Barladenii se vor putea plimba cu trasura prin oras

0
1623

Desi, in prezent, este interzis accesul atelajelor trase de cai pe arterele principale din Barlad si cu atat mai mult in centrul orasului, de luna viitoare, localnicii se vor putea plimba cu trasura, inclusiv pe strazile pe care acum au „rosu”.

La urmatoarea sedinta ordinara a Consiliului Local Barlad, de pe 19 aprilie, consilierilor li se cere sa acorde atentie si unui proiect de hotarare ce vizeaza „modificarea si completarea Hotararii Consiliului Local Municipal nr. 121/27.04.2005 privind reglementarea circulatiei carutelor din municipiul Barlad”. Potrivit respectivei legi locale, carutasii nu au voie sa circule in Barlad decat pe anumite strazi marginase, nicidecum pe arterele principale, cu atat mai mult pe drumuri nationale si europene. Iar in acest sens, atelajelor trase de cai li s-a permis stationarea numai in doua zone din oras, respectiv pe strada Alexandru Vlahuta, la Podul Pescariei, si pe strada Capitan Grigore Ignat, in zona Oborului. Iar carutasii care nu se conformeaza si sunt prinsi de politistii locali risca avertismente sau chiar amenzi.

De acum incolo, lucrurile nu vor mai fi la fel de stricte, ci vor fi permise cateva exceptii, insa numai in cazul unei persoane, proprietar de trasuri care intentioneaza sa organizeze plimbari cu trasura prin oras.

Necesitatea initierii si adoptarii unei hotarari pentru modificarea si completarea HCLM nr. 121/27.04.2005 privind reglementarea circulatiei carutelor in municipiul Barlad a intervenit in urma solicitarii domnului Vicol Ovidiu Nicolae, inregistrata la Primaria Barlad la nr. 5.374/06.03.2019, cu privire la permiterea exercitiului de libera practica cu trasura echipata corespunzator la diferite evenimente locale si plimbari ocazionale, fara a perturba traficul rutier de pe raza Barladului, precum si stabilirea traseelor si a statiilor ce vor fi utilizate pentru desfasurarea ocazionla a acestei activitati”, se arata in expunerea de motive.

Daca va fi aprobata de consilierii locali, initiativa prevede ca stationarul pentru trasuri va fi amenajat in punctul Marcel Guguianu, dar si ca faptul ca atelajele cu cai vor circula pe aceleasi strazi marginase ca si in prezent, exceptie facand trasurile, pentru care vor fi aprobate anumite trasee ocazionale obligatorii.

Acestea sunt: 1 – Marcel Guguianu – Republicii – Gradina Publica – Vasile Parvan – Marcel Guguianu; 2 – Marcel Guguianu – Republicii – Primaverii – Mihai Viteazu – Colonel Simionescu Sava – Paloda – Ioan Popescu – Marcel Guguianu; 3 – Marcel Guguianu – Republicii – 1 Decembrie – Cerbului – Mihai Eminescu – Republicii – Marcel Guguianu.

Adriana Susnea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.