
Primarul
municipiului Barlad, Dumitru Boros, a anuntat ca luni, 5 august, se
finalizeaza termenul de 8 luni alocat pentru proiectarea obiectivului
Varianta de ocolire a Municipiului Barlad. Potrivit
calendarului anuntat, la finalul acestui proces ar trebui sa inceapa
termenul de executie propriu-zisa a lucrarii, care este de 22
luni.
Importanta respectarii termenelor este vitala
pentru acest proiect, pentru ca, in final, barladenii sa beneficieze
de acest obiectiv atat de asteptat. In urma discutiilor avute pana
acum, am primit asigurari ca termenele se vor respecta, ceea ce ne
face sa credem ca sunt sanse reale ca in foarte scurt timp sa se
demareze si lucrarile efective. Asteptam, si noi, alaturi de toti
locuitorii municipiului Barlad, sa vedem exact momentul in care se va
incepe constructia acestui obiectiv, a declarat primarul Dumitru
Boros.
Reamintim ca, potrivit Contractului Proiectare si
Executie Varianta de Ocolire a Municipiului Barlad, ofertantul
desemnat castigator, respectiv ASOCIEREA S.C. TEHNIC ASIST S.R.L. –
S.C. TASS INFRA LOGISTIC S.R.L., a castigat licitatia pentru
constructia obiectivului cu pretul de 132.050.652,68 lei, fara TVA.
Lucrarea va avea 5 ani garantie.