Fostul viceprimar Dorin Apostu vrea statii pentru incarcarea masinilor electrice

0
1492

Cu putina vointa, in acest an, Barladul s-ar putea numara printre zecile orase din tara in care exista statii pentru incarcarea masinilor electrice. Desi proiectul depus de municipalitate in 2016 nu a primit finantare europeana, investitia se poate realiza cu fonduri de la bugetul local, crede fostul viceprimar Dorin Apostu. Dat fiind interesul in crestere al cetatenilor pentru masinile electrice, Apostu s-a oferit sa usureze munca executivului local, la viitoarea sedinta urmand sa le prezinte o oferta concreta. De mentionat ca, odata cu venirea Kaufland la Barlad, o astfel de statie va fi amenajata in parcarea complexului comercial.

Consilierul local barladean Dorin Apostu a avut o initiativa interesanta in cadrul sedintei ordinare din data de 30 ianuarie. In timp ce se dezbatea proiectul de hotarare ce viza aprobarea PUZ-ului pentru Construire statie de distributie carburanti, strada Paloda, nr. 9, pe teren proprietate privata, social-democratul a intervenit si a vrut sa afle daca nu este posibil ca municipalitatea sa aloce fonduri pentru amenajarea uneia sau a doua statii pentru incarcarea masinilor electrice.

De curand, am stat de vorba cu un cetatean din Barlad care a facut o adresa scrisa catre primarie si care m-a intrebat despre posibilitatea amenajarii unei statii de incarcare a masinilor electrice pe raza orasului. Stiu ca, la un moment dat, a fost initiat un proiect de hotarare, iar noi ne-am dat girul ca sa sprijinim un proiect ce urma sa sa realizeze cu fonduri nerambursabile pentru construirea unei statii. Ne puteti spune ceva in acest sens, domnule primar?, l-a intrebat Apostu pe primar.

Raspunsul primarului Dumitru Boros a venit imediat: Da, am avut un proiect de hotarare prin care noi am aprobat de principiu trei statii de incarcare: una la intrarea in piata centrala, una la Gradina Publica si una in zona Confectii. Proiectul nostru a fost depus la Ministerul Mediului si, din informatiile pe care le avem, nu au fost fonduri pentru asa ceva. Prin proiectul de Mobilitate Urbana, noi avem prevazute trei statii de incarcare la Galamar, la iesirea din oras spre Tecuci si la Podul Verde, dar nu stiu daca acolo pot incarca si masinile mici, pentru ca proiectul este pentru autobuzele noastre electrice.

As veni cu o initiativa si as vrea sa o luati in calcul in perioada urmatoare: sa amenajam noi macar o statie de incarcare pentru masini electrice, intrucat costurile nu sunt foarte mari pentru masinile mici. La urmatoarea sedinta de consiliu local, voi reveni cu niste oferte pentru una sau doua statii, a mai spus Dorin Apostu.

Noi am primit solicitari in acest sens nu numai de la cetateni ai Barladului, ci si de la cei care tranziteaza orasul. Realizarea unei astfel de statii costa in jur de 20.000 de euro. Din discutiile avute cu cei de la Kaufland, cand vor veni si vor construi complexul comercial la Barlad, ei vor avea statie de incarcare in parcarea lor. Chiar daca noi am demara acum aceasta investitie, nu o vom termina inaintea celor de la Kaufland, pentru ca ultimul termen este 31 decembrie, i-a replicat Boros.

Trebuie spus ca, in octombrie 2016, municipalitatea barladeana a depus la Administratia Fondului pentru Mediu din cadrul Ministerului Mediului proiectul Realizare statii de incarcare vehicule electrice in Barlad. La acel moment, se dorea obtinerea de finantare nerambursabila in valoare de circa 205.000 lei prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera in transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: statiile de reincarcare pentru vehicule electrice si electrice hibrid.

Asa cum votasera la acel moment consilierii locali, investitia prevedea amenajarea a patru statii speciale pentru incarcarea bateriilor masinilor electrice, care arata asemanator pompelor pentru motorina/benzina, dar sunt conectate la reteaua electrica (ca telefoanele mobile incarcate la priza). Acestea urmau sa fie amenajate in parcarea Centrului de Informare Turistica, la intrarea in Gradina Publica. Trei statii erau destinate incarcarii normale, pentru cate o masina, cu o putere de 22 kw in curent alternativ, ce urma sa fie echipata cu diverse tipuri de borne de alimentare, avand incorporat contorul inteligent pentru masurarea energiei electrice, iar a patra statie trebuia sa fie cu incarcare rapida, pentru trei masini in acelasi timp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.