Primarul Boroș a infirmat zvonurile de „abdicare”: candidează pentru un nou mandat!

0
2308

• În ciuda zvonurilor care au circulat chiar de la începutul mandatului, primarul liberal al Bârladului a spulberat iluziile multor politicieni care speră să lase locul liber și să candideze la un fotoliu în Parlament. Edilul șef a recunoscut cu subiect și predicat că, la alegerile din iunie, va candida pentru al doilea mandat de primar, pentru a-și putea continua și duce la bun sfârșit proiectele începute.

La Bârlad, scrutinul din 5 iunie 2016 a fost câștigat fără drept de apel de liberalul Dumitru Boroș, până atunci consilier local, care a „detronat” administrația PSD, ce se lăuda cu precedentele trei mandate. Boroș a câștigat Primăria cu 9.969 voturi (43,85%) din 22.733 valabil exprimate, fiind urmat de social-democratul Adrian Solomon cu 7.861 voturi (34,57%).

Încă de la începutul mandatului, s-a zvonit că liberalul se folosește de funcția de edil șef ca trambulină, pentru ca, la următoarele alegeri, în speță cele din 2020, să candideze la un fotoliu de deputat sau senator în Parlamentul României. Pe măsură ce timpul a trecut, iar alegerile locale din această vară se apropie, zvonurile în această direcție au început să se întețească, motiv pentru care, în cadrul conferinței de presă din 12 februarie, l-am întrebat direct ce intenții are. Acesta a negat categoric faptul că ar avea de gând să lase Primăria pentru Parlament, motivându-și intenția prin faptul că dorește să își ducă la bun sfârșit investițiile începute în primul său mandat.

„Eu am spus și mai repet o dată că un primar se poate exprima în cel puțin două mandate. Am început un mandat și cred că nu s-au semnat până astăzi proiecte în valoare de 24 de milioane de euro la nivelul municipiului. Doresc să le implementez și să le duc la bun sfârșit, așa că eu voi candida la Primăria Bârlad, nu în altă parte. Misiunea mea este aici, deocamdată. Am văzut că sunt tot felul de zvonuri, că voi pleca la București, dar doresc să le infirm. Voi candida la Primăria Bârlad. Nici nu am înțelegeri cu alte partide. Am spus de atunci că sunt liberal și așa voi rămâne. Cei care mă criticau sau, mai bine spus, o parte din cei care mă criticau au făcut un pas în altă direcție. Eu am rămas aici, liberal și la Primăria Bârlad”, a declarat, ieri, edilul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.