Sase prostituate din Barlad si „pestele” lor, amenzi de 13.600 lei

0
2656

• In numai doua saptamani, politistii locali din Barlad au amendat cu 13.600 de lei un proxenet si cateva dintre „fetitele” lui care se prostitueaza la marginea orasului. Numai „pestele” are de platit 4.700 de lei din suma totala, individul fiind sanctionat pentru ca i-a injurat pe agenti si a refuzat sa le legitimeze pe prostituate.

Periodic, agentii Politiei Locale Barlad organizeaza si executa, in cadrul strategiei de asigurare a climatului de siguranta a populatiei orasului, diverse activitati de combatere a faptelor antisociale, conform atributiilor stabilite de Legea politiei locale nr. 155/2010. Astfel, intre 25 septembrie – 9 octombrie 2019, politistii locali au intensificat masurile de natura a diminua numarul de fapte antisociale prevazute de Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice si de Hotararea Consiliului Local Municipal Barlad nr. 22/2002 privind stabilirea obligatiilor si raspunderilor ce revin institutiilor publice, agentilor economici, celorlalte persoane juridice, precum si cetatenilor, in domeniul gospodaririi municipiului Barlad. Principalele zone vizate de patrule au fost intrarile / iesirile din Barlad (Nord si Sud), precum si strazile din preajma Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, unde cetatenii au semnalat savarsirea de contraventii.

Astfel, in cadrul actiunilor desfasurate in cursul celor doua saptamani, politistii au depistat nu mai putin de sase prostituate. Este vorba despre L. M. (19 ani, din Barlad), B. O. (21 ani, din Barlad), L. M. (42 ani, din judetul Buzau), F. S. (44 ani, din Barlad), O. N. (23 ani, din judetul Galati), D. S. (30 ani, din judetul Galati) si D. A. (27 ani, din Barlad). Potrivit agentilor, acestea au savarsit contraventia prevazuta de Legea nr. 61/1991, art. 2, pct. 6, respectiv „atragerea de persoane, sub orice forma, savarsita in localuri, parcuri, pe strazi sau in alte locuri publice in vederea practicarii de raporturi sexuale cu acestea spre a obtine foloase materiale, precum si indemnul sau determinarea, in acelasi scop, a unei persoane la savarsirea unor astfel de fapte”.

Totodata, in urma acestor actiuni, a fost depistat si B. I. (37 ani, din Barlad), care i-a impiedicat pe agentii politiei locale sa ia masurile legale impotriva prostituatelor depistate si care s-a dovedit ca a atras persoane in vederea practicarii de raporturi sexuale spre a obtine foloase materiale. Cu alte cuvinte, proxenetul celor sase „fetite”. Acesta a fost amendat cu 4.200 lei pentru ca a incalcat prevederile art. 2, pct. 36, din Legea nr. 61/1991, care prevede ca si contraventie fapta de „impiedicare, sub orice forma, a organelor insarcinate cu mentinerea ordinii publice de a-si indeplini obligatiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul politiei ori al altui organ de stat sau de a lua masurile necesare pentru mentinerea ori restabilirea ordinii publice”. De asemenea, individul a fost amendat si cu alti 500 lei pentru ca a incalcat si prevederile art. 2, pct. 1, din Legea nr. 61/1991, respectiv „savarsirea in public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenintari cu acte de violenta impotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natura sa tulbure ordinea si linistea publica sau sa provoace indignarea cetatenilor ori sa lezeze demnitatea si onoarea acestora sau a institutiilor publice”.

„Au fost informate 20 de persoane cu privire la prevederile HCLM Barlad nr. 22/2002, referitoare la pastrarea curateniei domeniului public si privat al Barladului si sase persoane cu privire la prevederile Legii nr. 61/1991. In total, au fost aplicate 25 de sanctiuni contraventionale in valoare de 13.600 lei. Politia locala va continua activitatile de combatere a faptelor prevazute de Legea nr. 61/1991, art. 2, pct. 6, cu scopul de a preveni abuzuri de orice fel sau acte de violenta indreptate impotriva persoanelor care «presteaza» asemenea servicii, pe de alta parte, cu scopul de a preveni cazuri de raspandire sau contactare a unor boli cu transmitere sexuala. In aceeasi masura, preocuparea politiei locale este indreptata pentru prevenirea actelor de vandalism asupra mobilierului stradal sau murdarirea domeniului public, fiind ignorate normele etice si eforturile administratiei publice locale de a infrumuseta orasul in care traim”, a declarat Vasile Chelaru, directorul executiv al Politiei Locale Barlad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.