Daniel Olteanu (ALDE): «Ce isi doresc vasluienii (…) este sa simta cu adevarat ca nimeni nu este lasat in urma!»

0
436

Preocupat sa ia pulsul judetului la fiecare sfarsit de saptamana, deputatul ALDE Daniel Olteanu sustine ca interesul major al vasluienilor este sa resimta bunastarea atat in casele lor, cat si la nivelul comunitatilor in care traiesc. Daca pana acum proiectele de dezvoltare, atat cele derulate cu fonduri de la stat, cat mai ales cele finantate cu bani europeni, erau privite cu neincredere de multi, in prezent exista o preocupare certa pentru modul in care, cu aceste sume, pot fi atenuate diferentele economice si sociale din fiecare localitate.

«Discutiile pe care le am cu vasluienii din toate colturile judetului imi arata un fapt pe care l-am anticipat, in contextul asteptarilor pe care le au locuitorii regiunii din stanga Siretului. Pe langa nevoia marilor investitii in infrastructura, singurele care pot sterge din decalajele care ne separa de restul tarii, devine din ce in ce mai evidenta nevoia de a atrage fonduri europene. E si firesc, oamenii se uita la comunele vecine si fac comparatii, iar asta duce la competitie, una constructiva, pentru ca ii incurajeaza pe multi sa puna umarul la cresterea economiei locale, fie ca vorbim despre microferme, fabricute sau ateliere de productie. Interesul vasluienilor pentru dezvoltare nu tine cont de varsta si ma bucur sa vad tineri, unii dintre ei reveniti in tara dupa cativa ani petrecuti la munca peste hotare, care vor sa afle ce solutii au sa-si puna cat mai repede in practica ideile, cu bani europeni nerambursabili. E un semn clar ca se schimba perceptia multora despre bunastare, care vine la pachet cu eforturi administrative si individuale, nu e un dat!», a spus presedintele ALDE Vaslui.

Daniel Olteanu subliniaza ca vasluienii cu spirit de initiativa trebuie incurajati sa acceseze in numar cat mai mare fonduri europene si ca reprezentantii ALDE in Parlamentul de la Bruxelles se vor bate pentru ca acesti bani sa ajunga mai repede si mai simplu inclusiv in comunitatile din judetul Vaslui. «Banii europeni sunt si banii vasluienilor, pentru ca si noi contribuim la bugetul Uniunii Europene. Acesti bani trebuie sa ajunga inapoi in judet, la oamenii care au nevoie de ei si care muncesc nu doar pentru dezvoltarea propriei afaceri, ci si pentru ridicarea economiei locale. Avem dreptul la o bunastare egala cu a celorlalti cetateni europeni si, chiar daca Vasluiul s-a aflat pana acum pe o pozitie de inferioritate – din punct de vedere economic si social, asta nu inseamna ca nu putem recupera timpul pierdut. Asigurarea coeziunii este o tema prioritara pentru reprezentantii ALDE in Parlamentul European si sper ca, in urmatorii ani, sa putem vorbi despre o Europa a coeziunii, unde nimeni nu e lasat in urma, cu atat mai putin comunitatile din judetul Vaslui», a declarat deputatul ALDE.

Daniel Olteanu sustine in Parlament, de mai bine de 2 ani, cauza judetului Vaslui in termeni care se refera la politicile de asigurare a coeziunii economice si sociale. Demersurile sale parlamentare au vizat in special includerea in lista de prioritati a Guvernului Romaniei a Autostrazii Tisita – Albita, aflata pe un coridor pan-european de transport, obiectiv care a fost inclus in Bugetul pe 2019 in faza de studiu de prefezabilitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.