Rugbistii din Barlad, contributie decisiva la victoria Academiei IRANZ, din Noua Zeelanda

0
929

• Cei doi rugbisti U18 legitimati la CSS Barlad, care au participat la un curs de pregatire desfasurat in Noua Zeelanda, au avut o contributie decisiva la victoria Academiei IRANZ impotriva echipei locale Palmerston North. Sportivii, impreuna cu antrenorul lor, s-au aflat in ultimele doua saptamani la IRANZ, una din cele mai puternice academii de rugby din lume.

Intre 30 iunie – 14 iulie, noua jucatori juniori si trei antrenori de rugby din tara au participat la un program intensiv de perfectionare in Noua Zeelanda, la cea mai importanta academie de rugby privata, in speta International Rugby Academy of New Zealand (IRANZ), aflata la Wellington. Asa cum este descrisa de formatori, IRANZ netezeste calea spre inalta performanta in sportul cu balonul oval atat jucatorilor, cat si antrenorilor si echipelor din intreaga lume.

Dintre jucatori, doi sunt componenti ai echipei de rugby U18 din cadrul Clubului Sportiv Scolar (CSS) Barlad, proaspata castigatoare a titlului de campioana nationala in editia 2018-2019 a Diviziei Nationale de Juniori U18. Acestia sunt Toma Mirzac si Robert Hincu, care au fost alesi sa participe la prestigiosul program in urma unei selectii serioase bazate pe abilitati sportive, rezultate scolare, abilitati de leadership si comportament in societate, background social, etc. Cei doi barladeni au fost insotiti de Florin Ibanescu (29 ani), antrenorul lor si, totodata, antrenorul Romaniei U17 (lotul XV), care a fost de asemenea selectionat sa participe.

Asa cum a fost structurat de organizatori, cursul in Academia IRANZ a durat o saptamana, adica in intervalul 6-14 iulie, insa in saptamana dinainte participantii au luat parte la tot felul de activitati sociale. Inainte de revenirea in tara, pe data de 12 iulie a fost programat un meci amical disputat intre jucatorii Academiei IRANZ si cei ai echipei locale Palmerston North. Partida a fost castigata cu scorul de 26-12 de IRANZ, la victorie aducandu-si contributia si barladenii Toma Mirzac si Robert Hincu, care au marcat trei din cele patru incercari reusite in timpul meciului. Ambii jucatori au avut o evolutie buna pe parcursul intregului meci, Toma Mirzac contribuind cu doua incercari, iar Robert Hincu reusind o incercare.

„A fost o saptamana extraordinara aici, in academie. Ne-am pregatit la cel mai inalt nivel cu oameni profesionisti pana in maduva oaselor. Am intalnit legende «All Blacks» (echipa nationala a Noii Zeelande este cunoscuta sub denumirea „All Blacks”, n.r.), care ne-au uimit prin simplitatea lor si profesionalismul de care au dat dovada. Pur si simplu au venit si au lucrat cu noi. Inca o data vreau sa ii multumesc domnului Ovidiu Fer si fundatiei Fundation Education Through Rugby pentru oportunitatea oferita. Cu siguranta, aceasta este cea mai importanta experienta rugbystica pe care am trait-o pana acum si cred ca isi va pune o amprenta majora in filosofia mea de antrenorat”, ne-a declarat antrenorul Florin Ibanescu.

In cadrul programului FER-IRANZ, derulat de Fundatia Education Through Rugby, al carui membru fondator este Ovidiu Fer, participantii au experimentat unul dintre cele mai intense si mai profesioniste programe de dezvoltare a abilitatilor sportive si interpersonale alaturi de jucatori din alte tari si antrenori si mentori internationali. Jucatorii au locuit in campusul Universitatii Massey si s-au pregatit intr-un centru construit in 1999, special pentru „All Blacks”. Au invatat atat rugby, cat si elemente de nutritie, recuperare, pregatire mentala etc. Intregul cost al programului in Bucuresti (o saptamana) si in Noua Zeelanda (doua saptamani), mesele si transportul, a fost acoperit de catre Fundatia Education Through Rugby.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.