Doi tineri au murit într-un groaznic accident, în fața Garnizoanei Bârlad

0
1648

Un cumplit accident de circulație petrecut ieri dimineață, în fața Garnizoanei Bârlad, a dus la moartea a doi tineri. Șoferul, în vârstă de 21 de ani, și pasagerul, de numai 19 ani, ambii din județul Galați, se aflau într-o mașină ce se deplasa din direcția Tecuci către centrul orașului. La un moment dat, din cauza vitezei prea mari, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției și s-a răsturnat de mai multe ori, rupând un pom de pe marginea drumului și gardul de ciment al Garnizoanei Bârlad. În urma imapctului extrem de violent, autoturismul s-a făcut zob, iar cei doi ocupanți au rămas încarcerați. Tragedia s-a petrecut la câteva minute după ora 8.00, pe strada Tecuciului, chiar în dreptul monumentului ce îl înfățișează pe eroul Constantin Mușat, caporalul ce a căzut la datorie pe Valea Oituzului, ce este amplasat în fața comandamentului Garnizoanei Bârlad.

„Detașamentul de Pompieri Bârlad a intervenit în localitate, cu două autospeciale de stingere cu modul pentru descarcerare, o ambulanță de tip C1 și o ambulanță de tip B2 (EPA), la un accident rutier produs în Bârlad, în fața unității militare. În accident au fost implicate două persoane și un autoturism. Au rezultat două victime încarcerate. Din primele informații, ambele persoane încarcerate sunt decedate”, a declarat plt. adj. Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.

„Apelul la numărul de urgență 112 a fost făcut la ora 8.05. Autoturismul implicat este înmatriculat în județul Vaslui, circula pe direcția Tecuci spre Centru (Bârlad) și era condus de un bărbat de 21 de ani, din județul Galați. Din primele cercetări efectuate la fața locului, se pare că șoferul autoturismului a pierdut controlul direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă, a acroșat un copac și apoi s-a oprit într-un monument amplasat în fața unității militare din zonă. Cauza exactă de producere a evenimentului rutier va fi stabilită odată cu finalizarea cercetărilor în dosarul penal ce va fi deschis în cauză. În urma accidentului a rezultat decesul a doi bărbați, conducătorul auto de 21 de ani, și un pasager de 19 ani, ambii din județul Galați. În cauză se vor efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, ne-a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.