Episcopia Husilor va deschide un centru medical

0
846

• Episcopia Husilor intentioneaza sa deschida, in scurt timp, un centru medical. Pana atunci, marti, 29 octombrie 2019, la Centrul eparhial din Husi, a avut loc slujba de binecuvantare a primei ambulante din cadrul viitorului centru medical al eparhiei, autospeciala fiind donata de Crucea Rosie Bavareza. Slujba de sfintire a ambulantei a fost oficiata de Inaltpreasfintitul Parinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale si de Nord, si de Preasfintitul Parinte Ignatie, Episcopul Husilor. Donatia a fost posibila ca urmare a colaborarii dintre reprezentantii Mitropoliei Germaniei si Crucea Rosie Bavaria.

„Este un moment foarte frumos pentru activitatea sociala a episcopiei noastre. Am binecuvantat aceasta ambulanta care va fi extrem de folositoare pentru toti cei bolnavi. Destinatia acestei ambulante va fi pentru ingrijiri la domiciliu, pentru ingrijiri paliative, pentru toti cei care au nevoie urgenta de a fi transportati la spital. Ii dam slava lui Dumnezeu pentru acest moment de bucurie, ii multumesc foarte mult Inaltpreasfintitului Parinte Mitropolit Serafim pentru ca sprijina in mod constant si consecvent activitatile sociale ale episcopiei noastre si, in egala masura, vreau sa-i multumesc parintelui Klaus Klein (reprezentantul Crucii Rosii Bavareze, n.r.), preot ortodox german, care dupa o intalnire pe care am avut-o, a fost extrem de receptiv la activitatile social-filantropice ale episcopiei noastre. (…) Era nevoie de o ambulanta care sa acopere nevoile elementare din punct de vedere medical. La nivelul Spitalului Municipal Husi nu exista o asemenea ambulanta si, atunci, Biserica, la modul concret, impreuna cu spitalul municipal, incearca sa fie in slujba oamenilor, sa fie alaturi de oamenii care au nevoie de ajutor”, a precizat Preasfintitul Parinte Episcop Ignatie.

„Noi le multumim celor de la Crucea Rosie Bavareza, care s-au aratat asa de deschisi si ne-au oferit doua ambulante pentru Spitalul «Providenta» din Iasi, o a treia ambulanta pentru Episcopia Husilor, iar a patra va urma in curand pentru un spital din Galati, unde avem o legatura speciala. Mitropolia noastra are un proiect numit «Galati 2020», inceput cu vreo 6 – 7 ani in urma, proiect care a tintit cu deosebire construirea unui spital pentru copiii bolnavi de cancer. Nu exista in Sud-Estul Romaniei un astfel de centru pentru copiii bolnavi, si, din fericire, anul acesta s-a pus temelia constructiei, iar spitalul se va realiza in 18 luni. In cadrul proiectului «Galati 2020», Crucea Rosie Bavareza va oferi si pentru Spitalul «Sfantul Ioan Botezatorul» o ambulanta. Ne bucuram pentru aceasta frumoasa colaborare, le sunt recunoscator celor de la Crucea Rosie si ii multumim cu totii lui Dumnezeu, pentru ca avem atata nevoie sa fim ajutati si incurajati si sa luam exemplul acestor oameni”, a afirmat Inaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Serafim.

Parintele Klaus Klein, cel care intermediat colaborarea dintre reprezentantii Mitropoliei Germaniei si Crucea Rosie Bavaria, a primit din partea Preasfintitului Parinte Ignatie, ca semn de multumire, Crucea Episcopala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.