Tinerii, direct implicati in conducerea Primariei Vaslui. Fie si pentru o zi!

0
481

• Trei liceeni au castigat concursul de proiecte „Primar pentru o zi” cu tot atatea idei privind implicarea si consultarea tinerilor in viata comunitatii, propunerile lor fiind apreciate de conducerea municipalitatii vasluiene. “Sunt idei de luat in seama, pe care am dori sa le implementam in viitor, la fel, am dori sa implicam mai mult tinerii in viata comunitatii, cu atat mai mult cu cat este evidenta existenta unei rupturi intre generatii, fiecare avand preocuparile lor. Ii rugam pe tineri sa nu ne paraseasca, sau macar sa nu uite de unde au plecat, de orasul unde, macar in parte, s-au format ca oameni, iar noi vom continua eforturile de a le oferi cele mai bune conditii, de invatatura, de formare profesionala si de trai”, a declarat primarul Vasile Paval.

Ca de fiecare data, Zilele Culturale ale Vasluiului sunt un bun prilej de a se organiza diverse activitati, intre care cea dedicata liceenilor, Concursul de proiecte “Primar pentru o zi”. In acest an, propunerile a trei liceeni, Amalia Maria Postolache, de la Liceul Teoretic „Emil Racovita”, Denisa Elena Borza, de la Liceul “Mihail Kogalniceanu”, si Vlad Volocaru, de la Liceul Tehnologic “Stefan Procopiu”, au fost socotite cele mai interesante si, drept urmare, cei trei au avut ocazia ca miercuri, 14 august, sa fie numiti „primar”, respectiv „viceprimar pentru o zi”.

„Pentru noi a fost o zi foarte interesanta, am putut vedea cum se desfasoara si cat de multa responsabilitate presupune activitatea conducerii primariei, precum si ce probleme deosebite apar. A fost o adevarata experienta pe care ne bucuram ca am trait-o si speram ca si alti colegi sa aiba aceasta sans”, a spus “primarita” Amalia Maria Postolache. La randul sau, primarul Vasile Paval s-a aratat placut impresionat si totodata interesat de ideile tinerilor. Dealtfel, acesta a promis ca va incerca implementarea si poate chiar dezvoltarea celor trei proiecte castigatoare ale concursului. Este vorba de “Strategia de dezvoltare prin tineret”, apartinand Amaliei Postolache, prin care se doreste infiintarea unui Centru pentru tineret in care acestia sa fie implicati in grupuri tematice ce vizeaza problematica specifica tinerilor, cu organizarea de ateliere “in vederea cresterii fluxului de informatii intre tineri si sistemele decizionale existente la nivelul conducerii municipiului”, asa cum a explicat tanara.

Denisa Borza a prezentat proiectul sau, “Intoarce-te acasa!”, “un proiect sensibil, care ar dori sa intareasca comunicarea intre factorii decizionali pentru a se gasi solutii pentru a convinge tinerii care parasesc orasul in cautarea unui trai mai bun ca avem oportunitati si aici, la Vaslui”, a explicat Denisa. Ea a facut si propuneri concrete, intre care infiintarea unui Centru, impreuna cu reprezentanti ai antreprenorilor vasluieni, unde tinerii sa primeasca informatii si sa fie indemnati sa lucreze in si pentru orasul lor, si infiintarea unei scoli de meserii.

La randul sau, Vlad Volocaru a ales tema “Traditii si Cultura”, pentru ca a observat ca “exista o diferenta foarte mare intre tineretul de azi si generatiile mai in varsta, primii avand un interes foarte mic pentru traditii. De aceea, in cadrul proiectului, am facut propunerea ca in cadrul liceelor, dar nu numai, sa fie infiintate grupuri de lucru, in care sa fie promovate aceste traditiile vasluiene, dar si alte teme, casa taraneasca ori fotografia taraneasca, pentru ca tinerii sa fie mai bine informati”. “Toate cele trei propuneri sunt deosebit de interesante si dovedesc interesul tinerilor cu privire la aspecte din toate domeniile. Sunt idei de luat in seama si chiar ma gandesc sa le punem in practica, extinzand, de exemplu propunerea Centrului pentru tineret chiar si la nivelul liceelor, iar in ceea ce priveste proiectul lui Vlad Volocaru, am facut chiar si o provocare: sa organizam o expozitie cu fotografii din arhiva pentru a arata tinerilor cum arata Vasluiul de ieri si de azi, pentru ca avem ce arata si cu ce ne mandri. Sunt sigur ca va fi foarte interesant sa vedem evolutia acestei comunitati si chiar influenta diverselor personalitati care si-au pus amprenta asupra acestui oras. Cat priveste tema “Intoarce-te acasa”, aceast subiect este si trebuie sa fie in continuare in centrul atentiei noastre, sa facem eforturi pentru a explica tinerilor ca si aici gasesti conditii normale de dezvoltare si se pot realiza profesional si familial. Trebuie sa-i ajutam sa compare binele de afara cu cel de acasa, unde putem oferi un mediu social, o siguranta, poate nu si o retributie corespunzatoare decat, cine stie, in viitor. In acest sens, s-au facut cativa pasi, in zona medicala si poate in invatamant si administratie, pentru ca salariile sa fie atractive, nu mai vorbim de zona IT, unde am promis ca vom implementa un Centru IT cum exista in alte orase mari, pentru a oferi astfel de locuri de munca bine platite chiar aici, la Vaslui, pentru ca avem multi tineri talentati si bine pregatiti. In luna septembrie, vom demara acea actiune prin care dorim sa descoperim unde au ajuns olimpicii vasluieni din ultimii ani, sa vedem unde-i gasim si sa-i invitam aici, in cadru festiv, pentru a-i prezenta si a le arata ca comunitatea nu i-a uitat. Este, daca vreti, o actiune similara cu cea facuta cu fostii sefi de promotie, si care a fost un adevarat succes, inclusiv emotional. Cert este un lucru, “Intoarce-te acasa” este un proiect de durata, si ma bucur ca sunt tineri interesati de acest subiect, dornici sa ramana si sa-si ofere serviciile viitoare acestui oras. Pentru implicarea acestor tineri in viata acestei comunitati, le multumesc si-i invit sa ramana mai departe alaturi de noi, pentru a ne oferi idei si a se implica astfel mai mult in viata comunitatii”, a declarat primarul Vasile Paval.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.