Copiii Vasluiului in vremea foametei din 1946-1947. Moldoveni paduchiosi si rapanosi (II)

Amploarea foametei care a devastat judetele din estul Romaniei a fost cunoscuta abia in toamna anului 1946, cand guvernul Petru Groza a luat primele masuri pentru salvarea de la moartea prin infometare a populatiei, in special a copiilor cu varste cuprinse intre 3 si 15 ani. In fostul judet Falciu, inglobat din anul 1968 in judetul Vaslui, Apararea Patriotica Husi a avut deschise pe timpul verii anului 1946 cinci camine de zi pentru 300 copii in incinta unor unitati scolare, care s-au desfiintat la 1 septembrie, odata cu inceperea anului scolar. Au ramas in stare de functionare un camin permanent in orasul Husi, pentru 100 de copii, si cate o cantina pentru 50 copii saraci in satele Corni-Albesti si Tarzii.

Comitetul de ajutorare a regiunilor secetoase (CARS) Falciu a luat fiinta in data de 16 septembrie 1946, presedinte de onoare fiind Episcopul Husilor, Grigore Leu; presedinte executiv a fost ales lt. col. Balaban, inlocuit apoi de mult mai energicul lt. col. Nicorescu. Doua erau directiile de actiune: infiintarea de cantine in orasul Husi si satele comunelor, pentru alimentarea cu hrana a celor nevoiasi, si evacuarea copiilor orfani si saraci in judetele excedentare din punct de vedere alimentar. Primul lot, alcatuit din 17 persoane, a fost evacuat la Bucuresti-Cuza Voda in data de 29 octombrie 1946. Pana la finele anului s-au mai efectuat inca trei transporturi, catre Sibiu (92 copii), Cehul Silvaniei – Salaj (75), Oradia Mare – Bihor (69). Numarul celor relocati era redus, pentru ca circulau tot felul de zvonuri, care de care mai fanteziste, despre soarta minorilor plecati, parintii refuzand sa ii instraineze. Unii dintre ei si-au retras copiii de la Centrul de Triere din Husi (care functiona in incinta Scolii nr. 1 din oras), preferand sa ii aiba alaturi, chiar daca acest lucru insemna renuntarea la orice ajutor alimentar din partea autoritatilor.

Primele decese prin inanitie s-au inregistrat in iarna, una cu zapezi mari si temperaturi extrem de scazute, cand Serviciul Sanitar Falciu informa conducerea judetului despre moartea prin infometare a unor locuitori din diverse sate. La 27 decembrie 1946, fusese descoperit mort de foame in propria casa din satul Duda numitul Neculai Pavel, de 61 ani, care avea alaturi o opinca mancata pe jumatate. In noaptea de 31 decembrie 1946 spre 1 ianuarie 1947, murise din aceeasi cauza femeia Vasalca Grigoras de 36 ani, din satul Cozmesti, mama a doi copii minori.

Dupa aceste cazuri, care nu au fost ultimele, masuri mai energice au fost luate de autoritati la inceputul anului 1947. In urma notei telefonice din 3 ianuarie, medicii din circumscriptii, preotii, invatatorii, agentii sanitari, moasele, primarii de comune, notarii si sefii de post trebuiau sa formeze comisii care sa viziteze absolut toate casele din sectoarele repartizate in satele comunelor si sa inregistreze toate familiile care nu aveau nici un fel de alimente. S-au deschis noi cantine, s-a suplimentat numarul celor care luau masa la cele 99 de cantine existente, copiii din familiile fara nici un fel de mijloace de hrana trebuiau sa fie expediati urgent la CARS Husi, spre a fi trimisi in regiunile excedentare. Prin adresa din 10 ianuarie 1947 catre Prefectura Falciu, unde se afla si sediul C.A.R.S.-ului, primaria comunei Vinetesti informa autoritatile ca in comuna se gaseau 25-30 copii ce indeplineau conditiile pentru a fi trimisi in judetele excedentare, dar ca acestia erau complet lipsiti de imbracaminte si incaltaminte, parintii acestora vanzand totul din gospodarie pentru a face rost de hrana necesara. S-a dispus de catre CARS ca acesti copii sa fie inveliti in paturi si sa fie transportati cu sanii si carute la Husi.

In baza tabelelor intocmite de primarii, copiii din judet au fost adunati la Centrul de Triere din Husi, unde au fost echipati cu pantaloni, camasi, fuste, rochite, multe dintre haine fiind donate de catre locuitori ai judetului Caras, sub al carui patronaj se afla judetul Falciu, si de unde au venit sub forma de ajutoare insemnate cantitati de cereale si alimente, inclusiv zarzavaturi, muraturi, bors pentru gatit s.a, care erau totusi insuficente pentru numarul total al gurilor din judet. S-a solicitat CFR-ului alocarea de vagoane pentru transportul copiilor. In aceste trenuri Foamea – cum au fost numite in epoca, calatoreau si sacarii, cei care mergeau sa cumpere cereale din judetele Olteniei in special, cat si cei care cautau de lucru in judetele excedentare. Din aceasta perioada s-au ales moldovenii cu porecla sarma, aluzie la firul de telegraf pe sub care trecea uneori trenul si de care calatorii aflati pe acoperisul vagoanelor supraaglomerate trebuiau sa se fereasca pentru a nu fi raniti. Intre 27 noiembrie 1946 (data primului transport) si 5 aprilie 1947 (ultimul), s-au efectuat 29 transporturi si nu mai putin de 3.202 copii din judetul Falciu au fost evacuati in 15 judete excedentare ale Romaniei.

Calatoriile loturilor de copii erau lungi, obositoare, in frig, si nu de putine ori s-a intamplat ca proviziile de alimente pe care delegatii le primisera pentru hrana copiilor, constand in paine, salam, marmelada sa se termine inainte de a ajunge la destinatie. In unele cazuri, alimentele s-au alterat, painea a mucegait, iar copii au avut probleme digestive. S-au inregistrat si incidente, sacarii cautand sa patrunda in vagoanele rezervate copiilor. Sovieticii si-au dat si ei in petec, intr-un episod relatat de Elena Tamasanu, responsabila unui transport de copii din judetul Vaslui: La gara Focsani, un numar de ofiteri sovietici au batut atata in usa vagonului, pana au spart scandura care tinea loc de geam si astfel au descuiat usa si au intrat peste noi. Subsemnata, intrebuintand un truc, am legat o fetita la cap si ducand-o la W.C., am simulat ca are tifos exantematic si astfel sovieticii ingrijorati s-au dat jos la prima statie.

Populatia de etnie maghiara din Ardeal a avut o atitudine laudabila fata de copiii veniti din judetele deficitare. Ziarul Scanteia, oficios al Partidului Comunist din Ramania, relata pe prima pagina a numarului sau din 1 februarie 1947 despre situatia disperata a unui grup de copii infometati, plecati din Iasi la 2 ianuarie 1947 si ajunsi fara hrana la Zalau, trei zile mai tarziu. La solicitarea infirmierei transportului catre seful garii Zalau, s-a facut apel la populatia din satele de pe traseul caii ferate. In gara Samaraj, sute de locuitori de etnie maghiara au iesit in intampinarea trenului purtand cu ei galeti pline cu lapte, paine, pasari gatite, slanina si tot ceea ce se putuse strange in graba. Cum localnicii nu stiau limba romana spre a se intelege cu copiii, s-au multumit sa le imparta mancarea, mangaind induiosati micutii napastuiti de soarta. Un exemplu de toleranta etnica l-a constituit localitatea Cehul Silvaniei, judetul Salaj, cu o populatie predominant maghiara, unde s-au aflau plasati copii din Moldova, inclusiv din judetul Falciu, cat si copii veniti din Secuime.

Despre conditiile de transport pe CFR si cazare in judetele excedentare o cu totul alta imagine reiese din raportul intocmit de invatatorul Dumitru Tautu din Husi, delegat responsabil al CARS Falciu cu transportul lotului de copii la Oradea Mare. Cei 69 de copii si patru delegati insotitori au plecat din Husi in dimineata zilei de 31 ianuarie 1946, pe un ger cumplit, iar dupa sosirea la Bucuresti, in Gara de Nord, vagonul a fost atasat la rapidul care sa ii duca la destinatie. Pe traseul Bucuresti – Oradea Mare, vagonul de pasageri nu a fost incalzit defel, desi delegatii au facut repetate demersuri catre organele C.F.R. Culmea absurdului si a revoltei este atinsa la Brasov, in 1 ianuarie 1947, unde, intr-o noua incercare de a obtine incalzirea vagonului in care copiii plangeau de frig, delegatul Tautu este injurat, insultat si chiar pe punctul de a fi lovit de seful statiei CFR, aflat intr-o avansata stare bahica. Moldoveni paduchiosi si rapanosi, le striga acesta cu ochi injectati de bautura, relevand o imagine negativa a locuitorilor partii estice a tarii in mentalul unora dintre compatrioti. De parca astazi ar fi altfel… Si nu este singurul caz in care delegatii si responsabilii transporturilor de copii din judetele Falciu si Vaslui acuzau personalul CFR de sabotaj, pasivitate, lipsa de interes.

Spiritul de prevedere al delegatului si inteligenta nativa a moldovenilor aveau sa ii scoata din impas. Din Husi, invatatorul Tautu urcase in vagon doua sobe de tuci, in care s-a facut focul cu lemne luate din garile prin care trecea trenul, si in jurul carora au fost adunati copiii spre a se incalzi. Situatia nu a fost mai roza odata cu ajungerea la destinatie. In gara la Oradea, lotul de copii a fost primit cu raceala, nu era asteptat de autoritatile locale responsabile cu preluarea, cazarea si hranirea lor. Copiii au fost plimbati desculti in miez de noapte pe la mai multe scoli, prin zapada si ger, pana au fost adapostiti la internatul liceului de fete Oltea Doamna din localitate, fara a fi deparazitati si nici macar hraniti peste noapte. In oras se aflau deja peste 300 copii veniti din alte localitati ale Moldovei, cartiruiti prin alte localuri. Pentru ca erau desculti si dezbracati, o parte a locuitorilor din Oradea nu au dorit sa ii primeasca pe copii. In fata refuzului de a fi acceptati, unii dintre copii au solicitat delegatului sa fie luati inapoi, ramanand in lacrimi cand au fost parasiti de cei ce ii insotisera la destinatia indicata de autoritatile centrale. Pentru ca informatiile din raport sa nu fie cunoscute, acesta a fost clasificat drept secret de autoritati si s-a trecut urgent la o mai buna organizare a transporturilor de copii atat pe calea ferata, cat si a plasarii acestora.

Copiii trimisi in judetul Sebes la data de 27 ianuarie 1947 au fost primiti in cu totul alte conditii. Pe peron erau asteptati de toate oficialitatile judetului, au avut parte de o ingrijire deosebita. Vasluianca Elena Tamasanu, secretara UFAR, relateaza: A doua zi s-au distribuit copiii la familii. Cu nespusa bucurie am constatat ca multi dintre copiii luati erau imbracati cu hainute noi si, in anturajul familiei binevoitoare, scosi la plimbare. Multe din familii, pentru a nu desparti pe frati, au luat cate doi, desi mai aveau si copii de ai lor, iar M. Capata, delegat la randul sau, confirma acestea in raportul intocmit: Distribuirea copiilor a inceput in ziua de 3 februarie la familiile care s-au inscris anticipat pentru primirea copiilor, cat si la alte familii ce au solicitat copii cu ocazia distributiei. Astfel, au fost plasati in orasul Sebes 59 copii la familii de intelectuali si de negustori romani, care i-au primit cu multa dragoste, promitandu-le o ingrijire parinteasca. Implinirea acestei fagaduinti a fost constatata de noi imediat, din modul cum au fost imbracati copiii de noii lor parinti. Majoritatea familiilor au cumparat imediat ghete noi, stofa de haine, caciulite, dandu-ne inapoi parte din echipamentul cu care am dus copiii. Presedintele CARS Falciu, lt. col. Nicorescu, nota si el ca: ardelenii au dat dovada de adanc sentiment crestinesc si de solidaritate nationala, facandu-le o parinteasca primirea acestor copii. Avem garantia ca vor primi o ingrijire si o educatie civilizata.

Copiilor nu li s-a asigurat doar hrana zilnica si locul de odihna, ei au fost integrati in familiile adoptive, li s-au cumparat haine, incaltaminte, carti si caiete, au fost trimisi la scoala, beneficiind de conditii mai bune decat in familiile de origine. Marea masa a copiilor evacuati din Moldova era analfabeta, iar invatatorii din scolile unde acestia au fost inscrisi au trebuit sa duca o munca sustinuta pentru alfabetizarea acestora. Dar cum pielea rea si rapanoasa ori o bate ori o lasa, unii dintre copiii plasati au fugit de la noii parinti, au fost furati de propriii parinti, care au mai cerut si bani de la familiile gazduitoare, iar cei cu varste mai mari au inceput sa pretinda plata pentru munca in gospodariile celor care ii luasera in intretinere.

Prof. Stefan Plugaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.