Tinta PMP Negresti: +10% la alegerile locale!

0
737

In prima sedinta din acest an, PMP Negresti si-a propus sa atinga obiectivul propus de partid la nivel national si sa obtina peste 10% la urmatoarele alegeri. Este o tinta ambitioasa, dar realizabila, crede Ioan Pavel, presedintele Organizatiei PMP Negresti, cu atat mai mult cu cat se pleaca de la cei 7,5% obtinuti la alegerile prezidentiale.

Ca fiecare localitate din judetul Vaslui, orasul Negresti se confrunta cu multiple probleme, dar si cu provocari. In prima categorie se inscriu lipsa locurilor de munca, finalizarea Pietei Agroalimentare, taxele foarte mari la apa si gunoi si neridicarea la timp a acestuia. La capitolul provocari pot fi trecute solutionarea vesnicei probleme a cainilor fara stapan si extinderea retelei de gaz. De departe insa, cea mai importanta si dureroasa problema ramane dorinta locuitorilor de redeschidere a Spitalului orasenesc Negresti.

Principala problema a locuitorilor orasului Negresti, dar si a celor din comunele si satele invecinate, ramane redeschiderea Spitalului orasenesc Negresti. Curand, incepe campania electorala pentru alegerile locale si multe partide si personalitati locale vor incepe sa promita redeschiderea spitalului. Tin sa mentionez ca PMP Negresti este singurul partid care a intreprins o actiune de strangere de semnaturi pentru redeschiderea Spitalului orasenesc Negresti. Aceste semnaturi, peste 4.000, au ajuns, alaturi de un memoriu, prin intermediul deputatului Corneliu Bichinet, presedintele PMP Vaslui, pe masa ministrului Sanatatii din acea perioada. A existat si un raspuns din partea ministerului, prin care s-a explicat ca din 2011 s-au facut mai multe solicitari de refunctionalizare a spitalului, ca sectie Spitalului Judetean de Urgenta Vaslui, respectiv mutarea unor structuri ale Spitalului Judetean in cladirea fostului spital din Negresti. Apoi, s-a incercat infiintarea unui centru de sanatate multifunctional fara personalitate juridica, infiintarea unui compartiment de ingrijiri paleative cu 24 de paturi si a unui compartiment de psihiatrie cronica cu 20 paturi etc., dar oficialii din Minister nu au explicat un lucru foarte simplu: de ce nu se poate deschide spitalul ca inainte, spune Ioan Pavel.

Lucrurile nu vor ramane asa, continua presedintele PMP Negresti: Au trecut mai bine de noua ani de la inchiderea spitalului. Este necesar ca factorii locali cu putere de decizie sa faca demersuri mai hotarate pentru redeschiderea unitatii, dublate de o analiza a situatiei spatiilor, a gradului de degradare a cladirii, un studiu referitor la necesarul de personal etc. In ceea ce ne priveste, vom face tot posibilul sa indeplinim obiectivul asumat, +10% la alegerile locale, fapt care ne va permite sa avem cel putin doi consilieri locali in viitorul CL. Mandatul acestora va fi sprijinirea tuturor initiativelor menite sa conduca la crearea de noi locuri de munca in Negresti. Continuam lupta pentru redeschiderea spitalului si militam pentru o regandire a strategiei de dezvoltare a orasului, cu accent pe atragerea fondurilor europene nerambursabile, singura metoda de modernizare a infrastructurii orasenesti, a conchis Ioan Pavel, presedintele PMP Negresti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.