Frumosul si arta de a trai frumos la romani (II)

0
2255

Omul ca subiect si obiect al frumosului

Parafrazand expresia cu care am incheiat subcapitolul anterior, am putea spune si noi ca frumusetea morala nu este un om frumos, ci o frumoasa reprezentare a omului. Desigur, ca orice obiect al creatiei, omul se raporteaza si el la frumos, el insusi fiind apriori un subiect al frumosului. Dincolo de acest aspect, este faptul ca perceptia frumosului exista pentru ca omul exista si este singura fiinta care poseda capacitatile necesare de a-l percepe, decela si de a-l crea. Nu-i frumos ca e frumos, e frumos ca-mi place mie.

Ca obiect al frumosului omul trebuie vazut in cel putin trei ipostaze: biologica, spirituala si morala.

In prima ipostaza, cea a biologicului, omul, prin caracteristicile sale comune si particularitatile individuale, realizeaza o anumita perceptie printre semenii sai. Ceea ce fizic impresioneaza la fiinta umana este simetria si armonia formelor, proportia si trasaturile lor care-i permit o anumita perceptie din partea congenerilor. Cele descrise formeaza frumusetea exterioara, sesizabila si apreciabila pentru om, pentru ca are la baza ratiuni biologice in virtutea carora capata o finalitate biologica comuna oricarei fiinte vietuitoare.

In cadrul biologicului exista o frumusete a varstei raportata la varsta si o frumusete a implinirii biologice, care in fapt constituie preambulul finalitatii pentru implinirea dezideratului speciei, adica perpetuarea ei. Implinirea deplina se va regasi la varsta adolescentei si de adult tanar cand trasaturile fizice, vitalitatea, energia, trairile, candoarea si inocenta realizeaza acel frumos natural pe care omul din totdeauna il foloseste inconstient in realizarea aceleiasi finalitati biologice. Asta nu inseamna ca celelalte varste nu au frumusetea lor, chiar daca aspectul fizic si unele resorturi biologice cum ar fi; perceptia senzatiilor, acuitatea simturilor, capacitatea de reactie, armonia miscarilor, determina un anumit tip de comportament caracteristic varstei si care contribuie totusi decisiv la conturarea frumosului in atitudinea umana.

O alta latura a frumosului uman este latura spirituala care, la randul ei, se manifesta prin trei coordonate; intelectul, ratiunea si afectivitatea, fiecare dintre ele definind un domeniu specific. Intelectul va realiza integrarea perceptiei, senzatiei si reactiei intr-un proces mental integrator, care va defini individul ca entitate in raport cu mediul inconjurator. La randul ei ratiunea va realiza conexiunile necesare pe baza instructiei si experientei anterioare determinand capacitatea decizionala a individului, iar afectivitatea, rezultata din manifestarile cotidiene ale instinctelor de baza, va asigura comportamentul elementar privind atitudinea de acceptare sau respingere.

Daca intelectul si ratiunea apartin creierului reflexiv (neocortexului) afectivitatea apartine creierului impulsiv-instinctiv (arhaic) din care va rezulta placerea sau repulsia, satisfactia sau insatisfactia, dragostea sau ura, linistea sau furia. Cel mai frecvent reactia la senzatiile produse de mediul inconjurator vor depinde de impactul pe care-l au asupra afectivitatii. Atunci cand acest impact este indiferent, adica nu implica afectivitatea, reactia nu apare. Desigur, armonizarea acestor coordonate va conduce la realizarea profilului omului echilibrat, atent, jovial, intelegator, tolerant si cu deschidere pozitiva catre lume, ceea ce ar putea fi asimilat frumosului spiritual.

Contributii importante privind rolul spiritualitatii in definirea omului aduce marele savant roman Grigore T. Popa care, intr-o suita de eseuri cuprinse in Viata si societate publicata in 1946 si in volumul postum Reforma spiritului 2002, va demonstra cu argumente stiintifice ca progresul umanitatii tine de dezvoltarea neocortexului cerebral, adica a creierului reflexiv, a carui activitate intelectuala si rationala ar sta la baza culturii si civilizatiei umane, dar si a dezastrelor pe care umanitatea le-a cunoscut. Rationalist si intelectualist prin excelenta el va sublinia rolul formarii omului prin educatie si instructie, supralicitand chiar rolul socialului in devenirea umana si realizarea profilului omului frumos.

A treia ipostaza este aceea a moralitatii care subsumeaza atitudinea si comportamentul omului in ambientul sau imediat sau mai larg (comunitatea), functie de care va depinde modul cum va reusi sa se integreze in mediul in care vietuieste. De fapt moralitatea este aspectul care defineste cel mai bine personalitatea umana. Moralitatea in fapt are la baza pornirile instinctual-afective care tin de creierul instinctv (arhaic) care conserva instinctele de baza a oricarei fiinte vietuitoare (nutritia, functiile de relatie si reproducerea), la care se adauga instinctele sociale (de proprietate si de dominatie), instincte care asigura manifestarile bazale, cu caracter imperativ (cum ar spune Kant), modulate insa prin educatie si temperate prin creierul reflexiv (intelect si ratiune). Daca functiile de nutritie si de relatie, ca fenomenologie vitala, se traduc prin manifestari abrupte cu scopul prezervarii individului, perpetuarea ca imperativ al prezervarii speciei va fi la originea unor atitudini din sfera afectivitatii in care domina sentimentul dragostei sub toate aspectele ei; conjugala, frateasca, familiala si nationala din care vor decurge sentimentele de apartenenta familiala si nationala.

Fara a nega rolul creierului reflexiv Paulescu are indoieli in ceea ce priveste capacitatea intelectului si ratiunii in conturarea profilului uman, pe care le considera imperfecte si uneori chiar contraproductive daca judecam evolutia civilizatiei umane de la inceputurile ei pana in zilele noastre. De altfel cu ignoranta sa de care cu greu isi da seama si cu modul sau prea defectuos de a rationa, omul n-ar fi putut interveni in acte de o gingasie si de o finalitate atat de minunate fara sa produca dezordinele cele mai grave. Privind astfel lucrurile am putea considera ca in fapt componenta instinctiv-afectiva ar sta la baza progresului, ca imperative imediate care au pus in miscare intelectul si ratiunea in realizarea dezideratelor unei vieti confortabile, prin asigurarea celor necesare subzistentei (hrana, adapost, imbracaminte si securitate), prelungirea vietii, evitarea bolilor si a mortii.

Pe acest fond se cladeste intreaga moralitate a omului, care va porni din familie, unde dobandeste limbajul, controlul sfincterelor si deprinderile elementare, apoi scoala, care ofera cadrul instructiv educativ pe principiul instructia educa, iar educatia moralizeaza (Herbart) si in cele din urma societatea, prin resorturile sale economice si socioculturale, intre care biserica are un rol bine definit in formarea caracterelor, ca o continuare directa a ceea ce familia si scoala a realizat in primele etape.

In functie de modul cum omul se raporteaza la aceste deziderate, in functie de modul cum reactioneaza la realitatile vietii de zi cu zi, va rezulta atitudinea si comportamentul sau. Un rol important vor juca aici valorile morale pe care omul si le insuseste si carora ii apartine ca spatiu cultural, prin spiritualitatea, cultura si civilizatia mediului in care se dezvolta. Astfel credinta, prin principiile sale moralizatoare si profund umane, formeaza tipologia omului religios care, indiferent carei confesiuni apartine, tinde catre apropiere si iubire.

Pentru crestin (in cazul nostru) idealul il constituie chipul lui Iisus Hristos, poruncile biblice, evangheliile, sfintii parinti si Sfanta Traditie pe care biserica le promoveaza de la inceputuri. Inspirate din acestea s-au conturat etica sociala, etica profesionala, bioetica, toate continand principii atitudinale si comportamentale moralizatoare pentru om si societate.

Cultivand frumosul in viata individuala si colectiva rezultatul nu poate fi decat omul frumos prin atitudine, comportament, respect si ajutor pentru semeni, intelegere, toleranta, bunacuviinta, cultivarea valorilor nationale si universale, veneratie si intelegere pentru trecut, speranta si incredere pentru viitor.

Stilul de viata si frumosul ca perceptie sociala

Stilul de viata in diversele etape ale istoriei poporului roman a imbracat moda timpului respectiv, a realitatilor geopolitice caracteristice fiecarei etape si a influentelor culturale, de asemenea, specifice epocii la care ne referim. Frumosul in viata de zi cu zi a fost un deziderat din totdeauna a romanului si el se regaseste in vestigiile arheologice a caror comori vadesc cu asupra de masura gustul pentru frumos al stramosilor nostri prin comorile dacice de la Sarmisegetuza, civilizatia Cucuteni, tezaurul de la Pietroasa (closca cu puii de aur), podoabe feminine, ornamente funebre, vase si unelte, placutele de la Tartaria si atatea alte marturii pe care Vasile Parvan si scoala sa le-a impletit cu istoria si cultura poporului din Carpati.

Se adauga acestui tezaur al dainuirii noastre folclorul, traditia si obiceiurile pe care generatii de etnologi si sociologi, incepand cu Dimitrie Cantemir (primul etnolog si sociolog), continuand cu cronicarii, iar in vremurile noastre cu Tudor Pamfile, Dimitrie Gusti si urmasii lor, au scos la iveala comori ce au infrumusetat de-a lungul timpurilor viata omului simplu. Creatia populara a surprins din totdeauna frumosul in gandire, in port, in spiritualitate, aspecte consemnate magistral de Nichifor Crainic in eseul sau Sensul traditiei din cartea sa Puncte cardinale in haos avand ca suport autohtonismul, biserica si spatiul cultural carpato-danubiano-pontic.

Daca frumusetea greaca se regasea in expresia mens sana in corpore sano (minte sanatoasa in trup sanatos) in civilizatia dacica notiunea de frumos este surprinsa in expresia suflet sanatos in trup sanatos (Simion Mehedinti), ceea ce inalta semnificatia spirituala a conceptiei dacice despre frumos, mult deasupra individualismului elen si latin, dandu-i prin aceasta expresie o conotatie cosmica.

De aici si atitudinea in fata mortii pe care stramosii nostri o priveau razand (rasul dacic), prefigurand parca ceea ce se va regasi mai tarziu in invierea hristica cu moartea pre moarte calcand. Aceasta frumusete atitudinala va constitui baza genezei trinitatii poporului roman caci o data cu credinta cea noua, se naste si limba cea noua si poporul. Toate trei se ridica spre cer ca o cruce de neinfrant (Simion Mehedinti). In Balada si eroism (o frumoasa evocare a ethosului nostru popular) Radu Gyr spune; bogatia unui neam se aprinde in arta lui populara, se fixeaza aici in aceasta arta eternitati de suflet din Sufletul Neamului. Caci numai omul frumos al unui neam ii recunoaste acestuia din urma frumusetea, spune cu convingerea ganditorului de substanta Ovidiu Papadima in lucrarea sa O viziune romaneasca asupra fiintei pentru care avea sa cunoasca patimile gulagului comunist romanesc.

Dincolo de realitatile concrete ale vietii in care omul a cautat cu obstinatie frumosul, societatea traditionala, patriarhala, a avut ca obiectiv regenerarea continua a omului frumos, capabil de atitudini si comportamente morale care sa-i permita convietuirea in societatea in care traieste. Nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie, spune intelepciunea populara, ceea ce presupune cu necesitate ca placerea pentru frumos trebuie formata prin educatie. Iata de ce traditia populara cuprinde o serie intreaga de obiceiuri care au ca obiectiv pregatirea tinerei generatii pentru viata.

– continuare in numarul viitor –

Valeriu Lupu – doctor in stiinte medicale

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.