Foametea din 1946-1947 la Corni-Albesti. Lupta pentru viata

0
4245

Comuna Corni-Albesti este astazi una dintre cele mai moderne unitati administrativ-teritoriale ale judetului Vaslui, cu oameni ce se definesc a fi linistiti, frumosi si gospodari. Cu totul alta era situatia in vara anului 1946. Din cauza secetei, recolta de paioase (grau, orz, secara, ovaz) era compromisa, recoltandu-se in medie circa 200 kg la hectar. Culturile de porumb, floarea-soarelui, cartofi, fasole, legume si zarzavaturi erau distruse aproape complet, ca si viile. Pentru ca pasunile se uscasera si nu aveau nutret pentru iarna, oamenii incepusera sa isi vanda animalele pe sume derizorii: 5 – 600.000 lei o vaca, 2.000.000 o pereche de boi, cand o pereche de bocanci costau 35.000 lei! Oamenii o duceau tot mai greu si foametea isi arata coltii…

Prima organizatie care s-a implicat in sustinerea celor aflati la ananghie a fost Apararea Patriotica Falciu, filiala Corni. Peste vara, adica din 15 iulie 1946, s-a infiintat un camin de zi, in satul Corni din comuna Albesti, pentru 20 de copii orfani si saraci, instalat in cladirea scolii primare si sub conducerea invatatoarei Lucia Cotae, ajutata de alti doi invatatori: Al. Cotae si Stefan Balaur. Alte camine au fost deschise de Apararea Patriotica a judetului Falciu la Husi, Vutcani, Raducaneni, Tg. Falciu. In august 1946, caminul din Corni avea in ingrijire 25 copii, cu o alimentatie insuficienta. Acestora li se servea dimineata si seara lapte cu putina paine, iar la pranz, o masa gatita. Lipsea vesela necesara, dormitorul era alcatuit din paturi improvizate, iar starea sanitara a copiilor lasa de dorit. De la 1 septembrie 1946, odata cu inceperea anului scolar, caminul de zi s-a transformat in cantina scolara cu 35 copii, desi numarul propus initial era de 50. Exista si un dispensar al Apararii Patriotice locale, care oferea consultatii gratuite saracilor.

Cantina „Ajutorul saracului” organizata de CARS Falciu in satul Corni a luat fiinta la data de 1 noiembrie 1946, dar si-a inceput activitatea abia in ziua de 20 ianuarie 1947, cand au sosit si alimentele trimise de la Husi pentru o perioada de 15 zile, depozitate in magazia scolii primare. Conducerea cantinei era asigurata de un comitet format din 25 persoane, avand in frunte trei invatatori ai scolii primare locale: Stefan Balaur – presedinte; Constantin Azoitei – gestionar; Al. Cotae – magazioner. Daca initial era prevazut a lua masa la aceasta cantina doar 50 persoane, numarul lor a fost suplimentat cu inca 50 de locuri, extrem de putin, pentru ca in sat se mai aflau peste 200 de infometati, care luau zilnic cu asalt cantina, cerand sa li se dea si lor de mancare, fiind nevoie pentru asigurarea ordinii de interventia jandarmilor rurali. In februarie 1947 numarul celor arondati crescuse la 150 persoane, din care 75 copii orfani si saraci (elevi de scoala) si 75 locuitori adulti ai satului: invalizi, vaduve si femei ce alaptau. Meniul saptamanal consta din o masa pe zi, formata din ciorba de fasole, servita de trei ori pe saptamana, ciorba de cartofi (doua) si ciorba de carne (tot de doua ori) cu mamaliga. Mamaliga era „batuta la scandura”, adica se faceau niste tipare din lemn in care aceasta era rasturnata si intinsa cu o paleta din lemn, pentru o distribuire echitabila. Ratia per persoana era alcatuita din 100 gr. faina porumb, 100 gr. cartofi, 100 gr. carne, 50 gr. zarzavat, 20 gr. ceapa, 5 gr. Ulei, 50 kg. lemne. Portiile nu ii saturau pe oameni, dar nici nu ii lasau sa moara de foame.

Situatia alimentara era la fel de dezastruoasa si in Albesti, celalalt sat al comunei, unde reprezentantii caminului cultural „Constantin Holban”, din satul Albesti, alcatuiau un memoriu – adevarat rechizitoriu asupra starii de lucruri din satul lor, pe care il inaintau ajutoritatilor judetului Falciu. Acestia aratau ca „toate armatele in inaintare cat si in retragere care au trecut prin partea locului de la 1940 au poposit in satul nostru zi de zi, storcand din gospodariile si trupurile noastre ultima sursa materiala, cat si ultima picatura de vlaga a trupurilor noastre, de la cel mai tanar pana la cel mai batran”. Dupa jafurile si rechizitiile armatelor aflate mereu in trecere, venise seceta aducatoare de foamete, incat copiii mici nu mai aveau ce suge de la pieptul mamelor istovite si lehamesite de foame. Din recolta de grau de peste vara, oamenii abia au avut ce manca vreme de doua saptamani. Porumbul, si el putin, se terminase la fel de iute. Inocenta copiilor mai marisori fusese rupta brutal. Pana in iarna, acestia mai mersesera cu vitele la pascut in padure, mancand mugurii copacilor pentru a-si astampara foamea, insa venirea zapezii ii lipsise si de aceasta sursa de hrana. Flacaii si insurateii munceau la C.F.R. si la padurea din apropierea satului, dar banii castigati erau insuficienti pentru cumpararea de cereale, care nu se gaseau si ale caror preturi explodasera. Masa de seara, singura de peste zi a celor mai multi localnici, consta din mamaliga si zeama de varza, dar si aceasta era pe terminate, cum consumata era sfecla furajera cu care isi mai dusesera zilele.

Cel mai greu o duceau batranii si batranele, „uitati de Dumnezeu si de ceilalti”, cat si familiile alcatuite din peste 5-6 persoane, unele avand chiar 11-12 membrii. Efectele foametei erau vizibile pe chipurile oamenilor: fete supte si trase, de se vedeau urmele dintilor si maselelor, ochi mariti si sclipind „a turbare”, afundati spre creier, par rarit pe scalpuri. Trupurile lor devenisera „ca o cobilita uscata si incovoiata”. Pe un ger napraznic, oamenii dezbracati, desculti si fara bani rataceau pe ulite cu lacrimi in ochi, in cautarea unei bucati de mamaliga. Tifosul exantematic isi facuse aparitia, inregistrandu-se un caz de imbolnavire, din fericire identificat la timp, izolat si pus sub tratament.

In luna iulie, Primaria Albesti oferise ajutor in cereale, cate 4 kg porumb de fiecare persoana, ajutor repetat in 27 noiembrie si in 17 decembrie 1946, respectiv cate 2,3 si 4 kg de persoana la cei in nevoie si lipsiti cu desavarsire de cereale, dar cat puteau sa supravietuiasca oamenii cu aceste cantitati, cand la fiecare masa erau 11 guri de hranit?! Iar porumbul, pentru a nu fi vatamator, cerea in compensatie o alimentatie bogata in proteine animale. Ori, cum oamenii isi taiasera sau vandusera deja animalele, pelagra nu a intarziat sa isi faca aparitia.

Desi aflati in apropierea unui nod de cale ferata, Crasna, locuitorilor le era interzis de catre autoritati sa plece prin alte judete spre a cumpara cereale pentru familiile infometate, fiind acuzati ca vor sa faca specula. Cei plecati in Oltenia si Muntenia venisera inapoi degerati, fara cereale achizitionate, dar confiscate de autoritati, fara saci si fara bani. Starea de tensiune si disperare putea escalada oricand in violente, pentru ca sateni afirmau ca: „Astazi nu putem sa mai garantam pentru maine constiinta noastra, cutitul a ajuns la os si acum merge vartos prin maduva tuturor oaselor si cat de curand trebuie sa ajunga la inima”.

Pentru inaintarea memoriulului, a fost delegat un comitet alcatuit din preotii Ioan Moisei si Sava Rotaru, invatatorii Emil Vascu, Dumitru Teletin, Vasile Luca, agentul sanitar Simion Burghelea, Petrache Ichim, presedintele caminului cultural, casierul Victor Teletin si alti 10 locuitori, agricultori de profesie. Raspunsul autoritatilor judetene nu a intarziat sa apara in urma memoriului depus de reprezentantii satului Albesti, care au pichetat Prefectura Falciu in ziua de 19 decembrie si intentionau sa il transmita catre alte autoritati ale statului: Camera Agricola, Serviciul Economic, Sf. Episcopie a Husilor, la diverse ministere si chiar Casei Regale.

Serviciul Sanitar al judetului Falciu, prin dr. Alexandru Catanchin, a cerut initial de la directorul Scolii primare Albesti, Dumitru Teletin, acordarea unei sali de clasa pentru amenajarea cantinei. Cum insa anul scolar era in plina desfasurare, acest lucru nu a fost posibil, pentru ca doi invatatori cu clasele respective ar fi ramas fara spatiul unde isi desfasurau orele de curs. Pentru conducerea cantinei ce asigura hrana zilnica a 200 oameni a fost ales un comitet, in ziua de 23 decembrie 1946, format din intelectualii satului notati mai sus (invatatori, preoti), Costea Armasu, primar, Ion Leon, ajutor de primar, Aurica Harguta, sora de ocrotire, Maria Burghelea, moasa, invalizi si vaduve de razboi, agricultori, adica un total de 30 persoane. Presedinte a fost ales invatatorul Vasile I. Luca, iar comitetul de conducere mai era compus din Aurica Haraguta si Gavril Burghelea. O luna mai tarziu, era condusa de agentul sanitar Simion Burghelea. Cantina era instalata la primaria comunei, dar, ca si in cazul satului Corni, alimentele au inceput sa soseasca abia in luna ianuarie 1947. In mai 1947 a mai fost infiintata o cantina pentru o suta de batrani, cu un comitet de conducere format din 21 persoane, avand in frunte pe Constantin Pavel – presedinte, Vasile Necula, magazioner si gestionar. Cum cantina a fost aprovizionata o perioada din ajutoarele trimise de asociatia suedeza „Salvati copiii”, a primit denumirea de „cantina suedeza”. De asemenea, s-au mai primit alimente din darul cehoslovac, ratii distribuite catre 2.200 persoane, ce constau in 352 kg branza, 220 kg zahar, 288 kg cartofi si 660 kg faina, distribuite de catre Eufrosina Bulgaru, delegata comitetului de distribuire a alimentelor cehoslovace.

In noiembrie 1946, dispensarul din Albesti a primit 50 kg faina alba, care urma sa fie distribuita la consultatiile de puericultura mamelor cu copii mici, cate 50 grame de copil, constituind un supliment de hrana sub forma de fiertura de faina. Desi foametea ingreunase viata oamenilor, natalitatea era extrem de ridicata, in satul Corni se aflau 79 copii cu varste intre 0 – 2 ani si 145 minori intre 2-7 ani, iar in satul Albesti erau inregistrati 94 copii intre 0-2 ani si 164 cu varste intre 2-7 ani.

Pentru a pleca in regiunile excedentare, au fost selectati copii saraci, avand varste cuprinse intre 5 si 12 ani. Din Corni, erau selectati Gavril Iordache (10 ani), Merisanu Ion (9), Merisanu Gheorghe (10), Ciorbagiu Maria (9), Orza Mihai (10), Spanache V. Ion (10). Intre cei alesi din Albesti se numarau Iordache si Vasile Gavril, Corneliu si Gheorghe Valciu, Stefan si David Pintilie, Maria si Cleopatra Trancu, urmati apoi de alti si alti copii dusi de valul nenorocirii ce le lovise copilaria in Transilvania, de unde se vor intoarce in toamna anului 1947. Iar daca unii dintre ei mai sunt printre noi si vor sa ne povesteasca din cele traite in aceea vreme, ii rugam sa ne contacteze pe adresa redactiei.

• Prof. Stefan Plugaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.