsul unui neam. La noi, românii, este îndeajuns să te nimerești la una dintre sărbători pentru a afla, fără cuvinte, o istorie de sute sau chiar mii de ani. În ciuda caracterului ultracomercial, profan și a lipsei de substanță a “Zilei Îndrăgostiților”, 14 februarie are însă unele rădăcini istorice și mitice care merită a fi investigate. Ziua de Sf. Valentin la popoarele de rit catolic și protestant este învăluită de mister, legendă și controversă. Este vorba despre o perioadă a anului asociată în mod tradițional cu dragostea și fertilitatea. Acum are loc căsătoria sacră dintre Zeus și Hera, la Athena, precum și festivalul roman în cinstea zeului fertilității, Lupercus, și al Iunonei. În secolele III-IV se sărbătoreau la Roma Parentalia și Feralia, zilele purificării, între 13 și 18 februarie. 13 februarie este ziua dedicată păcii, armoniei, iubirii, familiei.

A doua zi de Parentalia, Lupercalia, este pusă în legătură și cu o ipostază a zeiței Iunona, Iuno-Lupa, lupoaica ce i-a hrănit pe Romulus și Remus. Preoții lui Lupercus (luperci, din colegiile Quintilliilor și Fabiilor) săvârșesc un ritual de purificare ce implică sacrificiul de capre și consumul de vin.

Una dintre aceste sărbători ceva mai nouă, ce este drept, a devenit și Valentine’s Day sau Ziua îndrăgostiților cum le place românilor ortodocși să spună. Această sărbătoare, indiscutabil, are în ea o forță amețitoare de posesie. Mai rău decât demonii. Deși românii au aflat de existența ei după anul de grație 1989 iar mulți încă învață să-i pronunțe corect numele, posedă pe an ce trece tot mai mulți români, stârnind mai multă entuziasm și pregătiri decât sărbătorile „vechi și ruginite”, cum sunt Paștele și Crăciunul.

Acest Valentin „convertește” în primele zile din februarie mai multă lume decât a reușit Iisus Hristos în timpul vieții Sale pe pământ! Acest fapt ar trebui să tragă un semnal de alarmă în ce privește sărbătorirea unui sfânt catolic intr-o țară cu circa 86% populație de rit ortodox. Iar ortodoxia ce e drept serbează un Sfânt Valentin. Pe 30 iulie.

Este greu de explicat ceea ce s-a petrecut cu românii noștri, un popor cu o istorie atât de întinsă și de tumultoasă, cu tradiții sărbătorești și folclorice, cum puține popoare mai au pe lume, au adoptat această sărbătoare străină? Acest Valentine’s Day, sărbătorit cu mare fast de români. Și din ce în ce mai mulți. Din nefericire. Dar ce e mult nu neapărat este și bun, spune o veche credință din bătrâni. Bătrânii noștri, autohtoni. Bun este faptul că noi, românașii neaoși, facem dovada clară a teoriei darwiniste. Și ne pricepem de minune, mai bine ca oricine, să arătăm că, omul nu a fost creat de bunul Dumnezeu ci a evoluat din maimuță. Dar totuși o genă precum „Cuiul lui Pepelea” a mai rămas de la bietele primate. Imitația. Chiar dacă în România avem deja o sărbătoare dedicată îndrăgostiților, Dragobetele, sărbătorit pe 24 februarie. Ei, dar nu este „în trend” precum cea de peste ocean… Vezi Doamne, că Dragobetele este autohton iar „dulcineele” doresc o declarație de dragoste. Din „afară”. Cu mare fast și exagerare.

Sărbătoresc cu drag un sfânt catolic. Pardon, de fapt trei sfinți: Chiril, Metodie și Valentin. Toți trei canonizați de calendarul greco-catolic pe 14 februarie. Sfinții Chiril si Metodie, inventatorii alfabetul glagolitic și traducătorii Sfintei Scripturi dar și alte lucrări creștine în limba ce în prezent o știm drept slavona veche. Mult mai târziu, alfabetul glagolitic s-a dezvoltat în alfabetul chirilic care este folosit și în prezent în unele limbi slave. De ei oare de ce nu se spune nimic?

Acum, revenind la Valentin, a doua zi de Parentalia, Lupercalia, este pusă în legătură și cu o ipostază a zeiței Iunona, Iuno-Lupa, lupoaica ce i-a hrănit pe Romulus și Remus. Preoții lui Lupercus (luperci, din colegiile Quintilliilor și Fabiilor) săvârșesc un ritual de purificare ce implică sacrificiul de capre și consumul de vin. După acestea preoții aleargă pe străzile Romei cu pieile de capră, atingând pe oricine le ieșea în cale. Tinere femei profitau de ocazie pentru că se spunea că prin atingerea rituală își pot îmbunătăți șansele de a da naștere unui copil. Benzile din pielea animalului poartă numele de „februa”, iar actele preoților „februatia”, de la cuvântul latinesc care înseamnă „a purifica”. A doua zi,15 februarie, se pare că ar fi fost dedicate lui Iuno-Februata/Fructifer, patroana căsătoriei. În timpul Lupercaliei se adunau numele fetelor în cutiuțe și băieții le extrăgeau. Perechile formate trebuiau să țină tot anul, dar de cele mai multe ori rezultatul era cel mult o relație fizică. În timpul Lupercaliei se adunau numele fetelor în cutiuțe și băieții le extrăgeau. Perechile formate trebuiau să țină tot anul, dar de cele mai multe ori rezultatul era cel mult o relație fizică.

Pe de altă parte, ziua face referire și la o vreme mai arhaică, pe când haitele de lupi colindau sălbăticia de dinafara Romei, perturbându-i pe păstorii care își vegheau turmele. Zeul Lupercus era considerat protectorul oamenilor în fața lupilor. În fiecare februarie, acestuia i se aduceau mulțumiri, chiar și la mult timp după ce lupii încetează să mai reprezinte o problemă.

Este și va rămâne probabil o enigmă, misterul iraționalității dezlănțuite, al cruntelor beții dionisiace sub titulatura unui mucenic al lui Hristos. O asociere paradoxală prin care s-ar putea porni o polemică și astfel am putea deschide ochii asupra multor ciudățenii din existența noastră. Dar ceea ce este și mai neplăcut, e să ne convingem de existența unei realități în care, nu prea credem ori nu credem deloc. Altfel cum pot unii oameni care nu s-au rugat niciodată la Sf. Nicolae să-l sărbătorească pe Santa Claus în varianta lui americană? Iar cei care nu cred în Evanghelie se adună cu aviditate în fața televizoarelor ca să vadă „Patimile lui Iisus” de Mell Gibson?

Dar Valentin, dă bine să fie sărbătorit în România, țărișoara noastră dragă. Acolo unde doar o treime din populație îi mai vorbesc corect limba. Că dacă vorbim în „englezisme”, „italienisme” sau „spaniolisme” prinse „după ureche” de la telenovele suntem mult mai „ COOL”. De fapt un alt „englezism” folosit frecvent dar căruia puțini reușesc să îi afle pe deplin semnificația. Din păcate. Dar nici curiozitatea nu-i omoară. Dar să revenim la Valentini și Văleu Doamne! Ba nu, Valentin al nostru. Pardon, de fapt al lor!

Valentine’s Day este sărbătoarea comercială ce încurajează kitsch-ul, conformismul, superficialitatea, prostia și materialismul. Mai bine de un miliard de atenții, felicitări, e-mailuri, scrisori de dragoste și SMS-uri se trimit anual, ceea ce o transformă în cea mai populară sărbătoare, întrecută doar de Crăciun sau Paște. Adorată de societatea de consum,în Verona ajung mai bine de 1000 de scrisori adresate Julietei lui Shakespeare. În Coreea și Japonia, femeile sunt obligate să dăruiască colegilor de la muncă cutii cu bomboane În Slovenia un proverb spune că Sfantul Valentin aduce cheile rădăcinilor, așa că pe 14 februarie plantele și florile încep să crească.

În România, acum, unii bărbați însurați, subliniez UNII, vin acasă la soția ce l-a așteptat un an, zi de zi, cu masa întinsă, inima la gură, o coastă fracturată și ochi vineți, cu un buchet de flori de 2 lei. Și el, bărbatul, duhnind a alcool ieftin, îi întinde florile spunându-i cu o limbă de lemn un „TE IUBESC”. Apoi cuplul fericit merge la o pizza sau în cazuri mai fericite la restaurant unde își etalează cu opulență la o masă mai la vedere, soția lui cea iubită. Și bătută. Iar scenariul își urmează cursul firesc, încă un an. La fel. Ei, de domnișori este mai rău. Pentru că de Valentine’s Day, trebuie neapărat să cumpere ceva domnișoarei. Chiar dacă este contrar voinței lor. Iar dacă domnișorii uită sau se fac că plouă și nu aduc în această sărbătoare demoazelei cu ID de messenger: „scumpyk”, „frumushyk”, „iubytzyk”, „dulcik”, „papushik” și multe altele ce promovează prostia și narcisismul, flori cât mai scumpe și bombonici în cutie roz, sub formă de inimioară sau inimioară de pluș, roșie, cu ursuleț sau cine mai știe ce animăluț atunci pune „botic”. Și nu pentru poza de profil. Tentant, veți spune! Și nu cedează până nu primește cadoul mult dorit. Poate fi identic cu cei din anii anteriori. Dacă mai scrie și nelipsitul „I LOVE YOU” ați dat-o pe spate. Și la figurat! Dacă nu, în bară! Dar dacă nu primește cadoul mult visat pe 14 februarie, în schimb îl primește de Dragobete, cu o privire de meduză la menopauză întreabă: „Ce este acest Dragobete?” Și urmează bineînțeles același ritual ca mai înainte. Dar nu plânge ca se scurge rimelul și tencuiala de pe față. Pagubă-n ciuperci! Pentru că știe că se apropie ziua de 1 martie și apoi 8 martie. Alte fițe si ochi dați peste cap. Fițe din partea demoazelelor gen „Madame Sans-Gene”. Cine a citit cartea a prins din zbor ideea! Ochii dați peste cap și podoabă capilară smulsă din partea bărbaților. Alte cheltuieli și dovezi de dragoste. Că „pipiței” până nu-i spui: „TE IUBESC!” și dacă se poate în engleză, sau altă limbă de circulație internațională, nu este fericită. Oricum este o nefericită. S-a născut nefericită și trăiește în speranța deșartă că va găsi fericirea. Dăruită de un „printz” călare pe un cal alb. „Printz” așteptat de pomană. Sau dacă totuși apare, este pentru vecina sau prietena ei cea mai bună…de la parter. Că de, calul nu urcă trepte de bloc și nici nu încape în lift.

În ziua lui Valentin adoră expresia „TE IUBESC” chiar dacă îi este adresată în mod mecanic din partea bărbătească, între două pase, o râgâială de bere și două înjurături cu referire la mama arbitrului, urmărind cu interes meciul de fotbal la televizor. Nu contează tonul. Nici dacă nu o privești în ochi. Trebuie să audă permanent cele două cuvinte de ziua îndrăgostiților. Un cadou de bun gust ori un buchet de flori dăruit din inimă sau chiar o îmbrățișare după o zi obositoare nu fac două parale în ochii duduițeiei, dacă nu a fost de Valentine’s Day.

Stăpânii de animale de companie sunt și ei posedați de acest Valentine’s Day. își căsătoresc animăluțele mult iubite cu ținute asortate. Pe când căsătorii între scuipătorile din spitale, țucalurile de noapte, măturile sau lopețile?

Mass-media audio vizuală difuzează aceiași muzică remixată și reciclată la nesfârșit de ziua lui Valentin, an de an. De ani și ani. Bla, bla, bla-uri… }ara arde și baba se piaptănă! Reduceri de prețuri la bomboane, ciocolate și tot felul de produse de patiserie. Sau nu. După acest fiasco de sărbătoare națională glicemia poate face concurență Ceahlăului la înălțime. Până și banala pizza cea de toate zilele trebuie postată pe rețeaua de socializare tot sub formă de inimioară. Că altfel nu poate fi consumată ritualic. Dar tot ce este preparat, gătit, cumpărat ori făcut de Valentine’s Day trebuie să fie sub formă de inimă. Oare chiar tot…? Mai gândiți-vă.

Dar mai sunt din fericire români ce serbează cu mult fast și Dragobetele autohton. Jos pălăria pentru ei!

Alarmant este faptul că sărbătoarea acestui Valentin de import este promovată și prin grădinițe și școli. Răvașe de dragoste trimise între copii de gimnaziu sau de grădiniță. Te umflă râsul. Sau plânsul. Dar democrația își cere drepturile. Mai ales cea neînțeleasă sau înțeleasă anapoda.

Scriu aceste rânduri pentru românii cu cultură generală vastă, pentru cititorii fideli ai articolelor. Fără teama că voi fi blamat. Deloc! Motivul este cât se poate de simplu: cei ce serbează și se împopoțonează cu tot felul de trenduri de import, nu citesc articolul. Acest foileton de cultură și de bun simț. De fapt nu citesc nimic în afară de mesajele de la „iuby” și postările de pe rețelele de socializare. Și acelea scrise într-o românească maltratată și deformată îngrozitor cu abrevieri și prescurtări la prescurtare. Ei, veți spune că sunt acid și satiric. Departe de mine această malițiozitate. Doresc ca tinerii, să știe ce trebuie luat de bun și ce nu. „Tot ce zboară poate ajunge în oală, dar nu tot ce zboară se mănâncă”. Cum spune un vechi proverb românesc. Autohton. Nu ar fi drept dacă tot sărbătorim ziua îndrăgostiților de Valentine’s Day în loc de Dragobete, Halloween în loc de Sf. Andrei, să mutăm Ziua Națională din iarnă, 1 decembrie, undeva când e mai cald. Poate, pe 4 iulie? Și schimbăm și drapelul. Cu roșu și dungi la lance și stelute pe albastru. Albe. Steluțele. Că se poartă. Chiar de 1 decembrie.

De ce oare nu dorim, ca români autohtoni, să onorăm sărbătorile noastre pline de dragoste și de tradiție?

Personal, cred că nu ne lasă o genă mică. Tare mititică. Cea de la Darwin. Charles Darwin!

De când este lumea că a fost de ziua îndrăgostiților sau nu, căsătoria este magie! 
Se căsătoresc pisicuțe, iepurași și puișori, dar divorțează vaci, boi, balene, berbeci… 
Magie curată, dom’le!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.