Polițistul corupt din Todirești, judecat pentru luare de mită, șantaj și acces ilegal la un sistem informatic

0
921

• În mai puțin de patru luni, polițiștii anticorupție vasluieni au finalizat cercetările, iar procurorul DIICOT care i-a coordonat a întocmit rechizitoriul în dosarul în care Nicu Mocanu, ajutorul de șef al Postului de Poliție din comuna Todirești, este acuzat de infracțiuni de corupție. Agentul de poliție a fost trimis în judecată pentru luare de mită, două infracțiuni de șantaj, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, acces ilegal la un sistem informatic și transfer neautorizat de date informatice.

13 februarie, zi cu ghinion pentru agentul de poliție Nicu Mocanu, ajutorul de șef de post în comuna Todirești, care s-a trezit că este trimis în judecată într-un dosar de corupție. După nici patru luni, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție (SJA) Vaslui au finalizat cercetările, iar procurorul din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Vaslui a întocmit rechizitoriul în dosarul penal prin care a dispus trimiterea lui în judecată în stare de arest la domiciliu. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Vaslui, în sarcina agentului de poliție reținându-se comiterea infracțiunilor de luare de mită, șantaj (două infracțiuni), operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, accesul ilegal la un sistem informatic, transferul neautorizat de date informatice, interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod Penal.

„În fapt, inculpatul, în perioada martie – decembrie 2018, a instalat în calculatorul personal, pe care îl folosea și persoana vătămată, o aplicație de tip keylogger, utilizată pentru efectuarea capturilor de ecran pe dispozitivul instalat și pentru înregistrarea tuturor tastelor apăsate de către utilizatorii dispozitivului respectiv. Astfel, a captat și interceptat, în mod continuu, datele personale introduse de aceasta în calculatorul inculpatului, referitoare la conturile și parolele folosite, precum și discuțiile efectiv purtate. În acest fel, inculpatul a luat la cunoștință de id-ul contului și de parola persoanei vătămate folosite de aceasta pentru logarea pe aplicația Skype, pe care, ulterior, inculpatul l-a accesat, fără drept, în scopul obținerii de date informatice și a transferat în mod neautorizat datele personale ale persoanei vătămate, stocate pe server, prin copierea conținutului conversațiilor, pe calculatorul personal”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT.

Agentul Mocanu, incoruptibil corupt

„Folosindu-se de datele astfel obținute, în perioada 25 – 26 octombrie 2019, inculpatul a exercitat acte de constrângere morală atât asupra principalei persoane vătămate, cât și asupra unei alte persoane vătămate, pe care le-a amenințat cu darea în vileag a unor fapte ilegale care s-ar comite la locul de muncă al celor două, inculpatul afirmând totodată că deține probe care ar putea conduce la dovedirea presupuselor activități infracționale, respectiv conversații purtate între angajați, pe care le poate pune la dispoziție atât instituțiilor statului – DIIICOT, ANAF și ITM, cât și la instituții de presă. Inculpatul a urmărit prin demersul său obținerea în mod injust a unui folos nepatrimonial, în sensul continuării relației afectiv-emoționale cu persoana vătămată M.D.A, prin crearea unei dependențe morale a acesteia față de inculpat și convingerea acesteia că, dacă se va comporta în sensul dorit de el, nu va face publice datele pe care le deține. În cursul lunii martie 2019, inculpatul a solicitat și a primit de la o persoană din comuna Dumești, județul Vaslui, o sumă de bani, în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv pentru a nu lua măsurile legale cu privire la aplicarea de sancțiuni contravenționale privind nereguli constatate la sediul unui magazin administrat de acesta”, mai precizează procurorii DIICOT.

Mai pe înțelesul tuturor, totul a pornit de la sesizarea făcută de fosta concubină a lui Nicu Mocanu, care a reclamat faptul că, pe cand erau împreună, fostul iubit i-ar fi accesat fără voia ei mail-urile și alte conturi, stocând mai multe date pe un dispozitiv USB. Ulterior, după despărțirea celor doi, polițistul a vrut să se răzbune și s-ar fi dus la angajatoarea femeii, căreia i-a cerut, nici mai mult, nici mai puțin, să o concedieze pe fosta sa iubită, șantajând-o că va da în vileag mai multe fapte, pe baza datelor extrase ilegal. În timpul cercetărilor, procurorii au descoperit că Nicu Mocanu obișnuia să ia șpaga de la un întreprinzător din comuna Dumești, pe care îl șantaja cu aplicarea de sancțiuni pentru diverse nereguli constatate la firma acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.