Foametea din 1946-1947 in judetul Falciu. Mortii nimanui

0
1190

Moartea prin infometare este una oribila, degradanta pentru fiinta umana, si cu ea s-au confruntat romanii intre anii 1946-1947, cand o seceta devastatoare a compromis culturile agricole in vara si toamna anului 1946, calamitate urmata apoi de o foamete violenta ce a bantuit partea de est a Romaniei, inclusiv judetul Vaslui de astazi. Desi nu a cunoscut proportile Holodomorului din anii 1932-1933, foamete organizata de regimul sovietic stalinist impotriva populatiei ucrainene si unde numarul de morti a fost estimat la peste 7 milioane de oameni, sau a celei din Basarabia (Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca la aceea vreme), care are acelasi regizor (URSS) si s-a derulat concomitent cu cea din Romania, inregistrandu-se circa 200.000 de decese datorate inanitiei si distrofiei, despre mortii prin infometare din fostul judet Falciu dar si din celelalte judete existente in zona la aceea vreme (Vaslui, Tutova), nu se stie astazi mai nimic.

Spre deosebire de spatiul basarabean, unde foametea care a bantuit teritoriul pruto-nistrean a fost extrem de bine documentata si prezentata pe larg in mai multe lucrari de catre istoricii moldoveni, in Romania s-a scris putin spre foarte putin despre aceasta tragedie a poporului roman, parca cu dorinta de a ascunde acest subiect din istoriografia nationala. Sa fie in aceasta atitudine o mostenire a ideologiei comuniste, care nu concepea existenta unei astfel de probleme in Romania, si inca in vremea cand la conducerea statului se afla un pretins guvern al poporului, condus de dr. Petru Groza, dar impus prin presiuni venite de la Moscova?! In loc sa ia masuri energice pentru aprovizionarea cu cereale si alimente a populatiei din judetele infometate, guvernul era preocupat de propria propaganda in randul locuitorilor tarii, la care fusesera inhamate si organismele satelit ale Partidului Comunist Roman (Apararea Patriotica, Uniunea Femeilor Antifasciste din Romania etc.), de castigarea alegerilor parlamentare din 19 noiembrie 1946 de catre blocul electoral din care facea parte si de plata la timp a datoriilor de razboi catre Uniunea Sovietica, care constau tocmai in cerealele si carnea de care avea atata nevoie populatia tarii! Activitatea Comitetului pentru Ajutorarea Regiunilor Secetoase (CARS), care a fost infiintat abia in septembrie 1946, a avut la randul sau un scop propagandistic, in slujba regimului. Copiii trimisi din judetul Vaslui in regiunile excedentare erau instruiti de catre delegatii CARS-ului si UFAR Vaslui ca la sosirea in locurile ce urmau sa le devina camine provizorii sa faca propaganda autoritatilor statului, dupa cum relateaza in raportul sau de activitate Eleonora Savin, responsabila a lotului de copii trimisi la 5 martie 1947 din judetul Vaslui la Deva: <<In tot parcursul drumului care trece prin centrul orasului, copiii, intr-un glas strigau: „Traiasca M.S. Regele, D-l Prim Ministru Dr. Petru Groza, Guvernul si Armata Romana!>> Grotesc tablou! In vreme ce oamenii flamanzi abia se puteau tine pe picioare din pricina extenuarii, trenul ce rula pe linia Crasna – Husi si care aducea in 9 vagoane cu alimente donate de Marea Britanie a fost oprit in statia Dobrina din ordinul reprezentantului Ministerului Sanatatii, iar functionarii prefecturii trimisi sa mobilizeze sefii de autoritati si elevii palizi de foame din scolile orasului, in frunte cu invatatorii lor, spre a face demonstratie de simpatie si recunostinta reprezentantilor coroanei britanice. Asta in prima faza, pentru ca persoanele ce insoteau transporturile de alimente provenite din state capitaliste si imperialiste (Marea Britanie, S.U.A., Suedia) erau privite cu suspiciune de autoritatile centrale si organele Partidului Comunist, reprezentantii autoritatilor locale fiind chestionate si obligate sa dea note informative despre activitatea acestora pe parcursul sederii in judetul Falciu, unul dintre cei vizati fiind generalului E.R. Greer de la Misiunea Militara britanica din Romania.

Festivismul era prezent si la deschiderea cantinelor foamei de prin sate, unde se organizau „manifestatii spontane” – ca si in cazul celei relatate mai sus, in onoarea delegatiilor straine ce insotisera transporturile de cereale sau alimente; gestionarilor si bucatareselor explicandu-li-se pe indelete prin traducator cum sa deschida cutiile din tabla cu alimente semipreparate, cat timp si in ce proportii sa le gateasca etc. Ba se mai alcatuiau si scrisori de recunostinta semnate de cunoscatorii de carte (analfabetii erau exclusi) catre popoarele din partea carora veneau respectivele ajutoare! In functie de provenienta alimentelor, cantinele erau fie britanice, cehoslovace sau bulgare.

Romanul este ospitalier din fire, insa liderii CARS Falciu cheltuiau sume exorbitante pentru aceea vreme in restaurantul „Romila” din Husi, spre a achita mesele bogate cu care se delectau delegatii veniti cu ajutorul bulgar. Impotriva acestei atitudini se manifesta unul dintre membrii comitetului, I. Arhire, care afirma ca bulgarii „erau in misie”, aveau diurna, iar din acei bani se puteau cumpara alimente care sa suplimenteze pentru cateva zile numarul infometatilor care luau masa la cele 12 cantine din oras, sau cele satesti, unele intitulate extrem de sugestiv, cum a fost cantina „Foamea” din satul Epureni de langa Husi!

Moartea nu si-a aratat infatisarea hidoasa de la inceputurile calamitatii. Dintr-un tablou statistic intocmit de catre Serviciul Sanitar al judetului Falciu in iarna anului 1947, rezulta ca pentru lunile octombrie – noiembrie 1946 procentul populatiei infometate din judet era de 10%, dintr-un total al populatiei inca necunoscut, pentru ca ultimul recensamant fusese efectuat in data de 6 aprilie 1941, cand fusesera inregistrati 128.595 locuitori, dupa cum ne indica Indicatorul localitatilor din Romania, intocmit pe baza datelor generale ale recensamantului. Nu erau contabilizate nasterile, dar si pierderile de vieti omenesti din aceasta perioada de timp (1941-1946), mai ales cele inregistrate in randul adultilor de sex barbatesc, combatanti pe cele doua fronturi ale razboiului dus de armata romana, de Est si de Vest. Primii morti ai foametei, in numar de 11 persoane, apar in luna decembrie, cand creste si procentajul celor infometati la 15%, mortalitate care se mentine la un nivel apropiat in luna ianuarie 1947 (cand sunt constatate 14 cazuri de deces, la un procent identic de populatie infometata) si creste in urmatoarele doua luni, februarie si martie 1947, cand sunt inregistrate 34, respectiv 37 decese prin inanitie, iar procentul celor infometati sporeste la 20, respectiv 30%. Desi procentul de infometati se mentine la acelasi nivel si in luna aprilie, numarul de decese constatate era de numai 18 persoane.

Conform raportului cu nr. 1774 inaintat de Serviciul Sanitar al Judetului Falciu, sub semnatura medicului sef al judetului, dr. A. Catanchin, catre ministrul Sanatatii din aceea vreme, Florica Bagdasar, se constata ca pana in data de 17 ianuarie 1947 se inregistrasera in judet mai multe cazuri de deces prin infometare. In circumscriptia Gorban, comuna Cozmesti (cartierul tiganesc), murisera Vasilca Grigores (36 ani), Maria Stelica (47 ani) si Dumitrache Bursuc (60 ani). In circumscriptia Arsura, comuna Duda, murise locuitorul Neculai Pavel (61 ani), cel despre care aminteam intr-un articol anterior ca a fost gasit avand alaturi o opinca din piele de porc mancata pe jumatate. Intre 5 – 11 ianuarie 1947, medicii din circumscriptiile sanitare inspectasera sudul judetului Falciu, respectiv comunele Padureni (Carligati pana in anul 1964), Schiopeni, Urlati, Grumezoaia, Musata, Berezeni, Falciu si Stanilesti, in urma carora se trasesera urmatoarele concluzii privind situatia alimentara a populatiei: 10% dintre locuitori erau aprovizionati bine, ba chiar speculau pe cei aflati in nevoie, vanzand banita de porumb sau grau cu 200.000 lei, iar in absenta banilor solicitand vanzarea unor suprafete de pamant sau bunuri gospodaresti; 60% dintre locuitori mai aveau rezerve modeste pentru 10-15 zile; 20% din locuitori se zbateau sa supravietuiasca de la o zi la alta, mancand de 3-4 ori pe saptamana. Acestia isi injghebau putina faina de porumb pentru hrana facand chirii si diferite munci cu ziua. Restul de 10% dintre locuitori nu aveau nimic de mancare si nici posibilitatea de a procura hrana necesara pe care o mai incropeau cei din categoria anterioara, iar daca nu erau ajutati cat mai rapid posibil riscau sa moara de foame. In nordul judetului, situatia alimentara era si mai grava, aici ivindu-se primele cazuri de moarte prin inanitie, dar asupra carora nu avem inca documente relevante pentru a le prezenta.

Jandarmii de prin sate comunelor fusesera instruiti sa transmita imediat ce constatau cazurile de deces prin inanitie catre Prefectura Falciu. Postul de jandarmi Grumezoaia raporta ca doar in cateva zile ale lunii februarie se inregistrasera sapte cazuri de deces. Numarul mare al celor decedati dintr-un singur sat intr-o perioada scurta de timp a starnit panica intre autoritati si o „ancheta” in urma careia cauzele reale ale mortilor s-au musamalizat. La 4 februarie 1947, prin adresa nr. 1918, Serviciul Sanitar al judetului inainta catre Prefectura Falciu raportul medicului circumscriptiei Grumezoaia, dr. Arnautu Dumitra, in care erau nominalizati locuitorii decedati din comuna Hurdugi, respectiv Ioana Foreasi (45 ani), Grigore Endlusca (56 ani), Gheorghe Tigla (59 ani), Elena Piena (49 ani), Ioan Manta Rosie (62 ani), Neculai Plenu (50 ani), Maria Bogorodino (80 ani), ale caror trupuri infometate nu facusera INS~ fata unor boli respiratorii (bronsita cronica, congestie pulmonara, pneumonie, emfizem pulmonar), dar si senilitatii, ce le provocasera moartea! Ca sa vezi!!! Iar lista continua. In comuna Grumezoaia avea sa moara de foame, la o data neprecizata, locuitorul Constantin Uereu, de 30 ani, cum la 3 februarie 1947 murise din aceeasi cauza Constantin Teligon, in varsta de 32 ani. Manati de disperare, cativa sateni din satul Hoceni se prezentau in 4 ianuarie 1947 la redactia ziarului Scanteia din Bucuresti, cerand ajutor pentru locuitorii din satul lor, din care „murisera deja vreo cinci oameni”. Din relatarile lor, Ion Mititelu din acelasi sat daduse in schimbul catorva banite de porumb morarului Ghita Cotae din Oteleni si ultimul cal pe care il avea. Cu toate acestea, mama ii murise de foame, ca si cei doi copii, pe care nu se indurase sa ii instraineze…

Nu avem la indemana toate documentele care sa ne arate amploarea nenorocirii care i-a lovit pe locuitorii actualului judet Vaslui in cursul celor doi ani de seceta si foame. Restrictiile impuse prin legi stupide ale statului roman ingradesc accesul cercetatorilor la fondurile de documente din arhivele nationale care sa permita o cercetare temeinica si o prezentare in detaliu a unui fenomen care si-a pus amprenta asupra mentalului colectiv al romanilor pana astazi. Altfel, cum se explica teama obsesiva de foamete a batranilor, care s-a transmis pana si generatiei actuale, lucru vizibil in cumparaturile exagerate, in proviziile inutile facute de cei mai multi dintre noi cu justificarea de „lasa, sa fie acolo”?!…

Basarabenii si-au cercetat trecutul si au facut cunoscute suferintele indurate in timpul regimului comunist, au ridicat monumente in memoria decedatilor. NOI nu avem macar stire despre toti cei raposati din cauza lipsei de hrana, desi unii dintre copiii de atunci, care au supravietuit foametei cumplite, mai traiesc inca si, desi aflati la varste apreciabile, pot depune inca marturie despre cele traite si vazute in aceea vreme.

Prof. Stefan Plugaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.