Un fost sef in IPJ Vaslui, vitorul sef al Pietelor, Parcarilor si Cimitirelor din Barlad

0
2583

Surpriza de proportii la concursul pentru fotoliul de director al Directiei pentru Administrarea Pietelor, Parcarilor si Cimitirelor (DAPPC) Barlad! Din cei zece candidati carora li s-au validat dosarele, sase nici macar nu s-au prezentat la proba scrisa, in timp ce alti trei au luat punctaje extrem de mici. Castigator este Mircea Iosipescu, fostul sef al Serviciului de Combatere a Criminalitatii Economice din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Vaslui.

Desi se anunta o competitie „pe viata si pe moarte”, avand in vedere ca zece dintre aspiranti au trecut de proba eliminatorie a verificarii dosarelor, iata ca, pana la urma, a fost un mare fas. Vorbim despre concursul organizat pentru ocuparea fotoliului de director al DAPPC Barlad care, pe 16 aprilie, a continuat cu proba scrisa. In mod surprinzator, din cei zece candidati, sase nici macar nu au intrat in sala pentru a vedea subiectele. Si nu pentru ca s-ar fi temut de bibliografie, pentru ca stiau ce legi, ordine de ministri si hotarari ale Consiliului Local Barlad aveau de studiat inca de la momentul publicarii anuntului de concurs. Cei sase sunt: Andrei Carabat, seful Serviciului „Centrul multimedia si spatiul expozitional amenajat in Cinematograful «Victoria»„ si actual director interimar al DAPPC Barlad, Cristian Codreanu, Marius Lungu, Costica Popa, Cezar Neculai Ifrim, consilier juridic in cadrul DAPPC, si Vasile Gita, expert tehnic judiciar si etern candidat la functiile publice.

Cel mai probabil, s-au speriat de concurenta, mai precis de unul dintre concurenti. Ne referim la Mircea Iosipescu, fostul sef al Serviciului de Combatere a Criminalitatii Economice din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Vaslui, sotul procuroarei DIICOT Mihaela Larisa Iosipescu, care de vreo cativa ani activeaza la structura centrala din Bucuresti. Iosipescu a fost singurul admis dupa proba scrisa, ba chiar cu un punctaj foarte mare (72,07), asa ca interviul programat pentru astazi, de la ora 12.00, este o simpla formalitate inainte sa preia sefia Pietelor, Parcarilor si Cimitirelor din Barlad.

Ceilalti trei candidati care au indraznit sa sustina proba scrisa s-au facut de rusine, fiind respinsi din start. Concret, Cristina Susnea a obtinut 0 puncte (ori a fost prinsa copiind ori a dat foaia goala), Dan Gafton, candidat la mai multe concursuri organizate de primarie, a obtinut 16,40 puncte, iar Aurelian Stefanescu – 37,33 puncte.

Trebuie spus ca primarul Dumitru Boros l-a numit interimar pe Andrei Carabat pe 5 ianuarie, intrucat Iulian Mihail Bica, cel care a condus aceasta directie inca din vara lui 2017, si-a dat demisia in luna octombrie iar perioada legala de preaviz a expirat pe 4 ianuarie.

De mentionat ca DAPPC este cea mai profitabila directie din subordinea Consiliului Local, din cadrul ei facand parte parcarile, cele doua piete (Piata „Sfantul Ilie” si Piata Mica) si cele doua cimitire („Eternitatea” si „Sfintii Trei Ierarhi”), serviciile „Centrul de revitalizare corporala si loisir Barlad”, „Centrul multimedia si spatiul expozitional amenajat in Cinematograful «Victoria»„, Centrul de Afaceri „Tutova”, Stadionul Municipal etc.

Adriana Susnea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.