Dragostea de alcool si pacanele, drum sigur catre puscarie!

0
366

• Barladeanul Viorel Costel Iftimie va sta 6 ani dupa gratii pentru ca, in urma cu un an, l-a injunghiat pe patrolul unui bar care, satul de scandalurile provocate de amatorul de alcool si pacanele, i interzisese accesul in local. La fel ca judecatorii barladeni, nici cei ai Curtii de Apel Iasi nu s-au lasat impresionati de spusele agresorului, care sustinea ca, intr-un fel, ar fi fost provocat de victima sa!

Palatul de justitie Iasi

Incident deosebit de grav petrecut la jumatatea lunii iulie a anului trecut intr-un magazin de cartier numit „La umbrelute”, de pe strada Alexandru Vlahuta, din Barlad: Viorel Costel Iftimie, de 31 de ani, cunoscut de localnicii din zona drept un mare scandalagiu, l-a atacat pe proprietarul barului cu un cutit si putin a lipsit sa nu il omoare. Totul a pornit de la decizia patronului barului, Marius Adrian Alexandru, care, satul de distrugerile si scandalurile provocate de individ, i-a interzis accesul in local. Iftimie, aflat in stare de ebrietate, s-a enervat pentru ca nu a fost lasat sa joace la pacanele si s-a razbunat crunt: a scos cutitul si l-a injunghiat in piept pe patronul „neintelegator”. Totul s-a intamplat in fata mai multor clienti ai localului, intre care se aflau si copii, si care au asistat neputinciosi la intreaga scena. Imediat, martorii au sunat la 112 si au solicitat o ambulanta, care a transportat victima la Compartimentul de Primire Urgente a Spitalului municipal „Elena Beldiman”. Aici, dupa ce a fost evaluat, data fiind starea grava in care se afla si riscul de a-si pierde mobilitatea bratului stang, barbatul a fost dus direct in sala de operatie, unde a fost supus unei interventii chirurgicale complicate. Ulterior, victima a fost transportata la o clinica de specialitate din Iasi, dat fiind ca locul unde a fost injunghiata, in plexul brahial din stanga toracelui, este locul unde se impletesc mai multi nervi localizati intre regiunea gatului si umar. Agresorul, Viorel Costel Iftimie, care fugise de la locul incidentului, a fost prins dupa cateva ore de politisti si a fost acuzat pentru comiterea infractiunii de tentativa de omor, fiind arestat preventiv.

La inceputul acestui an, judecatorii Tribunalului Vaslui au decis condamnarea lui Iftimie la sase ani de inchisoare cu executare, acesta urmand sa plateasca victimei sale si daune morale si materiale in suma totala de 113.000 lei. In plus, Iftimie va trebui sa suporte si costul tratamentelor medicale ale victimei sale, peste 5.000 de lei, si sa achite cheltuieli de judecata, alti 3.450 lei.

Speriat de perspectiva de a ajunge in inchisoare, Viorel Costel Iftimie a atacat cu apel sentinta judecatorilor Tribunalului Vaslui la instanta superioara, Curtea de Apel Iasi, fara succes insa. Pe langa faptul ca apelul i-a fost respins ca nefondat, barbatul va trebui acum sa achite alti 1.500 de lei, cheltuieli judiciare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.