STEFAN, STEFAN, DOMN CEL MARE (I)

0
829

Daca am vrea sa rezumam intreaga pretuire de care s-a bucurat Stefan cel Mare si Sfant, ajunge utilizarea acestei sintagme. Ceilalti mari voievozi care au ilustrat istoria nationala au fost desemnati prin sintagme exprimand pretuire si recunostinta, incepand cu secolul al XIX-lea. Astfel, statura impresionanta a lui Stefan domina indiscutabil in mentalul colectiv romanesc, acela unde a fost asezata inca din secolul al XVI-lea. De la contemporani, de la cei apropiati in timp de existenta sa fizica pana la contemporanii nostri, toti contribuie la constituirea celui mai deplin „laudatio” pe care a putut sa il primeasca vreun roman de-a lungul secolelor.

Antologiile publicate sub egida fireasca a Sfintei Manastiri Putna, cea mai draga ctitorie a Marelui Voievod, in primul rand volumul datorat lui Stefan S. Gorovei, ne-au calauzit in incercarea de a aduna impreuna tot ce s-a spus mai frumos despre Stefan, chiar si de catre dusmanii sai. Am considerat necesar acest articol ca o prezentare generala a celui care, in importante etape ale trairii sale eroice, s-a aflat in spatiul istoric al Vasluiului.

Desigur, cei dintai si cel mai bine l-au cunoscut si admirat romanii. „Letopisetul anonim al Moldovei” prezinta sub anul 1465 biruinta lui Stefan de la Chilia, sub semnul gloriei militare, aceasta fiind inchinata lui Dumnezeu, vointei acestuia fiind subordonate toate actele noastre: Iar sambata s-a predat cetatea si a intrat Stefan voievod in cetate, cu voia lui Dumnezeu. Si-a ramas acolo trei zile, veselindu-se si laudand pe Dumnezeu si impaciuind oamenii din cetate. Si le-a pus acolo pe Isaiia si pe Bahtea parcalabi si i-a invatat sa pazeasca cetatea de limbile necredincioase. Alaturi de elementele laudative din punct de vedere militar si religios, este subliniat si interesul juridic al domnitorului, dorinta de armonizare intre moldoveni si localnici. Apoi, parcalabii sunt indemnati sa aiba grija de cetate, sa nu incapa in mainile celor fara de Dumnezeu. Letopisetul prezinta controversata batalie de la Baia drept o categorica biruinta a lui Stefan, bineinteles, cu voia Atottiitorului. Si, odata cu consemnarea cutremurului din 29 august 1471, apare, nu intamplator, precizarea in vremea cand sedea tarul la masa. Expresia tarul, adica imparatul, fiind Stefan, a putut aparea in text la modul constient sau ca o expresie arhetipala, a subconstientului generator al mentalului colectiv. Dar situatia se repeta dupa stralucita victorie de la Vaslui. Atunci, mitropolitii si preotii il intampina cu strigate de Sa traiasca tarul!

Cand in „Letopisetul anonim al Moldovei” este reluat momentul cuceririi Chiliei de catre Stefan, cronicarul se opreste din nou asupra calitatilor umane ale marelui voievod, care in cetate a stat trei zile, imblanzind oamenii. Si, mai sugestiv, este textul asemanator din „Letopisetul de la Putna”. Dupa cucerirea Chiliei, Stefan a ramas acolo 3 zile, veselindu-se si laudand pe Dumnezeu si mangaind pe oamenii din cetate. O alta scurta referinta la „Cronica moldo-polona”: Acesta a fost domn sau voievod 47 de ani si doua luni si trei saptamani; era un om viteaz, norocos si evlavios.

Pana la Grigore Ureche, numai scanteieri ca acelea de mai sus, acum incepe sa se reverse o adevarata lumina in jurul domnitorului; chiar daca, in obiectivitatea sa, cronicarul nu elimina petele de culoare, unele intunecate. Iata o caracterizare, prilejuita de batalia de la Soci, cu Radu, voievodul Munteniei: iara el (Stefan), ca un leu gata de vanatu de sargu s-au pornit la Soci si le-au iesit inainte si dandu razboiu vitejeste, martie 7 zile, nu mai putin de vitejia moldovenilor, carii erau gata sa moara, au sa izbandeasca, decat de mestesugul lui Stefan Voda, Radul voda pierdu razboiul cu multa paguba de ai sai.

Grigore Ureche accentueaza, intr-o prima etapa, inclinatiile militare ale lui Stefan, perfect firesti in acele timpuri si in starea in care se afla Moldova. Bun psiholog, cauta sa insufle acelasi spirit celorlalti luptatori, asigurand permanenta acestuia: Stefan voda, fiind aprinsa inima lui de lucruri vitejesti, ii parea ca un anu in care n-au avut treaba cu razboiu, ca are multa scadere, socotindu ca si inimile voinicilor in razboaie traindu sa ascut si truda si osteneala cu care sa deprinsese ieste o a doaoa vitejie. Ingeniozitatea, priceperile tactice si strategia sunt evocate de Grigore Ureche, cand incepe relatarea bataliei de la Vaslui, tot sub denumirea generalizata de mestesug. Fiind vorba de turci, mentioneaza pre carii i-au biruitu Stefan voda, nu asa cu vitejia, cum cu mestesugul. Iar in privinta nefericitelor raporturi cu muntenii, atunci cand este vorba de Vlad Calugarul si de tradarile sale, cronicarul subliniaza … au facut viclesug asupra stapanului sau, Stefan voda, de au datu ajutoriu turcilor. Stefan, in viziunea lui Grigore Ureche, este mereu gata de lupta ca un leu manios, dar actiunile sale sunt justificate, iar sub semnul crestinismului isi manifesta adesea dorinta de pace, asa cum s-a intamplat si dupa lungul sir al conflictelor cu Polonia: Stefan voda, lasandu inima cea neprieteneasca, intorcandu-sa catre datoria crestineasca, s-au impacat cu craiu lesescu si mare legatura au facut, nu ca doara s-au temut de puterea lor, care sa ispitisa si razboi facusa si cu turcii, de atata ori i-au si biruit si cu alti megiesi de prinprejur avandu sfada, niciodata nu s-au plecat, ci pentru ca sa cunoasca crestinatatea, ca n-au fost dinspre dansul incepatura. Din celebrul si foarte cunoscutul portret realizat de cronicar retinem omniprezenta sa in timpul bataliilor la care intotdeauna participa personal, curajul pe care il transmitea celorlalti luptatori in momentele grele, speranta care nu-l parasea chiar atunci cand, temporar, era in pragul infrangerii. Mai putin cunoscut este insa pasajul in care este redata durerea Moldovei la moartea sa si timpuria considerare a voievodului drept un sfant: Iara pe Stefan Voda l-au ingropat tara cu multa jale si plangere in manastire in Putna, care era zidita de dansul. Atata jale era, de plangea toti, ca dupa un parinte al sau, ca cunostiia toti ca s-au scapat de mult bine si de multa aparatura. Ca dupa moartea lui, pana astazi, ii zicu Sveti Stefan voda, nu dupa sufletu, ce iaste in mana lui Dumnezeu, ca el inca au fost om cu pacate, ci pentru lucrurile lui cele vitejesti, careli niminea din domni, nici mai nainte, nici dupa aceia, l-au ajunsu.

Prin „O sama de cuvinte”, Ion Neculce se situeaza la granita dintre folclor si creatia culta, de aici poate un plus de afectiune pentru personajele sale, Stefan cel Mare in primul rand. Este cel dintai care, subliniind evlavia domnitorului, afirma ca dupa fiecare batalie inalta cate o manastire. Personalitatea sa conferea o coloratura aparte constructiilor si obiectelor ce se aflau in ele, aducandu-le un plus de farmec. In peregrinarile sale, il intalneste pe Daniil Sihastru, pe fostul ostean Purcel, pe viteazul Purice, devenit Movila, dupa ce il ajuta pe Stefan sa incalece din nou, fiind cazut de pe cal in focul luptelor.

Chiar cronicarii munteni, care nu aveau cum sa il admire pe Stefan si, mai mult, sa aiba afectiune pentru el, nu pot evita sa-i recunoasca faptele de vitejie. Radu Popescu, in „Istoria Tarii Rumanesti”, spune despre Stefan: Carele era om viteaz si multe razboaie au facut cu turcii, cu ungurii, cu leasii, cu tatarii, cu muntenii; nicicum nu sa asaza si, norocul slujandu-i, pre mai multi biruia. Aparent paradoxal, in izvoarele istorice straine, intalnim mai multe referinte la Stefan cel Mare si caracterizari ale acestuia decat in cele romanesti. De fapt, o situatie fireasca, intr-o trista normalitate, deoarece, din cauza unor motivatii pe care nu este cazul sa le discutam aici, noi am scris mai tarziu si mai putin. Mai intai, sunt remarcabile, din punctul nostru de vedere, cronicile poloneze. Vecinii nostri de la nord ne-au fost cand prieteni, cand dusmani, iar in perioada moderna, numai prieteni, si inca dintre cei statornici. Incepem, urmarind „Portret in cronica”, amintindu-l pe Jan Dlugosz cu „Istoria Poloniei”, respectiv Joannis Dlugosz „Historia Polonica”. Izbanda lui Stefan in lupta pentru ocuparea tronului este explicata astfel: Stefan, care se deosebea prin siretenie, neastampar, istetime si indemanare, inlaturand pe ceilalti doi, cu usurinta puse mana pe domnie la romani. Atunci cand un han tatar pretinde cu ingamfare sa-i fie eliberat imediat fiul cazut prizonier la moldoveni, Stefan, barbat cu suflet mare, maniat de acea solie, care poate pe altul l-ar fi ingrozit,ordona executia acestuia. Dlugosz conchide: Asa razbuna Stefan umbrele mortilor sai. Dupa marea victorie de la Vaslui, Stefan face o adevarata demonstratie de evlavie si modestie: Nu s-a ingamfat Stefan, ci a postit 40 de zile cu apa si cu paine. Si a dat porunci in tara intreaga sa nu cuteze cineva sa-i atribuie lui acea biruinta, ci numai lui Dumnezeu, cu toate ca stiau toti ca invingerea din ziua aceea numai lui i se datoreaza. Ca o noua dovada de diplomatie, pe fondul unui subtil umor, Stefan il instiinteaza pe sultan, dupa cele petrecute la Vaslui, ca a avut de a face si ca i-a nimicit pe niste talhari care aduceau paguba, atat Moldovei, cat si Imperiului Otoman. Descriind perioada foarte critica in care se aflau Moldova si Stefan, in preajma marii invazii a sultanului Mahomet, Dlugosz contureaza si el un portret la marelui voievod, devenit la fel de celebru ca si cel realizat de Grigore Ureche: O, barbat minunat, cu nimic mai prejos de comandantii eroici, de care atata ne miram! In zilele noastre cistiga el, cel dintai dintre principii lumii, o stralucita biruinta asupra turcilor. Dupa a mea parere, el este cel mai vrednic sa i se incredinteze conducerea si stapanirea lumii si mai ales cinstea de comandant impotriva turcilor, cu sfatul, intelegerea si hotararea tuturor crestinilor, in vreme ce ceilalti regi si principi catolici isi petrec timpul numai in trandavii sau in razboaie civile. Si, in incheierea relatarilor sale despre zbuciumata Moldova din vremea marelui domnitor, Jan Dlugosz conchide: Stefan, barbatul mare la suflet.

Matei Miechowski, in „Chronica Polonorum”, evocand momentul mortii lui Stefan cel Mare, face mai intai o succinta trecere in revista a faptelor sale: l-a alungat din Moldova pe regele maghiar Matei Corvin, avand doar o mana de oameni a alungat o oaste turceasca de 120.000 de oameni, l-a infrant pe regele polon Ioan Albert, de nenumarate ori i-a respins si zdrobit pe tatarii de dincolo de Volga si din Crimeea. Si cronicarul polonez incheie astfel: O, barbat triumfal si victorios, care ai biruit pe toti regii invecinati! O, om fericit, care te-ai bucurat de toate darurile, cate natura altora numai in parte le da: unii intelepti si vicleni, altii viteji si drepti, altii iarasi cu noroc impotriva dusmanilor. Tu singur le-ai avut harazite toate laolalta: drept-prevazator, istet, biruitor al tuturor dusmanilor! Nu degeaba trebuie socotit intre eroii secolului nostru!

Bernard Wapowski, pe langa descrierea evenimentelor din 1485, legate de domnia lui Stefan cel Mare, se concentreaza mai ales asupra nefericitei expeditii militare in Moldova a regelui Albert al Poloniei, in 1497. Cu exceptia unor trimiteri discutabile la pretinse acte de supunere ale lui Stefan fata de regii Poloniei si a unor afirmatii privind relativa incadrare a Moldovei in statul polonez, Wapowski dovedeste si el deplina obiectivitate in prezentarea marelui voievod. Astfel, el subliniaza cat de vestite erau la popoarele vecine vitejia si norocul lui Stefan, destoinicia lui in ale razboiului, stralucitele sale izbanzi impotriva turcilor, tatarilor si ungurilor. Atunci cand este evident ca regele Ioan Albert, sub masca unei expeditii antiotomane, pregateste de fapt un atac impotriva lui Stefan, mari nobili si prelati ai Bisericii Catolice incearca sa-l convinga sa renunte, avand in vedere tocmai marile calitati ale lui Stefan. In final, cronicarul polonez recunoaste si el: A fost inzestrat cu virtuti de erou Stefan, asa incat, pe drept, merita sa fie socotit intre barbatii vestiti in arta razboaielor.

Johannes de Komorovca, desi nu-l simpatizeaza pe marele domnitor, admira modul in care el ii ataca pe turcii care pradasera Polonia, provocandu-le mari pierderi desi, oficial, era aliatul lor: Vazand acest lucru, palatinul Moldovei isi arse el insusi cateva orase, ca din partea polonilor, si. inarmandu-si armata cu armele luate anul trecut de la poloni, omori pe turcii care au mai ramas, asa ca din 4.000 abia se mai intoarsera acasa 400.

Martin Cromer, desi are foate putine referinte la Moldova in cronica sa, adauga si el un portret al lui Stefan la cele anterioare: Barbat in toate veacurile vrednic de aducere-aminte pentru marirea sufletului sau, pentru istetimea sa, pentru priceperea sa in ale razboiului si pentru norocoasele sale razboaie impotriva turcilor, ungurilor, polonilor si tatarilor.

Maciej Stryjkowski, calator prin Tarile Romane in secolul al XVI-lea, se intalneste pretutindeni cu imaginea si amintirea lui Stefan. Trece si el in revista victorii obtinute de acesta, mentionand imprejurarile si adversarii infranti. Concluzia vine de la sine: Orice istoric poate sa-l preamareasca pe drept cuvant pentru acest slavit noroc cu o tara asa de mica. Despre acesta, moldovenii si muntenii canta mereu, la toate adunarile lor, pe scripci sarbesti «Stefan, Stefan voievod, Stefan, Stefan voievod, a batut pe turci, a batut pe tatari, a batut pe unguri, pe rusi si pe poloni». Din cauza nespusei sale vitejii, il socotesc ca sfant.

Martin Bielski, in „Kronika Polska”, se opreste cu amanuntime si asupra istoriei Moldovei, incepand cu anul 1468 si sfarsind cu 1504, ca repere in prezentarea lui Stefan cel Mare. Toate acestea sunt incununate cu un nou portret al lui Stefan: A fost domn razboinic si norocos, caci pe turci i-a sfaramat odata, fiind peste 100.000 de oameni, apoi de mai multe ori pe tatari si pe regele unguresc Maties, caruia i-a luat tara secuiasca, si chiar pe regele polonez Albert, in Bucovina. Pentru aceste izbanzi mari, desi avea o tara mica, fiecare istorie il poate pune cu cei mai mari si mai faimosi capitani. Iar pentru vitejia lui nespusa, (moldovenii) il tin de sfant.

Daca in cronicile poloneze intalnim pasaje de o evidenta obiectivitate, in cele unguresti astfel de pasaje sunt mult mai rare; exista, totusi. De exemplu, „Chronicon Dubnicense”, cu toate ca, total eronat, considera Moldova drept pamant al Sacrei Coroane, preamareste victoria moldoveneasca impotriva celor 120.000 de pagani, la Vaslui, desi nu aminteste aceasta denumire: Dar Stefan, voievodul moldovean, cu secuii nostri si cu valahii si cu rutenii adunati cat mai in graba, punandu-se in fruntea lor, s-a impotrivit turcilor in mijlocul tarii sale, ca un bun protector al patriei si natiunii sale, fiind gata sa moara pentru ai sai si avand timp de trei zile si trei nopti cea mai grea ciocnire cu ei, ajutandu-l si mila dumnezeiasca, a biruit si a dat pe turci aproape pieirii.

Antonius Bonfinius, in „Historia Panonica”, este de-a dreptul dusmanos fata de Stefan. Sustine neadevaruri privind raporturile dintre Moldova si Ungaria, prezinta lupta de la Baia drept o stralucita victorie a lui Matei Corvin. Sub anul 1475 este silit sa recunoasca meritele moldovenilor si, implicit ale lui Stefan, dar o face omitind numele acestuia: In acest an, turcii, trecand Dunarea, au navalit in Moldova, sub auspicii rele, caci, hartuiti mai intai de dusmani, apoi impresurati de-a binelea, cu fost taiati aproape cu totii.

Petru Ranzanus mult mai moderat, prezinta si el lupta de la Baia drept o victorie ungureasca, timp de patru ore insa totul fiind sub semnul indoielii. Referindu-se la Moldova, spune: Stapanea, pe acea vreme, intreaga provincie, un barbat de o indrazneala unica; se numea Stefan.

Nicolaus Ishtuanfius (Istvanffy) in a sa „Regni Hungarici historia” se deosebeste radical de ceilalti cronicari maghiari prin faptul ca recunoaste victoria moldoveneasca de la Baia, fuga rusinoasa a regelui Matei Corvin, ranirea sa cu o sageata. Despre Stefan, se aminteste in continuare ca i-a biruit pe turci si pe tatari si ca l-a zdrobit pe regele Ioan Albert al Poloniei, si autorul ajunge la consideratia finala: Asa incat se vede ca trebuia pe drept sa fie socotit printre barbatii vrednici de tinut minte de pe vremea sa.

– continuare in numarul viitor –

• Dan Ravaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.