PNL Vaslui vrea o victorie mai clara in turul II al Prezidentialelor

0
720

• Cu 33,15% din voturile valabil exprimate obtinute de candidatul Klaus Iohannis, castigatori in toate cele 3 municipii, orasul Negresti si in 35 de comune, multe conduse de primari PSD, conducerea Filialei Judetene PNL Vaslui se considera multumita si, totodata, continua munca pentru castigarea si a celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale. “Am inregistrat un bilant pozitiv pentru prima data in cei 30 de ani de cand PSD a pus stapanire pe acest judet, lucru care ne face sa credem ca PNL este pe drumul cel bun, iar vasluienii au aratat ca nu mai pot fi condusi pe o pista gresita. Ii recomand presedintelui Buzatu sa nu ne mai sune primarii ; daca primarii lui nu o voteaza pe Viorica Dancila, ai nostri, nici atat!”, a declarat, ieri, dr. Nelu Tataru, presedintele PNL Vaslui.

Conducerea Filialei Judetene PNL Vaslui a facut, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, o scurta analiza a rezultatelor inregistrate in turul I al alegerilor prezidentiale in judetul Vaslui. Presedintele filialei, dr. Nelu Tataru, s-a aratat mai mult decat multumit de felul in care alegatorii i-au acordat increderea candidatului sustinut de liberali, presedintele in functie Klaus Iohannis, votat de peste 48 de mii de vasluieni, fiind pentru prima data cand PNL castiga un ciclul de alegeri intr-un judet considerat pana acum „rosu”. „In conditiile in care populatia municipiilor Vaslui, Husi si Barlad, a orasului Negresti si din cele 35 de comune in care PNL s-a clasat inaintea PSD, l-au considerat pe candidatul nostru, presedintele Iohannis, cel mai credibil dintre toti aspirantii la conducerea tarii, la fel, si din celelalte localitati in care am avut un scor electoral bun – la alegerile parlamentare din 2016 avand 43 de organizatii locale cu sub 15% -, acum avand o singura organizatie in care am obtinut sub 20%, pot sa ma consider multumit de rezultatul acestor alegeri. Totodata, ma declar increzator in perspectiva nu doar a turului II, cat si a alegerilor locale si parlamentare de anul viitor, ca vom avea o prestatie la fel de buna, cu o prezenta la vot poate mai mare, semn ca vasluienii au inceput sa se edifice cu privire la directia pe care trebuie sa o ia acest judet. Ne asteptam la o mobilizare a electoratului PSD. Sper ca nici de aceasta data sa nu existe incercari de fraudare a alegerilor, iar noi sa ne mobilizam chiar mai bine, pentru a obtine un rezultat superior celui reusit la aceste ultime doua alegeri, europarlamentarele si turul I al prezidentialelor”, a declarat prsedintele PNL Vaslui, dr. Nelu Tataru, care a tinut sa-i adreseze un indemn presedintelui PSD Vaslui. „Ii recomand presedintelui Buzatu sa nu ne mai sune primarii, asa cum a facut-o in primul tur, pentru ca sarabanda de fonduri de care comunele liberale sunt vitregite, iar cele PSD, ajutate, nu va schimba soarta judetului Vaslui nici la aceste alegeri, nici la cele viitoare. Daca primarii lui n-o voteaza pe doamna Dancila, ai nostri de ce ar face-o?”, s-a intrebat Tataru, aluzie la faptul ca PSD a pierdut alegerile inclusiv in orase sau comune considerate candva fieful acestui partid.

„As vrea sa specific si faptul pentru care presedintele Iohannis refuza confruntarea cu candidatul Dancila: considera ca nu poate legitima un fost prim ministru a carui guvernare a dus Romania in prapastie. Doamna Dancila poate merita o dezbatere, dar nu cu noi. Adevarata dezbatere electorala va fi martea viitoare, avandu-i protagonisti pe presedintele Klaus Iohannis si reputati politologi, ziaristi si alti oameni care vor cu adevarat binele acestei tari. Si tot saptamana viitoare, dupa finalul analizei activitatii ministrilor din fostul guvern, veti vedea si adevaratele dimensiuni ale dezastrului facut de PSD in toti acesti ani de cand conduce Romania”, a adaugat liderul PNL Vaslui, care, in incheiere, a dorit sa multumeasca cetatenilor pentru votul de incredere acordat, si colegilor sai de partid, pentru munca depusa in aceasta campanie electorala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.