Un tanar de 19 ani, fara permis de conducere, si-a omorat fratele de 12 ani in urma unui grav accident

0
1869

• Un copil de 12 ani, din comuna Bacesti, si-a pierdut viata in urma unui grav accident rutier produs ieri dimineata pe ulitele satului. La volan se afla fratele sau de 19 ani, care nu detine permis de conducere.

Tragedie fara margini intr-o familie din localitatea Bacesti, comuna Bacesti. Unul dintre copiii familiei, un baiat de 12 ani, a fost omorat chiar de fratele sau mai mare, in varsta de 19 ani, in urma unui teribil accident de circulatie. Potrivit anchetatorilor, accidentul s-a petrecut ieri dimineata, in jurul orei 8.15, pe un drum satesc din localitate. Concret, tanarul de 19 ani, aflat la volanul masinii proprietate personala cu numere de inmatriculare de Marea Britanie, a pierdut controlul directiei de deplasare si a intrat intr-un cap de pod. In urma impactului foarte violent, autoturismul s-a rasturnat, iar apoi a ajuns intr-un stalp.

Imediat, au fost alertate autoritatile, la fata locului fiind trimise echipaje medicale, de politie si de pompieri. Desi in masina in momentul accidentului se aflau cinci persoane, singurul care s-a ales cu leziuni a fost baiatul de 12 ani. In momentul in care ambulanta TIM a Detasamentului de Pompieri Vaslui a ajuns acolo, copilul a fost gasit in stare de inconstienta, in stop cardio-respirator. Din nefericire, in ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de cadrele medicale, din cauza ranilor severe suferite, la ora 9.47 a fost pronuntat decesul.

„Apelul la numarul de urgenta 112 a fost facut la ora 8.16. Accidentul in urma caruia a decedat un minor de 12 ani s-a produs pe un drum satesc din localitatea Bacesti. Copilul era pasager pe locul din stanga fata, iar la volan se afla fratele sau de 19 ani. In masina se mai aflau mama celor doi, inca un frate de-al lor si unchiul lor. Conducatorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a aratat ca nu consumase bauturi alcoolice. Insa, cercetarile au aratat ca nu detine permis de conducere”, ne-a declarat Bogdan Gheorghita, purtatorul de cuvant al Inspectoratul de Politie al Judetului Vaslui.

Potrivit acestuia, pe numele tanarului de 19 ani a fost deschis un dosar penal pentru infractiunile de ucidere din culpa si conducere pe drumurile publice fara permis de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.