Barladul are tenismeni de viitor

0
1046

• Rezultat extraordinar reusit, in week-end, de un tenismen de camp de-o schioapa, din Barlad. Sportivul de numai 10 ani a concurat la proba de dublu a Cupei „Micul As” din Iasi, unde a facut echipa cu un tenismen din Falticeni, iar la final a cucerit trofeul la categoria sa de varsta.

Tenisul de camp renaste la Barlad! Iar rezultatele si premiile obtinute de copiii care practica acest frumos sport ce ne face sa fim mandri ca suntem conationali cu Simona Halep o demonstreaza din plin. Asta chiar daca, pana acum, practicantii de tenis de camp, fie ei amatori sau sportivi de performanta, s-au putut antrena pe terenurile din incinta Gradinii Publice (patru amenajate pe zgura si doua amenajate pe bitum) doar in anotimpul cald, in timp ce iarna erau nevoiti sa intrerupa antrenamentele sau sa se deplaseze in alte localitati.

Iar cel mai recent exemplu care demonstreaza ca, in ciuda neajunsurilor, la Barlad se face performanta este rezultatul obtinut de unul dintre micii tenismeni care isi doreste sa ajunga departe. Este vorba despre Luca Stefan Constantinciu (10 ani), antrenat de Adrian Trandafir si Marian Balaur, care a participat la Cupa de Tenis de Camp „Micul As”, desfasurata intre 7-9 septembrie, la Iasi. Barladeanul a concurat in proba de dublu, la categoria baieti – 10 ani, alaturi de partenerul sau, David Dumitru, din Falticeni. Pe parcursul celor trei zile, cei doi urmasi ai lui Ion Tiriac si Ilie Nastase, au disputat trei meciuri „de foc”, pe o vreme aproape caniculara. Adversari le-au fost sportivi din Roman si Iasi, bine plasati in clasamentul national, insa, in final, Luca si David s-au impus si au cucerit trofeul Iasiului, Cupa „Micul As”.

„Luca este un copil ambitios si hotarat, care stie ca doar muncind va reusi sa isi atinga scopul. Ca parinte, sunt mandru de el si il sustin, indiferent de obstacolele pe care le intalneste in cale”, ne-a declarat Stefan Constantinciu, tatal proaspatului castigator al trofeului.

Trebuie spus ca, la acelasi concurs, Barladul a mai fost reprezentat si de tenismenele Octaviana Jimbu si Kasandra Pintilie care, alaturi de Rares Trandafir, Luca Stefan Constantinciu si Razvan Andrei, se numara printre practicantii sportului alb din Barlad cu rezultate notabile la nivel national.

In ceea ce priveste urmatoare competitie la care vor participa micii sportivi barladeni, aceasta este Cupa „Ceresit” pe Echipe, desfasurata la Adjud, judetul Vrancea, intre 14-16 septembrie. La acest turneu, se vor deplasa Rares Trandafir si Luca Stefan Constantinciu, care vor concura la categoria baieti – 12 ani, respectiv Octaviana Jimbu si Kasandra Pintilie, care vor concura la categoria fete – 12 ani.

Vestea buna pentru tenismenii barladeni este ca, din acest sezon rece, nu mai e nevoie sa se antreneze in alte orase sau sa intrerupa antrenamentele, intrucat va fi dat in folosinta balonul presostatic amenajat pe primul teren de tenis cu zgura dinspre Stadionul Municipal. Investitia a inceput toamna trecuta si a costat 351.000 lei, banii fiind alocati de la bugetul local. Asa cum s-a stabilit inca de la bun inceput, balonul are o lungime de 36 metri, o latime de 16 metri, o inaltime de 11 metri si o suprafata construita de 668 metri patrati, este acoperit cu o membrana, inclusiv partea de tribuna. Proiectul a prevazut si instalarea unui generator de 250 kw, care trebuie sa asigure si o eventuala extindere pentru un al doilea teren. Investitia are o garantie de 10 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.