A inceput amenajarea zonelor speciale pentru picnic din Barlad

0
2772

• La mai bine de opt ani de la intrarea in vigoare a Legii privind desfasurarea activitatilor de picnic, municipalitatea barladeana a demarat, in sfarsit, lucrarile pentru amenajarea primului din cele trei puncte speciale identificate in oras unde localnicii isi pot aprinde gratarele. In prima faza, s-au alocat 50.000 lei pentru lucrarile de igienizare si dotare a zonei de picnic Prodana, urmand ca, odata finalizate, sa se aloce bani si pentru amenajarea celorlalte doua zone cu aceasta destinatie, respectiv in partea de Vest a Gradinii Publice si in zona Padure Cotu Negru.

Abia in luna iulie, la opt ani si cateva luni de la intrarea in vigoare a Legii nr. 54/2012 privind desfasurarea activitatilor de picnic, autoritatile locale barladene au facut primul pas catre implementarea prevederilor normativului. Concret, consilierii locali au aprobat un proiect de hotarare ce viza „aprobarea amplasamentelor destinate amenajarii zonelor de picnic din Barlad”. Este vorba despre zona Prodana – 2.300 mp, zona Padure Cotu Negru – 3.000 mp si zona de Vest a Gradinii Publice – 3.269 mp. La acel moment, consilierii si-au dat acordul ca, la amenajarea celor trei locatii, sa se intervina cat mai putin asupra mediului natural, sa nu se efectueze defrisari, modificari ale malurilor, betonari sau asfaltari ale solului. Totodata, au aprobat ca lucrarile sa presupuna: delimitarea zonelor special amenajate pentru activitati de picnic; dotarea zonelor cu containere destinate colectarii selective a deseurilor, inscriptionate corespunzator; salubrizarea zilnica a zonelor; dotarea zonelor cu gratare, foisoare, banci si cosuri de gunoi; afisarea unui regulament privind desfasurarea activitatilor de picnic, precum si sanctiunile aplicabile.

Dupa doua luni de la acel moment, au inceput si primele operatiuni in acest sens. Concret, inca din 26 august, primarul Dumitru Boros a dispus demararea unor ample lucrari de igienizare a zonei Prodana, unde, printre altele, se va amenaja si primul loc de picnic din oras. Potrivit reprezentantilor primariei, lucrarile sunt realizate de angajatii Serviciului Sere, Spatii verzi, care, in prima faza, se ocupa de igienizarea aleilor pietonale catre Lacul Prodana si de toaletarea vegetatiei lemnoase existente ce prezinta pericol de prabusire. Ulterior, in cadrul programului de plantari de toamna, in zona se vor sadi arbori si arbusti tineri, in scopul reamenajarii unei zone verzi mai atractive pentru odihna si recreere.

„Lucrarile de acum au ca scop principal refunctionalizarea zonei si inlaturarea pericolului pentru populatie pe care il reprezentau arborii uscati. In paralel cu acest obiectiv, demaram si infiintarea primului loc de picnic din oras, care va fi dotat, initial, cu doua gratare si doua foisoare. De asemenea, in toata zona pe care o vom igieniza se va monta mobilier urban, respectiv banci si cosuri de gunoi, dar avem in intentie sa amenajam si un mic loc de joaca pentru copii. Evident, avand in vedere ca, in special pe malul sudic, in zona debarcaderului, nu s-au mai facut lucrari de intretinere sau reparatie de zeci de ani, si aleea principala va fi reabilitata in totalitate. Dupa cum se vede, acum toata zona este intr-o stare deplorabila si trebuia sa intervenim, macar in limita posibilitatilor financiare actuale. Este, totodata, si o dorinta mai veche a barladenilor, care vor sa se bucure iar de aceasta zona, atat cat se poate, pana cand va aparea vreo axa de finantare pe care sa o putem accesa pentru a reabilita Prodana in intregime”, a declarat primarul Boros.

Potrivit acestuia, valoarea totala a lucrarilor de igienizare si dotare a zonei de picnic Prodana se ridica la 50.000 lei, iar in scurt timp vor incepe lucrari de amenajare si in celelalte doua zone pentru picnic din Barlad, respectiv in Gradina Publica, in partea de vest, zona „Trei Fantani” (un foisor si un gratar), si in zona Padure „11 iunie” – Zona Poligon (doua gratare si doua foisoare).

Cine risca amenzi si in ce cuantum?

Pentru ca, pana acum, municipalitatea nu si-a dat interesul sa amenajeze o zona pentru astfel de activitati, nici barladenii nu se sinchisesc ca ar putea fi sanctionati de Garda de Mediu cu amenzi cuprinse intre 100 si 5.000 lei. Cu atat mai mult cu cat, in multe cazuri, dupa ce fac gratare la Prodana sau deasupra Gradinii Publice, lasa in urma tot felul de gunoaie, distrug intentionat zona sau chiar omit sa stinga focul, existand riscul ca vegetatia uscata din padure sa ia foc. Spre exemplu, amenzile aplicabile de comisarii Garzii de Mediu pentru nelasarea locului curat si nealterat a locului in care au desfasurat activitatea de picnic sau pentru aruncarea la intamplare a tigarilor, chibriturilor sau a altor obiecte aprinse variaza intre 300 si 3.000 lei, iar cele pentru aprinderea focului in locuri care nu sunt amenajate special si supravegheate in permanenta variaza intre 2.000 si 5.000 lei.

Pentru desfasurarea activitatilor de picnic in afara zonelor special amenajate in acest sens amenzile sunt cuprinse intre 1.000 si 3.000 lei. In ceea ce priveste nerespectarea obligatiilor prevazute in Legea nr. 54/2012 de catre autoritatea publica locala, Garda de Mediu are cadrul legal sa o amendeze cu sume cuprinse intre 10.000 si 50.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.