Solutie de avarie pentru patinoarul vasluienilor

0
834

• Dupa ce o a doua licitatie organizata in speranta gasirii unei firme specializate care sa se ocupe de amplasarea si administrarea pe perioada sezonului rece a unui patinoar in Parcul Copou a esuat, municipalitatea continua eforturile pentru a asigura vasluienilor ocazia de practicare a sportului cu patine. In acest sens, terenul in suprafata de 650 de metri patrati pe care urma sa fie amplasat patinoarul va fi dat in administrarea Directiei Administrare Piete, Targuri si Oboare, din cadrul Primariei municipiului Vaslui.

Dupa esecul licitatiilor organizate anul trecut, dar si al celor doua din acest an in vederea gasirii unei firme specializate care sa se ocupe de amplasarea si administrarea pe perioada sezonului rece patinoarului din Parcul Copou, conducerea Primariei Vaslui a gasit o solutie care va asigura si pe viitor accesul vasluienilor la practicarea patinajului. In loc sa mai organizeze o licitatie, care oricum se pare ca ar fi sortita esecului, data fiind intarzierea existenta, municipalitatea a decis sa preia ea acest obiectiv, a carui implementare, respectiv achizitionarea echipamentelor necesare si amplasarea lor, nici nu necesita o mare cheltuiala. Drept urmare, ca si in cazul partiei de sanius de la Bahnari, patinoarul din Vaslui va intra in administrarea Directiei Administrare Piete, Targuri si Oboare (DAPTO), din cadrul Primariei municipiului Vaslui, directie care are si resursele tehnice, financiare si umane pentru a gestiona acest obiectiv.

Pentru darea in administrare catre DAPTO a terenului pe care va fi amplasat patinoarul este nevoie de votul consilierilor municipali, cei care, cu aceasta ocazie, vor aproba si Programul de functionare si acces, dar si regulile de utilizare a patinoarului artificial. Astfel, accesul la acest obiectiv va fi gratuit, in fiecare zi de luni pana vineri, intre orele 10 – 23, in serii a cate 1 ora si 30 de minute. Doritorii vor putea inchiria patine pe baza actului de identitate sau a carnetului de elev, contra unei taxe de 20 lei/pereche/serie. Intre regulile de utilizare a patinoarului este prevazut faptul ca patinajul se face pe risc propriu si numai cu respectarea obligatiilor stabilite de regulament, iar DAPTO Vaslui nu raspunde de eventualele accidentari. Copiii cu varsta mai mica de 6 ani vor avea acces cu patine doar insotiti de persoane care au echipament adecvat pentru patinaj. Utilizatorii patinoarului nu au voie sa introduca in incinta patinoarului bauturi alcoolice, arme sau alte obiecte ce pot periclita siguranta celorlalti participanti la agrement, sa foloseasca un limbaj obscen, si trebuie sa se poarte civilizat, inclusiv neavand o atitudine ostila, dispretuitoare fata de personalul patinoarului si indicatiile acestora. De asemenea, este interzisa folosirea telefoanelor mobile sau tabletele in timpul perioadei de patinaj, precum si aruncarea pe gheata a gunoaielor sau resturilor menajere. Utilizatorii trebuie sa anunte de indata orice accidentare si sa paraseasca de indata patinoarul, dar si sa paraseasca suprafata de gheata, cat mai rapid, cand se anunta sfarsitul seriei de patinaj. “Nerespectarea prezentului regulament conduce la evacuarea persoanei implicate, atat de pe gheata, cat si din incinta patinoarului, cu interzicerea accesului in incinta patinoarului pe o perioada nedeterminata, respectiv sanctionarea conform prevederilor Legii nr. 61/1991 si a celorlalte acte normative in vigoare. Directia Administrare Piete, Targuri si Oboare Vaslui nu raspunde de pierderile obiectelor personale. Intrucat calitatea suprafetei de gheata este influentata de conditiile meteorologice, DAPTO Vaslui isi rezerva dreptul de a modifica programul de functionare al patinoarului”, se mai arata in Regulamentul de Organizare si functionare a patinoarului, care, cat de curand, ar putea fi deschis in Parcul Copou.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.