Titanii barladeni, locul I pe echipe la Cupa Romaniei la BJJ

0
1072

• Sportivii clubului de arte martiale „Fight Club Titans” Barlad continua seria performantelor extraordinare reusite la competitiile de profil. Dovada stau cele 21 de medalii, dintre care 12 de aur, cucerite in week-end, la Cupa Romaniei la BJJ, organizata in Bucuresti. Rezultatul i-a plasat pe titani pe locul I in clasamentul pe echipe.

Pe 19 octombrie, Sala Polivalenta din Bucuresti a gazduit Cupa Romaniei la Brazilian Jiu-Jitsu (BJJ), ce a reprezentat a patra etapa a Campionatului de BJJ – Belt League. La competitia internationala de arte martiale au luat parte mai mult de 560 de concurenti de la 34 de cluburi din Romania, dar si de la numeroase cluburi din alte sase tari. Printre cluburile participante la prestigiosul concurs s-a numarat si „Fight Club Titans” Barlad, club afiliat la organizatia Icon Romania, care s-a inscris cu 20 de sportivi. Rezultatele participarii la acest nivel au fost pe masura asteptarilor: impreuna, cei 20 de barladeni au adus clubului nu mai putin de 21 de medalii, dintre care 12 de aur, 6 de argint si 3 de bronz, dar si o centura de campion absolut la fete.

Concret, pe cea mai inalta treapta a podiumului au urcat sportivii: Iulia Dumitru (categoria -50 kg), Daniel Andrei Rusu (-37 kg), Alberto Diea (-55 kg), Rares Burca (-37 kg), Andreea Diaconu (-44 kg), Laura Toma (-52 kg), Cosmin Boghiu (-50 kg), Nicoleta Stoian (-48 kg), Darius Negrescu (-30 kg), David Codreanu (-26 kg), Denis Mocanu (-44 kg) si Alexandra Tibuleac (-48 kg). Aceasta din urma a luat nu numai aurul, ci si centura de campion absolut la fete (centura Belt League), performanta reusita pentru al doilea an consecutiv. Cu cate o medalie de argint au revenit acasa alti sase luptatori. Acestia sunt: David Grajdeanu (-40 kg), Fabrizio Puscasu (-37 kg), Andrei Burca (-84 kg), Darius Dariescu (-55 kg), Darius Camenic (-30 kg) si Vladut Codreanu (-84 kg). Nu in ultimul rand, bronz au obtinut sportvii Andreea Papuc (-44 kg), Raul Roman (-26 kg) si Patrick Diea (-27 kg).

„Dupa eforturi considerabile, atat din partea sportivilor si a antrenorilor, cat si din partea parintilor, «Fight Club Titans» Barlad a reusit performanta de a se plasa pe locul I in clasamentul pe echipe, impreuna cu colegii de la Icon Romania, si de a cuceri 21 de medalii, dintre care 12 de aur, sase de argint si trei de bronz, dar si o centura Belt League pentru a doua oara consecutiv prin Alexandra Tibuleac. S-au mai clasat pe locul al doilea la centura si Alberto Diea, aflat la egalitate de puncte, dar adversarul sau a sustinut un meci in plus, si David Codreanu, care a patit acelasi lucru. Consideram ca ar trebui reglementat putin regulamentul legat de felul cum se departajeaza sportivii. Precizam ca Alberto Diea si David Codreanu au castigat toate cele patru etape ale Campionatului de BJJ – Belt League. Suntem foarte multumiti de rezultatele obtinute de sportivii nostri, care au depus un efort considerabil. In continuare, ne pregatim pentru Romania National Pro, competitie ce va avea loc pe 30 noiembrie, la Braila. Dar, pana atunci, Alberto Diea ne va reprezenta la NAGA Europe Grappling Championship (16 noiembrie, Olanda), organizat sub egida The North American Grappling Association (NAGA), si Mihai Gheghici ne va reprezenta la European Kids Jiu-Jitsu Championship (23 noiembrie, Irlanda), organizat de International Brazilian Jiu-Jitsu Federation (IBJJF). Totodata, ne pregatim si pentru a treia editie a evenimentului Ancient Pro, organizat de noi la Teatrul «Victor Ion Popa» Barlad”, ne-a declarat Dumitru Dimofte, unul dintre instructorii clubului barladean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.