Satenii din Drujesti, comuna Bacani, vor avea canalizare

0
946

In cel mult doi ani, satenii din localitatea Drujesti, comuna Bacani, se vor putea bucura de canalizare menajera, o utilitate absolut normala in secolul XXI. Proiectul are o valoare de peste 2,7 milioane de lei si va fi realizata cu fonduri europene. De aceasta investitie vor beneficia peste 300 de case, adica in jur de 600 de persoane din Drujesti, canalizarea menajera urmand sa fie extinsa pe circa 3-4 kilometri.

Desi se afla la primul mandat in fruntea comunei Bacani, primarul Vasile Stoica si-a propus si chiar a reusit sa initieze si sa realizeze mai multe investitii de interes pentru locuitorii comunei pe care o conduce. Spre exemplu, printre cele mai recente investitii inaugurate si date deja in folosinta la finele lui 2018 se numara construirea noului corp de cladire a Scolii Gimnaziale nr. Bacani, in speta un imobil cu patru sali de clasa, cancelarie si toalete moderne. Obiectivul a avut o valoare de circa 550.000 de lei, aici invatand in jur de 120 de elevi de clasele I-VIII din localitatile Bacani, Baltateni, Suseni si Vulpaseni. Si mai recent, adica in ianuarie 2019, a fost semnat contractul de finantare prin Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice pentru investitia „Demolare si reconstructie scoala primara clasele I-IV in localitatea Baltateni, comuna Bacani”. Este vorba despre o investitie in valoare totala de peste 1,8 milioane de lei, ce va fi finantata prin Programul National de Dezvoltare Locala 2017-2020, din care Ministerul va „pune la bataie” aproape 1,7 milioane de lei.

Iar vestile bune nu se opresc aici. La finele lunii martie, primarul Stoica anunta ca tocmai a semnat contractul de executie a lucrarilor la un nou proiect extrem de important pentru comunitatea locala, respectiv „Statie de epurare, realizare colectoare, canalizare menajera in localitatea Drujesti”. Si acest proiect a fost depus spre finantare tot la Ministerul Dezvoltarii Regionale si tot prin Programul National de Dezvoltare Locala 2017-2020, fiind aprobat inca din iulie 2017. Valoarea investitiei se ridica la suma de 2.731.263 lei. Dupa cum spunea edilul sef la acel moment, numai satul Drujesti a fost prins in proiect, intrucat localitatea Bacani (cam jumatate de sat) dispune deja de retea de apa si canalizare, iar satele Baltateni, Suseni si Vulpaseni, inclusiv jumatatea neracordata din Bacani sunt incluse in proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din judetul Vaslui, ce vizeaza 49 de unitati administrativ-teritoriale din judet si care este finantat din Fondul de Coeziune prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020. In plus, localitatea Drujesti are si retea de apa din anul 2014, asa ca ar fi fost pacat sa nu fie racordat si la cea de canalizare menajera. De aceasta investitie vor beneficia peste 300 de case, adica in jur de 600 de persoane din Drujesti, canalizarea menajera urmand sa fie extinsa pe circa 3-4 kilometri.

Dragi cetateni, dupa ce, in cei doi ani si opt luni care au trecut de la preluarea mandatului meu de primar al comunei Bacani, am reusit sa semnam contracte de finantare si sa terminam lucrarile la mai multe proiecte de Dezvoltare Locala (…), astazi, 22.03.2019, a fost o zi importanta pentru mine si pentru toata comunitatea noastra. A fost ziua in care am semnat contractele de executie a lucrarilor pentru inca doua importante proiecte de Dezvoltare Locala a comunei Bacani. Este vorba despre «Statie de epurare si canalizare Drujesti», lucrarile urmand sa fie executate de SC Modus CF SRL Targoviste si SC Italscavi Bucovina SRL Suceava, si «Demolare si constructie Scoala Primara sat Baltateni», lucrarile urmand sa fie executate de SC Energoconstruct SRL si SC Prohome SRL. Multumesc pe aceasta cale tuturor celor care s-au implicat in aceasta perioada pentru ca aceste proiecte sa ajunga sa fie implementate. A fost foarte greu, in special cu canalizarea din Drujesti, dar, in final, am reusit. Inca o data, va fac cunoscut faptul ca, la venirea mea in primarie, in 2016, nu am gasit niciun proiect depus pentru finantare. De ce?”, a postat primarul Stoica pe contul sau de socializare.

Cat despre proiectele pentru care s-au semnat contracte de finantare ori s-au finalizat deja lucrarile, asa cum au fost enumerate de edil, acestea sunt: 1. Constructie Gradinita Bacani; 2. Constructie Corp B Scoala Gimnaziala; 3. Amenajare Baza sportiva; 4. Reabilitare Farmacie si Dispensar Uman Bacani; 5. Dotare, imprejmuire si amenajare Parc-Gradinita; 6. Asigurarea securitatii elevilor prin Imprejmuire Scoala Bacani; 7. Lucrari de reparatii si punerea in functiune a Statiei de epurare si canalizare sat. Bacani – lucrare ce nu a functionat niciodata de la receptia lucrarilor din anul 2011 pana in anul 2018, cand am luat decizia sa o punem in functiune; 8. Lucrari de foraj la mare adancime la doua puturi de apa potabila in satele Baltateni si Vulpaseni; 9. Constructie corp anexa Camin Cultural pentru introducere incalzire centrala.

Adriana Susnea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.