STEFAN, STEFAN, DOMN CEL MARE (II)

0
472

– continuare din numarul trecut –

Cronicarul german Jakob Unrest in „Chronicon austriaecum” descrie, cu oarecare confuzii, interventiile lui Stefan in Muntenia si victoriile obtinute contra turcilor, si incheie: Astfel, dar, s-a intors iarasi Stefan voda in tara sa, pricinuind turcilor mare infrangere, de care lucru mare, slava si lauda a dobandit intru Dumnezeu si in toata lumea.

Si alte cronici, din spatiul slav sau lituanian, prezinta elogios imaginea lui Stefan cel Mare. Cronica de la Manastirea Hustinskaia descrie evenimente legate de istoria Moldovei, incepand – din anul 1469 – referintele la epoca stefaniana, sub anul respectiv subliniind victoria totala a lui Stefan in luptele cu tatarii de pe Volga. Sunt punctate in continuare celelalte biruinte, culminand cu cea de la Codrii Cozminului. La sfarsitul sau, cronicarul consemneaza: A murit Stefan, voievodul Moldovei, ostean viteaz ca un al doilea Alexandru; de multe ori l-a batut pe imparatul turcesc, cu marile sale ostiri, de asemenea si pe tatari si pe Matei, regele Ungariei si pe regele Poloniei, Albert.

O cronica lituaniana, ajunsa in imprejurari necunoscute la Moscova si tiparita acolo, contine surprinzator de multe amanunte despre luptele purtate de Stefan cel Mare, care par a fi relatate de un martor ocular. Chiar daca cifrele vehiculate par contradictorii iar incadrarile in timp nu stralucesc prin exactitate, realismul descrierilor pare totusi convingator. Batalia de la Vaslui este prezentata pe larg si, asa cum am vazut si in cronicile poloneze, Stefan interzice cu asprime sa i se atribuie victoria, considerand-o ca provenind de la Dumnezeu. Interesanta ni s-a parut o relatare aproape reportericeasca a participarii personale a lui Stefan la o lupta ulterioara cu turcii: Apoi, a atacat insusi Stefan, voievod al Moldovei, avand in maini buzdugan si sulita, dar repede l-a pandit Ibrahim, pasa de Silistra, si a pornit asupra lui, caci nu-l avea la inima pe Stefan, fiindca de demult, din mare fuga l-a lovit cu sulita. Iar Stefan gonind calul sau alaturi, i-a infipt sulita chiar in gat si asa l-a insotit pana la moldovenii sai. Pentru ostirea amestecata de moldoveni, polonezi si lituanieni, un atac neasteptat de puternic al turcilor si tatarilor creeaza o stare apropiata de panica. Atunci, Stefan a strigat la ai sai si deodata intreaga rezerva (moldoveneasca) a pornit din padure, iar Stefan insusi, insfacand steagul craiesc de la un stegar polon ranit, l-a dat unui moldovean si apoi, strabatand printre tunurile turcesti, i-a supus, lovind din spate, pe turci si tatari.

Un alt episod remarcabil din cronica este acela in care, in urma unei expeditii in Polonia, fiind respinsi, turcii se refugiaza in Moldova. Desi, oficial, Stefan era supusul Imperiului otoman, ii va imbraca pe ostasii sai in haine poloneze, zdrobindu-i pe turci.

Cronicile turcesti sunt, pe departe, cele mai lipsite de simtul obiectivitatii si pline de epitete injurioase la adresa adversarilor. Nu face exceptie nici cea a lui Orudi Bin Adil, care, in mijlocul unor laudarosenii, trebuie sa recunoasca, totusi, infrangerea de la Vaslui: De aceea, neputand tine piept ostii Moldovei, oastea musulmana a fost infranta si nimicita.

Alti cronicari turci lauda jafurile facute in Moldova, turmele de oi furate, robii cu chip de ingeri, frumoasele femei capturate, Stefan fiind netrebnicul ghiaur, capetenie a diavolilor, afurisit si nenorocit etc. Aceste izbucniri de ura au o motivatie foarte clara: complexul de inferioritate al Imperiului otoman fata de mica Moldova cu marele sau voievod.

Asik Pasa Zade, amestecand minciuna cu adevarul, va fi obligat sa recunoasca si el infrangerea de la Vaslui: Intr-o zi, pe cand acestia (turcii) stateau nepasatori si oastea era putina (!!!) si straina de locuri, acel afurisit (Stefan) simtindu-i nepasatori, a venit asupra lor. Multi dintre musulmani au murit acolo ca niste martiri, iar multi altii au fost luati in captivitate. Supusul padisahului (Soliman pasa), cu oamenii ramasi, abia scapand, a iesit (din Moldova) si a venit in graba la padisah. El a povestit amanuntit padisahului tot ce a facut acel necredincios blestemat (tot Stefan).

Urmeaza descrierea unor pustiitoare invazii turcesti in Moldova si nerusinate laude pentru prazile capturate, jaful fiind scopul recunoscut al expeditiilor otomane. Dar, acelasi Asik Pasa Zade, in versuri incluse in text, il lauda pe Stefan cel Mare:

El il calcase pe craiul unguresc

Franse si arcul lui Suleiman bei

Speriase si pe cel din Tara Romaneasca

De multe ori speriase si tara acestuia

El a stat fata in fata cu sultanul Mehmed

Oastea sa a fost nimicita, dar s-a luptat bine

El si-a scapat capul din mainile dusmanilor

Acesta este necredinciosul care a infrant multe osti.

Alt cronicar, Mehmed Nesri, recunoaste si el infrangerea de la Vaslui si, implicit, maretia lui Stefan: Acel afurisit, venind pe neasteptate si hartuind oastea islamica, i-a atacat (pe turci) pe cand acestia umblau ca niste straini cu ochii legati. Multi musulmani au murit ca niste martiri si multi dintre ei au fost prinsi. Acelasi cronicar, portretizandu-l cu rautate pe Stefan, vrand-nevrand ii recunoaste si meritele: Cel caruia ii zicem Kara Bogdan-Oglu (Stefan cel Mare) este acel ghiaur care, luptandu-se cu sultanul Mehmed, si-a salvat capul. De asemenea, el, imprastiind multe osti, il slabise pe Eflek-Oglu (Tara Romaneasca). De asemenea, el calcase pe craiul ungurului si il batuse pe Suleiman bei. Rautatile acestuia sunt fara sfarsit. Era un ghiaur foarte nenorocit, si trufas si taran.

Numeroase alte cronici turcesti reiau cursul evenimentelor, redarea acestora se repeta, practic, de la un autor la altul. Consemnarea infrangerii lui Suleiman este insotita de motivatii fanteziste, infrangerea lui Stefan de la Razboieni este insotita de cuvenitele exagerari orientale, Stefan este insultat in toate felurile, din nou subliniindu-se indirect importanta actiunilor sale. Si, peste tot, bucuria penibila privind furturile provocate Moldovei si prada obtinuta de fiecare data.

La fragmentele de cronici din volumul intitulat firesc “Portret in cronica”, se adauga o serie de alte marturii contemporane privind epoca lui Stefan cel Mare, oferindu-ne alte bogate informatii. Nefiind locul lor aici, ne oprim din nou asupra celor care ni-l prezinta pe Stefan in maretia lor reala, asa cum il vedeau europenii, nu musulmanii, pentru care ramanea un afurisit de ghiaur.

Papa Sixt al IV-lea se adreseaza intotdeauna marelui domnitor cu formula: Iubitului fiu, nobilului barbat Stefan, voievodul Moldovei. Citam din scrisoarea trimisa de papa Sixt al IV-lea lui Stefan cel Mare pe 20 martie 1476, in care pontiful ii contureaza un portret mai mult decat favorabil: Niciunde vrednicia si maretia inimii tale nu pot fi mai nimerit pretuite, nici unei lucrari nu poate a-i urma o mai adevarata si vesnica glorie. Lucrarea ta asupra necredinciosilor turci, vrajmasi comuni, savarsita pana acum cu intelepciune si barbatie au adaos atata stralucire numelui tau, ca tu esti in gura tuturor si esti laudat cu deosebire de toti, in unire de simtiri. Fii fara de istov, dara si, oricum faci, cauta izbanda pe care cerul ti-a harazit-o, ca sa primesti rasplata vesnica de la Dumnezeu si pretuirea acestui Sfant Scaun Apostolic.

Daca, mai intai, spre a-l lauda pe Stefan se-nvrednicira cronicarii si rapsozii, in zilele noastre, mai departe sau mai aproape in timp, istoricii si oamenii de cultura au onorat pe deplin aceasta nobila indatorire. Ghidati in continuare de modul in care si-au manifestat recunostinta peste veacuri calugarii de la Sfanta Manastire Putna, de osardia Arhiepiscopului Sucevei si Radautiului, Pimen, si de contributia esentiala a istoricului de suflet Stefan S. Gorovei, care au editat volumul “Stefan cel Mare si Sfant. Portret in istorie”, continuam inmanuncherea laudelor aduse voievodului gloriei Moldovei. Studiul istoricului P. P. Panaitescu „Stefan cel Mare. Incercare de caracterizare” este edificator in acest sens. Comentand scrisoarea trimisa de Stefan regelui Cazimir al Poloniei, despre izbanda obtinuta la Baia impotriva ungurilor lui Matei Corvin, incheie cu concluzia: e glasul istoriei noastre, a unui neam viteaz si nedreptatit.. Istoricul stabileste o legatura esentiala, organica, intre marele voievod si Moldova, subliniind mai intai caracterul sufletesc deosebitor al acestei provincii, care a dat pe cei mai mari barbati de geniu, caracterizati, printre altele, si prin prudenta. De la legatura intrinseca, de mare profunzime, cu Moldova, P. P. Panaitescu extrapoleaza aceste conexiuni, prin raportare la intregul neam romanesc: In figura lui Stefan e ceva din destinul de totdeauna al neamului nostru. Destin de aparare: santinela inaintata a civilizatiei spre stepele barbare, la marginea Europei, am aparat aceasta civilizatie veacuri de-a randul. Cel mai insemnat aparator roman al Europei a fost, desigur, Stefan. Rolul sau istoric trece, astfel, peste importanta unei personalitati, el devine un instrument al istoriei, un simbol al destinului, urmat de noi in toate veacurile.

Intre alte trasaturi definitorii se inscriu apararea ortodoxiei, lipsa dorintei de a cuceri noi teritorii, in paralel cu consolidarea celor moldovenesti, amprenta pe care si-a pus-o pe sufletul etnic, exprimata prin legende si alte creatii folclorice, care-i evoca imaginea.

Aloisie Tautu, reputat cunoscator al relatiilor dintre catolicism si Moldova, are in vedere, in mod particular, raporturile dintre Papa Sixt al IV-lea si Stefan cel Mare, cu referinta directa la scrisorile celui dintai. Se stie ca lui Sixt al IV-lea ii apartine celebrul supranume acordat lui Stefan cel Mare „atlet al lui Hristos” sau „atleta Christianae fidae” („atlet al credintei crestine”), cunoscut dintr-o scrisoare publicata prima oara in 1860. In scrisorile publicate de Aloisie Tautu retinem expresii noi, sau in reluare: „iubitul fiu, Stefan voievod”, „cu considerare la persoana aceluiasi Stefan voievod”, „Stefan, ca un adevarat atlet al credintei crestine”, „din mila Atotputernicului Dumnezeu, a carui cauza si ale carui drepturi Stefan, intre ceilalti crestini, le apara dupa ale sale puteri”.

Nici din acest volum nu puteau lipsi omagiile aduse de Stefan S. Gorovei marelui Stefan, dupa ce il citeaza pe Jan Dlugosz cu avantatele sale laude, aduse la cele mai inalte cote ale pretuirii: Stefan a fost una dintre acele personalitati proteice, dar si magnetice, personalitate ale carei valente sunt, in egala masura, cognoscibile si greu descifrabile, personalitate a carui pecete de nesters se recunoaste nu numai in intregul creatiunii sale, dar si in fiecare din partile sale componente, si din detaliile acestora. E, poate, personalitatea cea mai complexa, dar si cea mai armoniasa, mai unitar armonioasa, din intreaga noastra istorie medievala si premoderna.

Elogiile istoricului Serban Papacostea sunt grupate intr-un articol intitulat „Moarte si transfiguratie” din lucrarea sa „Stefan cel Mare. Domn al Moldovei (1457 – 1504)”. Citeaza mai intai spusele regelui Poloniei, Sigismund, care-l numea pe voievodul moldovean „Stephanus, ille magnus” – acel mare Stefan, apoi pe cronicarul Matei Cromer. Acesta, portretizandu-l pe cneazul Moscovei Ivan al III-lea, il evoca totodata pe Stefan cel Mare: Prea fericit a fost Ivan. A inlaturat jugul tatarilor, a adaugat, fara efort sau cu putin efort, stapanirii sale multe principate, a statornicit legaturi de prietenie si rudenie cu Stefan, acel mare voievod al moldovenilor…

In continuare sunt amintite si accentuate prezentele semnificative ale evocarii lui Stefan in folclorul romanesc si in memoria neamului, de unde concluzia: Mai presus de toate, insa, Stefan a ramas in mintea celor care l-au cunoscut si a celor care, din om in om si din generatie in generatie, le-au preluat si le-au amplificat amintirile, geniul tutelar al tarii, ocrotitorul poporului sau.

Fundamentala pentru constituirea unei veridice imagini a voievodului ramane lucrarea lui Nicolae Iorga, „Istoria lui Stefan cel Mare”, reprezentativ in sensul cautarilor noastre fiind capitolul dedicat amintirii sale, inscrierea, deci, in mentalul etnic. Mai intai, sunt trecute in revista spusele cronicarilor, inclusiv cele ale lui Dimitrie Cantemir, si ale celor dintai istorici. Avand in vedere realizarile literaturii de pana in 1904, anul jubiliar in care este tiparita cartea sa, Iorga considera ca aceasta nu a reflectat pe masura imaginea lui Stefan, in comparatie cu folclorul, reliefand insa exceptii remarcabile (Negruzzi, Bolintineanu, Alecsandri), asezand, fireste, in fruntea lor, pe Mihai Eminescu.

Nicolae Grigoras („Moldova lui Stefan cel Mare”) considera de la bun inceput ca voievodul a intrat in secolul al XVI-lea ca un suveran sigur si necontestat, conducator incununat de glorie, admirat in toate cele patru parti ale lumii. La elogiile sale, afara de cele cunoscute ale cronicarilor si istoricilor, le adauga pe cele ale lui Mihail Sadoveanu si Spiru Haret. Numeroase pagini analizeaza amploarea creatiilor folclorice dedicate lui Stefan cel Mare si, ca o concluzie a acestora, convingerea ca este inca viu si, la noi vremuri de restriste, va veni in sprijinul poporului sau. Zecile de pagini in care este zugravit chipul lui Stefan se incheie concluziv: Mare om politic, ganditor, strateg genial, clarvazator, om de inalta cultura, spirit luminat, Stefan cel Mare s-a manifestat multilateral, devenind in mintea poporului chintesenta dreptului judecator si a marelui ostas (Nicolae Grigoras, p. 303).

O lucrare fundamentala pentru intelegerea lui Stefan cel Mare este semnata de Stefan S. Gorovei si Maria Magdalena Szekely, intitulata „Princeps omni laude maior. O istorie a lui Stefan cel Mare”, titlul exprimand sintetic continutul. Autorii, intre altele, grupeaza tematic informatiile din izvoare straine sub titluri ca „Stefan luptatorul” si se opreasc asupra titulaturii „cel Mare”. Originile acestuia sunt exemplificate cronologic astfel: 1517 – baronul Herberstein aminteste de „Magnus ille Stephanus Moldaviae palatinus”; 3 februarie 1531, Sigismund I il evoca pe „Stephanus ille magnus”; 1581, intr-o hotarnicie a lui Baiazid al II-lea este amintit „Qodja Istafan”, ceea ce insemna tot marele Stefan, ca si in textele latine.

Constantin C. Giurescu, dupa ce comenteaza caracterizarile elogioase facute lui Stefan de cronicarii straini, polonezi in primul rand, isi exprima opinia personala Stefan, cel mai mare dintre voievozii nostri, iar cand il compara cu alti voievozi importanti afirma: nimeni insa ca Stefan n-a izbutit sa concentreze armonios in persoana sa insusiri atat de variate si sa realizeze opere atat de insemnate. Gloria sa va straluci vesnic in istoria patriei noastre. (Giurescu, II, p. 83). La aceeasi pagina, o relatare a unui strain, de data aceasta un medic italian, Matteo Muriano, care l-a cunoscut personal pe Stefan cel Mare: este un om foarte intelept si demn de toata lauda, foarte iubit de supusi, caci e bland si drept, foarte inteligent si harnic.

Manole Neagoe, autorul volumului „Stefan cel Mare si Sfant” il defineste si el sintetic pe domnitor: Stefan cel Mare este personalitatea cea mai luminoasa din istoria noastra. Domnia lui a fost exceptionala din punct de vedere militar, politic, cultural si din felul in care a gospodarit tara. A fost un mare comandant de osti, a condus si a participat la 36 de lupte si a avut, totusi, norocul sa moara de batranete, in patul lui, ca un erou incununat de glorie.

In incheiere, il citam pe istoricul englez Seton Watson, care aduce gloria eroului nostru in contemporaneitate: Stefan cel Mare a fost, alaturi de Iancu de Hunedoara, Sobieski si principele Eugeniu, unul dintre cei patru campioni ai crestinatatii.

• Dan Ravaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.