Barladenii, invitati, din nou, la „Pianul calator”

0
463

Vineri, 10 mai, barladenii vor avea ocazia sa se delecteze din nou cu muzica pianistului de talie mondiala Horia Mihail, care va concerta la Barlad in cadrul turneului international „Pianul calator”. Ca si la editiile precedente, evenimentul va fi organizat la Pavilionul Muzeal „Marcel Guguianu” Barlad.

Pe data de 10 mai, incepand cu ora 19.00, Pavilionul Muzeal „Marcel Guguianu” Barlad va gazdui un nou recital de exceptie sustinut de renumitul pianist de talie internationala, Horia Mihail. Pentru al saselea an, artistul va concerta la Barlad, in cadrul proiectului intitulat „Pianul calator”, initiat de Radio Romania Cultural in colaborare cu acesta, in urma cu noua ani. In 2019, turneul se intituleaza „Pianul calator – incursiune in clasicismul vienez” si a debutat pe 11 aprilie, la Tulcea, urmand sa se incheie pe 11 mai, la Bucuresti. Astfel, timp de o luna, marele instrumentist va sustine recitaluri in 15 orase din tara.

Daca, in 2011, repertoriul i-a apartinut in intregime compozitorului maghiar Franz Liszt, iar, in 2012, a „strabatut” aproape trei secole de istorie, in 2013, seria de concerte a avut in prim plan doar compozitii ale marelui clasic Ludwig van Beethoven. Un an mai tarziu, „Pianul calator” a fost dedicat exclusiv lui Wolfgang Amadeus Mozart, iar in 2015, turneul nu a mai fost centrat pe un singur compozitor, ci au fost „atinse” arii ale mai mutor compozitori indragiti (Johannes Brahms, Franz Liszt si Robert Schumann).

In 2016, turneul i-a fost dedicat exclusiv lui Frederic Chopin, iar in 2017, a concertat pe acorduri de vals scrise de compozitori precum Franz Schubert, Johannes Brahms, Antonin Dvorak, Frederic Chopin, Maurice Ravel si Claude Debussy. Pentru ca editia din 2018 a proiectului a marcat 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, anul trecut, Horia Mihail a pregatit o serie de piese celebre de Mozart, Beethoven, Schumann si George Enescu. Iar in 2019, publicul spectator este invitat sa asculte piese ale compozitorilor Haydn, Mozart si Beethoven.

Incredibil, dar adevarat. Turneul «Pianul calator» se apropie de editia cu numarul zece, asa cum era poate greu de prevazut atunci cand a inceput totul, in 2011. (…) Anul 2019, anul editiei a noua, este rezervat clasicismului vienez. Un popas meditativ, odihnitor, asupra unor repere ale repertoriului pianistic, Haydn, Mozart si Beethoven, cu trei sonate pentru pian reprezentative. Incepand din 2011, Horia Mihail a vizitat zeci de orase din tara insotit de pianul calator sau cantand pe pianele din orasele in care a ajuns. Acum, pianele calatoare sunt incredintate comunitatilor din Tulcea, Caracal, Deva, Alba Iulia si Roman, dar drumul lor a fost mai lung si a trecut prin multe orase care inca au nevoie de piane de concert, uneori fara sa se opreasca mai mult de o seara. (…) Am ajuns in anul 2019, iar Horia Mihail a optat pentru o incursiune in clasicismul vienez, invitandu-ne sa ascultam «Sonata in si minor, HOB.XVI 32» de Haydn, «Sonata in Re major KV 311» de Mozart si celebra «Sonata „Appassionata” nr. 23 in fa minor op. 57» de Beethoven”, se arata pe site-ul dedicat turneului national.

La Barlad, manifestarea este organizata ca de obicei de muzeograful Mircea Mamalauca, directorul Muzeului „Vasile Parvan”. Celelalte localitati in care a concertat sau urmeaza sa concerteze sunt: Tulcea (11 aprilie), Pitesti (12 aprilie), Bucuresti (16 aprilie), Sfantu Gheorghe (17 aprilie), Bistrita (18 aprilie), Brasov (20 aprilie), Deva (22 aprilie), Alba Iulia (23 aprilie), Slatina (4 mai), Caracal (5 mai), Roman (7 mai), Iasi (8 mai), Tecuci (11 mai) si Bucuresti (13 mai).

Pe langa faptul ca publicul din diverse localitati de provincie are ocazia sa asiste la un astfel de concert de exceptie, initiatorii si-au propus sa daruiasca unuia dintre orasele incluse in proiect un pian de concert cu drept de folosinta pentru urmatorii trei ani, cu scopul de a incuraja organizarea altor evenimente muzicale de marca. In urma primelor opt editii ale turneului, cate un „pian calator” pus la dispozitie de Radio Romania a ramas in Medias (2011), Sannicolau Mare (2012), Tulcea (2013), Roman (2014), Deva (2015), Alba Iulia (2016) si Caracal (2017).

Adriana Susnea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.