Daniel Olteanu: «Investitiile din comunitatile vasluiene nu au voie sa lipseasca de pe agenda Guvernului!»

0
1324

• Cu peste 20 de propuneri de amendamente care vin in completarea Legii bugetului de stat pentru anul viitor, deputatul Daniel Olteanu sustine ca 2020 trebuie sa fie o borna importanta in drumul spre continuarea marilor proiecte demarate la nivelul judetului Vaslui, dar si a micilor obiective de investitii, care inseamna conditii mai bune de viata in comunitatile vasluiene.

Daniel Olteanu subliniaza ca prioritara este asigurarea finantarii pentru proiectele aflate in lucru, insa argumenteaza ca Guvernul actual ar trebui sa dea o sansa si obiectivelor noi de investitii, din zonele in care e obligatoriu ca locuitorii sa recupereze diferentele de dezvoltare acumulate in ultimii zeci de ani, fie din lipsa alocarilor bugetare, fie din lipsa de viziune administrativa.

„Am citit cu atentie propunerea de buget pe 2020 si nu pot sa nu remarc scaderea uriasa, de peste 60%, in ceea ce priveste fondurile alocate prin Programul National de Dezvoltare Locala (PNDL). Indiferent de criticile care se aduc acestui program, PNDL ramane motorul principal de dezvoltare pentru cele mai multe comunitati din judetul nostru; sunt multe exemple pozitive de localitati care au prins viata, acolo unde au fost proiecte bune, oameni de buna-credinta si finantari de la buget. Pentru vasluieni e vital ca investitiile prin PNDL sa primeasca in continuare fonduri, pentru ca, da, vorbim despre dezechilibre de dezvoltare nu doar la nivel de judete sau regiuni, ci si daca facem comparatie intre comunitatile aceluiasi judet. Nici nu mai conteaza motivele pentru care s-a ajuns la aceasta situatie, fie proiectele nu au fost eligibile, fie administratia locala s-a lovit de alte piedici, important este ce facem mai departe cu aceste localitati ramase in urma din punct de vedere al investitiilor”, a spus Daniel Olteanu.

Deputatul a mentionat ca este de asteptat ca Guvernul liberal sa nu slabeasca ritmul investitiilor, din moment ce si-a asumat ca prioritate zero cresterea economica. „E imbucurator faptul ca, pentru anul viitor, Guvernul PNL si-a setat un target al investitiilor de 4,3% din PIB, mai exact cu 5,4 miliarde lei mai mari fata de acest an. Ramane de vazut, insa, daca liberalii vor intelege sa realizeze acest obiectiv simultan cu un altul, la fel de important daca se doreste o crestere sustenabila: atenuarea discrepantelor regionale. Cum? In primul rand venind in fata romanilor cu o harta echilibrata a alocarilor de fonduri”, a declarat deputatul ALDE.

Valoarea totala a investitiilor pentru care Daniel Olteanu a cerut fonduri, prin amendamentele depuse, depaseste 237 milioane lei.

Printre cele mai importante obiective de investitii se numara: Drumul expres Tisita – Albita (amendament semnat alaturi de liderul de grup al deputatilor ALDE, Varujan Vosganian), DN 11A Barlad (limita E581) – Podu Turcului – Adjud, DN 15D Vaslui – Negresti – Roman, DN 24A Husi – Murgeni – Barlad, Colegiul Agricol „Dimitrie Cantemir” Husi, modernizari de drumuri in Puiesti, Tatarani, Valeni, Perieni, Pogonesti si Pochidia, construirea sau reabilitarea unor institutii de invatamant in Dragomiresti, Puiesti si Tatarani, precum si alte obiective de investitii din Voinesti si Vinderei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.