Copiii Vasluiului in vremea foametei din 1946-1947 si evacuarea lor in judetul Arad (I)

0
574

Foametea cumplita ce a cuprins in anul 1946 intreaga parte de est a Romaniei, inclusiv actualul judet Vaslui, care include si fostele judete Falciu si Tutova, este inca insuficient cunoscuta si documentata. Daca la nivel general s-au prezentat si publicat diverse date si informatii ce descriu fenomenul din punct de vedere politico-economic, nu avem inca o statistica a impactului social pe care l-a provocat, nu exista tablouri privind decesele provocate de infometare, a celor afectati de distrofie, numarul exact al copiilor evacuati din satele judetului in alte zone ale tarii pentru a fi salvati de la o moarte ingrozitoare.

In istoria contemporana a Romaniei nu exista o alta perioada de timp in care foametea sa se manifeste cu o asemenea violenta. Intervale de timp cu recolte slabe s-au mai inregistrat in perioada interbelica, dar nici unul nu a dus la dezastrul ce a cuprins judetele Vaslui, Falciu si Tutova dupa cel de al doilea razboi mondial. Secetei din vara anului 1945 i-a urmat o alta, in 1946, cand, pe fondul caldurilor tropicale, fara un strop de apa care sa cada din inaltul cerului, resursele alimentare ale familiilor taranesti s-au epuizat, ducand la o penurie de cereale si alimente ce a afectat 25 de judete ale Romaniei, majoritatea din provincia istorica Moldova. Tabloul infricosator al campurilor este prezentat de poetul Nicolae Labis, originar din judetul Suceava, copil in aceea vreme, care, peste ani, scria aceste versuri: „Seceta a ucis orice boare de vant/ Soarele s-a topit si a curs pe pamant/ A ramas cerul fierbinte si gol/ Ciuturile scot din fantana namol…”. Preturile cerealelor si ale alimentelor explodasera, taranii ajunsesera sa isi sacrifice animalele, pe care nu mai aveau cu ce sa le hraneasca, iar carnea sa o consume fiarta sau prajita, fara paine sau mamaliga, pentru a nu le vinde pe un pret de nimic samsarilor care colindau satele in cautare de chilipiruri. Peste vara, oamenii s-au hranit cu papura baltilor, ghinda padurilor, amestecuri de diverse verdeturi ale campului, fierte sau prajite, consumandu-se chiar si huma, care facea ca burtile copiilor sa se umfle. Pentru a le potoli foamea pe care nu aveau cu ce sa le-o astampere, parintii le dadeau copiilor seara, inainte de culcare, cantitati mici de vin sau tuica, pentru ca – ametiti de alcool – acestia sa poata dormi peste noapte.

La 31 august 1946, in Romania a fost creat Comitetul guvernamental pentru ajutorarea regiunilor afectate de seceta (C.A.R.S.), organism menit sa acorde asistenta populatiei infometate, iar mai apoi evacuarea copiilor sinistrati incredintati de parintii disperati in grija statului si pentru asigurarea viitoarei recolte. C.A.R.S. a deschis cantine in numeroase localitati rurale, unde locuitorii, dar mai ales copiii cu varste intre 6 si 15 ani, erau hraniti cu alimente provenite din alte zone ale tarii ce nu fusesera afectate de seceta, catalogate ca excedentare (Banat, Transilvania, Crisana, Dobrogea), sau din afara granitelor, din tari vecine (Bulgaria, Cehoslovacia, U.R.S.S.), inclusiv din statele catalogate de regimul aflat la putere drept „capitaliste si imperialiste”, care ofereau ajutor alimentar prin Crucea Rosie (Suedia, Marea Britanie, S.U.A.).

La 13 septembrie 1946, Directia Ocrotirilor din Ministerul Muncii, Sanatatii si Ocrotirilor Sociale trimitea o adresa catre prefectul judetului Arad, prin care ii solicita sa comunice in termen de 20 zile numarul de copii ce ar putea fi luati in ingrijire in mod gratuit pentru o perioada de un an de catre familii din satele si orasele aradene. Solicitarea venea in urma faptului ca ministerul completase toate locurile pe care le avea disponibile in institutiile sale de ocrotire, plasamentul in familii ramanand ultima solutie pentru a salva de la moarte prin frig si foamete a unui numar destul de mare de copii.

In ziua de 16 septembrie 1946, a luat fiinta Comitetul pentru ajutorarea regiunilor secetoase (C.A.R.S.) Arad, ce avea ca scop plasarea copiilor in localitatile judetului si strangerea de ajutoare pentru zonele infometate. Prefectul Gheorghe Vostinar arata in adresa catre preturile plaselor judetului ca „regiunile moldovene sunt bantuite de foamete in urma secetei ce a fost in aceasta vara. Din aceasta cauza, locuitorii au ajuns muritori de foame…”. Se preciza, de asemenea, ca „deoarece din cauza sistemului de cartele, a lipsei de paine, de combustibil etc., populatia municipiului nu poate primi mase compacte de copii in gazda, majoritatea acestora vor fi plasati la tara, cu concursul preturilor, notariatelor si comunelor”.

Locuitorii din satele aradene au fost insa reticenti in privinta adoptarii provizorii a copiilor moldoveni. Judetul fusese nevoit sa primeasca si sa intretina refugiati din teritoriul cedat Ungariei in 1940, pe cei veniti din Basarabia si Bucovina, suferise distrugeri materiale din partea armatelor germane si maghiare, se aflase in zona de conflict pe timpul razboiului in toamna anului 1944, urmasera rechizitiile si jafurile trupelor sovietice, se impusesera regimuri de cote pentru plata despagubirilor de razboi catre Uniunea Sovietica. In raspunsul cu numarul 44/1947 adresat Serviciului Administrativ din cadrul Prefecturii Arad la 24 ianuarie 1947, la ordinul nr. 28/1947, Pretura plasii Sebis informa ca „nici un copil din Moldova nu poate fi plasat, locuitorii refuzand categoric primirea lor, cu ocazia ca nu mai au nici ei ce sa manance, ridicandu-li-se aproape toate cerealele”. Prin adresa nr. 1381/1946, primarul comunei Zarand comunica catre pretura plasei Sfanta Ana ca, desi s-a facut apel catre locuitorii din comuna sa primeasca copii din regiunile infometate, „nu s-a gasit nici un locuitor care sa primeasca de bunavoie”. Fata de aceasta situatie, edilul a dispus sa fie primiti si intretinuti pe seama primariei, cat si prin colecta publica un numar de 10 copii. De o atentie mult mai mare si o primire calduroasa s-au bucurat copiii proveniti din Secuime, sositi in judet la inceputul lunii ianuarie 1947. Sutele de copii au fost tinute in carantina in localul Apararii Patriotice din Arad, iar apoi au fost plasati in familii adoptive prin grija Uniunii Patriotice Maghiare.

Din preturile plaselor judetului au inceput totusi sa vina rapoarte privind numarul – destul de mic! – al celor dornici sa ia in plasament copii din judetele afectate de foamete. Erau indicate numele familiei, localitatea, profesia parintelui adoptiv, sexul si varsta copilului pe care doreau sa il ia in plasament. Din listele cu parintii adoptivi, rezulta ca unii dintre acestia doreau sa „infieze” baieti in special, cu varste cuprinse intre 13-15 ani, ce puteau fi utilizati ca forta de munca in gospodarii. Socheaza solicitarea unui cap de familie din comuna Bodesti, plasa Halmagiu, comerciant, care preciza ca doreste sa primeasca „doi baieti corpolenti si curati, cu varsta intre 12-14 ani”, dovada ca acesta nu cunostea realitatea tragica din care veneau copiii evacuati, si ca urmarea pe acesta cale sa isi procure „pe masa si casa” baietii de pravalie de care avea nevoie. Numarul acestor „profitori” a fost insa mic, raportat la marea masa a locuitorilor ce au luat in grija copii proveniti din judetele afectate de seceta.

Omenia a iesit la iveala odata ce localnicii au constientizat tragedia aflata in desfasurare in partea de est a tarii, facuta cunoscuta prin presa si campanii de strangere de ajutoare pentru judetele sinistrate. Locuitorii comunei Radna, din plasa cu acelasi nume, solicitau sa le fie trimisi spre ingrijire un numar de 30-35 copii, indiferent de varsta sau sex, o cerere identica fiind trimisa de la Pretura plasii Siria, in care se arata ca pot fi primiti in comunele acesteia 100 de copii.

Odata cu ajungerea primului lot de copii in friguroasele zile ale lunii ianuarie 1947, transportati in vagoane de tren neincalzite, multi dintre ei imbracati subtire, desculti, baietii fiind imbracati chiar in rochite, s-a trezit compasiunea si spiritul de solidaritate in inimile aradenilor. Un tabacar din comuna Halmagiu dorea sa infieze fata orfana pe care o primise in ingrijire, iar alti locuitori s-au oferit – in functie de posibilitatile materiale, sa asigure imbracaminte, hrana sau locuinta copiilor. La 5 octombrie 1946, o vaduva de razboi din satul Tohesti, comuna Halmagel, se oferea sa asigura adapost si hrana unui copil moldovean.

La 18 ianuarie 1947, Serviciul Ocrotirilor Sociale din cadrul Primariei Arad inainta un raport catre Serviciul Administrativ din cadrul Prefecturii judetului Arad privind plasarea copiilor din primul transport sosit in judet. Cei 86 de copii fusesera plasati astfel: in municipiul Arad (17), Spitalul Central Arad (18 copii bolnavi), comunele Seitin (14), Semlac (16), Engelsbrunn (15), Zadarlac (2), Chisineu – Cris (1), Siria (2), Joia – Mare (1).

Primariile comunelor in care au fost primiti copiii refugiati au inaintat la ordinul Prefecturii Arad tabelele cu copii luati in plasament de catre familii din comunitatile respective direct catre C.A.R.S., fapt ce ne impiedica momentan sa prezentam o statistica exacta a numarului de copii, localitatile de origine, asezarile unde au fost plasati si cine i-a luat in ingrijire, oameni a caror memorie trebuie cinstita pentru omenia lor. In comuna Gurba, plasa Ineu, judetul Arad, fusesera plasati 16 copii din fostul judet Falciu, respectiv satele Rasesti, Arsura, Mosna si Vutcani, dupa cum rezulta dintr-o adresa catre Pretura plasei Ineu, transmisa de autoritatile comunale la data de 16 iulie 1947.

Vara si toamna anului 1947 au adus o recolta agricola multumitoare de grau si porumb in Moldova, fapt ce le-a permis parintilor cu copii evacuati sa ii readuca in sanul familiilor. Astfel, prin adresa nr. 638/1947 catre Pretura Ineu din 16 iulie 1947, primaria comunei Somosches informa autoritatile superioare ca doi dintre copiii moldoveni plasati in aceasta comuna prin organele C.A.R.S., respectiv Nedelcu Silvia si Branzan Ana din comuna Berezeni, judetul Falciu, fusesera ridicate cu o zi inainte de catre parintii acestora, in comuna ramanand o singura fetita, Luca Maria-Ana, tot din comuna Berezeni, care se afla in ingrijirea familiei Faur Nicoara.

Nota: Acest material a fost intocmit pe baza dosarelor 63/1946 si 64/1946, Fond Prefectura judetului Arad, aflate la Serviciul Judetean al Arhivelor Nationale Arad.

Prof. Stefan Plugaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.