75 de ani de la controversatul 23 august 1944

0
734

• Pana in 1989, ziua nationala a Romaniei era sarbatorita la 23 august, purtand, insa, mai multe denumiri, desi data a ramas neschimbata. La inceput era ziua eliberarii Romaniei de sub jugul fascist de catre armata sovietica. Pe parcurs, in masura in care comunistii romani cautau sa iasa de sub tutela sovietica, s-a vorbit de „insurectia armata”, apoi s-a vorbit, chiar, de o inventata „revolutie de eliberare antifascista si antiimperialista”, realizata de ei, fara vreo contributie ruseasca. Adevarul este ca atunci a avut loc o lovitura de stat datorata, in primul rand, regelui Mihai, teoretic sef al statului, de fapt conducerea tarii fiind exercitata numai si numai de maresalul Antonescu…

Sa vedem, mai intai, situatia militara. Pe 22 iunie 1941, Romania intrase in razboi contra Uniunii Sovietice deoarece aceasta ocupase, in 1940, Basarabia si nordul Bucovinei, noi aflandu-ne alaturi de Germania si de aliatii sai. Cu toate luptele grele de la Odessa, armata romana, impreuna cu cea germana, a fost victorioasa in prima parte a razboiului, ostasii nostri (in primul rand vanatorii de munte condusi de generalii Avramescu si Mociulschi) dovedind calitati militare deosebite. Se canta pe atunci „Cu trei mere-ntr-o basma / Am ajuns la Moscova”. Au urmat, insa, momente tragice la Stalingrad si Cotul Donului, retragerea fiind, si ea, marcata de fapte eroice. In aprilie 1944, sovieticii ajung pe teritoriul nostru si se organizeaza apararea tarii pe frontul Iasi-Chisinau care, de fapr, se intindea din localitatea bucovineana Staja pana la Cetatea Alba, la limanul Nistrului. Soarta tarii era strans legata de rezistenta acestui front.

Pe plan international, dupa bataliile de la El Alamein si Stalingrad, balanta se inclina tot mai mult in favoarea Aliatilor, adica a rusilor si anglo-americanilor. Acestia se jucau deja cu soarta Romaniei. La Teheran si Yalta, anglo-americanii ne-au daruit rusilor, incluzandu-ne in sfera de influenta a acestora, prin completarea unui petic de hartie. Noi nu stiam inca de tranzactiile respective si, considerand, pe buna dreptate, ca frontul Iasi-Chisinau nu va rezista decat cateva luni, am trecut la cautarea unei cai diplomatice pentru salvarea tarii. Mai intai Casa Regala, prin printul Barbu Stirbey, i-a contactat pe anglo-americani la Cairo si, prin alti emisari, la Ankara. Raspunsul lor a fost total nemultumitor: cereau capitularea neconditionata a Romaniei. In paralel, Iuliu Maniu, aflat in legatura directa cu serviciile secrete britanice, negocia si el, fara rezultate concrete. Ceea ce este mai putin cunoscut e faptul ca maresalul Antonescu purta si el negocieri, de data aceasta cu cel mai periculos dusman, cu Uniunea Sovietica. Tratativele se desfasurau la Stockholm, noi fiind reprezentati de de diplomatul Frederic Nanu, iar rusii de ambasadoarea Alexandra Kollontay. Antonescu se situa pe o pozitie ferma, rusii erau dispusi sa discute cu el, considerandu-l un militar de valoare, posibil viitor colaborator in lupta finala contra Germaniei. In aceste circumstante se petrece catastrofala rupere a frontului Iasi-Chisinau, realizata de rusi incepand cu noaptea de 19-20 aprilie 1944, avand, se pare, complicitatea unor ofiteri superiori romani. Puhoiul rusesc ajunge in cateva zile, chiar pe 23 august, la Vaslui si Barlad.

Maresalul Antonescu, fost cu cateva zile in urma la Hitler si informat despre pretinse arme secrete ale acestuia, se hotaraste sa reziste, sa poarte razboiul pana la capat. Astfel, va preconiza stabilirea mai multor linii de rezistenta, in functie de eficacitatea acestora: linia vechilor fortificatii F.N.G. (Focsani – Namoloasa – Galati), de la Cotul Carpatilor la Dunare, liniile de pe Ialomita, Arges, Olt, Carpati. Atitudinea sa este, pe undeva, contradictorie. In paralel cu pregatirea liniilor de rezistenta in fata rusilor, el concentra rezervele inspre unguri, pe valea Muresului. Totodata, depunea in Elvetia treizeci de milioane de dolari (pe atunci dolarul era mult mai valoros decat acum) pentru finantarea unui guvern roman in exil, in eventualitatea ocuparii tarii de catre rusi. Acum intra in actiune regele Mihai. Lovitura de stat era pregatita pentru mai tarziu, dar evenimentele legate de spargerea frontului o grabesc. Antonescu este chemat la palatul regal, el nebanuind cursa care i se intinde. Are loc o discutie aprinsa cu regele, maresalul isi sustine punctul de vedere asupra rezistentei pana la capat, iar in privinta intoarcerii armelor pune in evidenta si problema onoarei militare. Este arestat, in final, de militarii din Garda Regala si predat apoi comunistilor care intra acum in scena, ca o obligatie fata de rusi. In ilegalitate functiona, mai mult sau mai putin, Partidul Comunist din Romania. Subliniez „din”, fiindca rusii, care conduceau partidul, considerau tara noastra drept o zona geografica locuita de mai multe nationalitati, nu un stat national. Dealtfel, in acest Partid Comunist de 860 de membri, numai 25% erau romani, restul era alcatuit din minoritari. Putinii comunisti romani, in frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, erau inchisi in lagarul de la Targu Jiu si li s-a organizat o asa-zisa evadare inainte de 23 august. Cei mai multi comunisti zis romani se aflau la Moscova, condusi de Ana Pauker, adevarat calau in fusta al poporului roman, si Vasile Luca (de fapt Laszlo Luka).

Actul regelui Mihai, chiar daca nu corespunde unor norme conventionale, a insemnat salvarea Romaniei ca stat. Purtarea razboiului pe teritoriul nostru ar fi dus la suferinte de nedescris. Desi devenisem aliati dupa 23 august, rusii au comis pe teritoriul nostru nenumarate jafuri si violuri, nu este greu sa ne inchipuim ce s-ar fi intamplat daca am fi continuat luptele. Rusii au fost partial bucurosi de actul de la 23 august, la fel si comunistii veniti de la Moscova. Se spune ca Ana Pauker, cand a constatat colaborarea dintre Gheorghiu-Dej si regele Mihai, l-a palmuit si a tipat „Ce-ati facut, idiotilor?”. Ea si cei din jurul ei ar fi vrut aplicarea hotararilor Congresului al V-lea de la Moscova, al Partidului Comunist din Romania, prin care se cerea eliberarea moldovenilor, ucrainenilor, ungurilor, bulgarilor, evreilor, germanilor de sub jugul boierilor romani. Conform acestor hotarari, daca am fi continuat luptele, dispaream ca stat; se aplica un vechi plan rusesc, apoi sovietic: toata Moldova, pana in Carpati la U.R.S.S., Ardealul de nord la unguri, Banatul la sarbi, Dobrogea toata la bulgari, ce mai ramanea ar fi format Republica Socialista Sovietica Romana. Se stie ca, pentru scurt timp, a existat o Republica Sovietica Botosani, iar o anumita categorie de cetateni din Iasi a cerut trecerea la Moldova Sovietica.

Faptul ca am intors armele s-a datorat exclusiv regelui Mihai. Proclamatia sa in acest sens a avut urmari imediate, deoarece soldatii jurasera credinta regelui, erau in marea lor majoritate tarani si crestini, iar juramantul avea pentru ei o valoare sacra. Asa ca l-au urmat pe rege, unsul lui Dumnezeu. Este absurd sa-l consideri pe regele Mihai ca avand vreo responsabilitate privind ocupatia ruseasca; ea fusese, asa cum am vazut deja, stabilita de Aliati. La plecarea lui, comunistii au raspandit fel de fel de povesti – cum ar fi cea despre vagoane cu aur si diamante luate din tara, poveste pe care unii o mai cred si astazi, desi exista state de plata pentru salariul sau de pilot de incercare in Elvetia. O alta problema controversata in privinta lui 23 august este relatarea, devenita legendara, despre o telegrama pe care ar fi trimis-o Stalin lui Antonescu chiar in ziua respectiva. Prin aceasta Stalin ar fi acceptat conditiile maresalului pentru intoarcerea armelor: trecerea sovieticilor numai printr-un culoar stabilit dinainte, pastrarea oranduirii de stat, retrocedarea Ardealului de nord. Telegrama se spune ca ar fi fost ascunsa de reprezentantul cu comunicatiile, Niculescu-Buzesti. Povestea e frumoasa, credibila, numai ca nimeni nu a vazut telegrama si nici nu exista vreo urma in arhive.

A urmat ocupatia sovietica, regimul comunit cu toate nenorocirile. Incep deja de pe acum sa se contureze cele doua tendinte din partidul comunist, cea ruseasca si cea nationala, pe care le vom reintalni pana in 1989, la disparitia partidului.

Cele mai vechi amintiri ale mele, intregite si cu relatarile varstnicilor, se raporteaza tot la 23 august. In martie 1944 ne-am refugiat, mama si cu mine (tata murise pe front), la Bucuresti. Fugeam de rusi, care se apropiau de granita, si am dat de americani, care si ei ne „eliberau” prin bombardamente cumplite, cum a fost cel din 4 aprilie, la o zi dupa ce implinisem 3 ani. Atunci ne-am refugiat mai departe, in Teleorman (cuvant provenit din limba cumana – „padure nebuna”), in satul Furculesti, unde se afla P.S.-ul (partea sedentara) regimentului 23 Artilerie din Barlad, regiment in care aveam rude. Stateam in conacul boierului Furculescu… Pe mosie munceau prizonieri rusi, avand regimul taranilor nostri, traind mai bine decat in colhozurile lor. In fiecare sambata, boierul taia un porc pentru ei. Romanii prizonieri la rusi mureau in timpul acela prin gheturile Siberiei sau in fundul minelor. In conac erau doua aparate de radio, probabil singurele din tot satul, unul al boierului si unul al nostru, un Telefunken. De pe la 5-6 spre seara, pe 23 august, a inceput sa se transmita numai muzica populara si, din cand in cand, eram anuntati ca va urma un comunicat important. Era clar ca se intampla ceva, militarii romani au umplut camera. Pe la 8 s-a transmis Proclamatia regelui Mihai, ascultata in tacere deplina, nu-mi aduc aminte sa fi fost vreo reactie. Altfel s-au petrecut lucrurile cand au fost informati si prizonierii rusi. Acestia si-au exprimat intr-un mod ciudat bucuria, purtandu-l in brate pe boierul Furculescu, de care se atasasera. Nu stiau, bietii de ei, ce-i astepta! Toti prizonierii care s-au intors in Rusia au fost acuzati de tradare sau lasitate, au fost dusi la munca in Siberia, unde au stat pana la moartea lui Stalin, in 1953. A aparut o prima coloana de prizonieri nemti si, fiind foarte cald, femeile au iesit in calea lor cu caldari cu apa, soldatii de paza prefacandu-se ca nu le vad.

Asa am cunoscut eu momentul 23 august, care a stat la baza celei mai cumplite perioade din istoria noastra: 1948-1964.

• Dan Ravaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.